Peste cinci mii de elevi din Harghita au fost provocați, joi, de către persoane publice originare din județ, să descopere plăcerea și bucuria cititului, în cadrul unui eveniment devenit tradițional.

Acțiunea a fost organizată de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Harghita, cu ocazia Zilei Naționale a Lecturii.

Evenimentul, intitulat „Provocare la lectură – Ora de limba și literatura română…altfel’, a fost dedicat elevilor din ciclurile gimnazial și liceal, secția română și secția maghiară, s-a desfășurat în mediul online și a reunit elevi din aproape 90 de școli din județ.

Inițiată în anul 2022 de inspectoarea de Limba și literatura română Manuela Nicoleta Stîngă, această „sărbătoare a lecturii” a stârnit imediat interesul elevilor, care așteaptă în fiecare an să vadă ce cărți recomandă invitații, „oameni pasionați de lectură, adevărați profesioniști din domeniile lor de activitate”.

 

 

Singurul invitat care a participat și la precedentele trei ediții a fost câștigătorul premiului de popularitate din fiecare an, inspectorul școlar general al ISJ Harghita, Demeter Levente, cel care a primit cele mai multe scrisori din partea elevilor atrași de subiectele cărților pe care le-a recomandat.

În acest an, inspectorul școlar general Demeter i-a provocat pe elevi să citească „Familia mea și alte animale”, semnată de Gerald Durrell, o carte care „pune în prim plan o familie de cinci persoane, o mamă singură și cei patru copii ai săi, care s-au mutat din Anglia pe insula Corfu din Grecia”.

Demeter Levente le-a spus elevilor că această carte trebuie citită cel puțin o dată în viață, pentru că vor descoperi în ea momente magice, aventuri și episoade comice.

„Cred că această carte este una care trebuie pusă pe lista cărților care trebuie citite cel puțin o dată în viață. Zilele trecute eu am recitit-o și recunosc că a fost o plăcere. Sper că pe parcursul acestui eveniment, toți cei care vom promova sau încercăm să promovăm anumite cărți, vă putem ajuta să găsiți o altă carte pe care să o citiți și să vă îmbogățiți experiența voastră de lectură”, a declarat inspectorul școlar general.

Un alt invitat al evenimentului a fost primarul din Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, care le-a recomandat copiilor să citească romanul „Câinele, adevăratul meu prieten”, a lui W. Bruce Cameron, „o carte care ne arată o altă dimensiune a vieții” și din care aflăm ce viziune are cel mai bun prieten al omului în diferite situații.

„Este o carte despre iubire, adresată celor care iubesc foarte mult animalele, dar este și o carte de acțiune, în care (…) actorul principal este un câine. Este și o carte în care putem contempla, putem să ne gândim la rolul nostru în viață, dacă facem totul în sensul corect al misiunii pe care o avem. Este o carte care este plină de glume, de umor, de situații hazlii (…) Fiecare cuvânt cum este așezat în această carte are rolul său și ne aduce într-o lume magică. (…) Eu cred că fiecare generație poate să găsească ceva foarte frumos în această carte”, le-a transmis elevilor Korodi Attila.

Printre invitații la „Provocare la lectură…” s-a aflat și doctorul Adrian Dobrică, medic primar de chirurgie toracică, doctor în științe medicale și director de cercetare-dezvoltare la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc, care i-a provocat pe elevi să citească „De veghe în lanul de secară”, a lui Jerome David Salinger.

„Cartea pe care vreau să vă propun pentru a fi citită este tot o carte din literatura universală. Se numește ‘De veghe în lanul de secară’ , este scrisă de scriitorul american Jerome David Salinger. O carte care a fost inclusă de publicația Le Monde în topul 100 de opere literare din toate timpurile și din toate țările și care obligatoriu trebuie citită în timpul vieții noastre”, a spus doctorul Adrian Dobrică.

Acesta a dezvăluit că a citit-o pentru prima dată în limba engleză, atunci când era licean, dar nu a înțeles titlul cărții. Abia mai târziu și-a dat seama ce transmite acest titlu.

„Vă provoc ca să citiți această carte și dacă o alegeți, sunt foarte curios de ce considerați dumneavoastră că se numește ‘De veche în lanul de secară”, a menționat dr. Dobrică.

Un alt invitat la eveniment a fost inginerul Bihari Cristina, arhitect-șef la Primăria Odorheiu Secuiesc, care le-a recomandat elevilor cartea „Oscar și Tanti Roz”, semnată de Éric-Emmanuel Schmitt, o poveste profundă și emoționantă despre curaj și bucuria de a trăi.

„Oscar și Tanti Roz este o poveste despre curaj. Curajul unui băiețel, speranța și găsirea bucuriei de a trăi chiar și în cele mai grele momente ale vieții. Cartea spune povestea lui Oscar, o poveste profundă și emoționantă, dar magia acestei cărți este dată de umorul delicat și sensibil, ceea ce face ca lectura să fie ușoară, dar și profundă și, de asemenea, accesibilă cititorilor de toate vârstele. (…) Pentru că este o provocare la lectură, aș vrea să-i provoc pe cei mai curajoși dintre voi, pe cei care doresc să-și părăsească zona de confort, nefiind neapărat o carte veselă, să citească această carte, cu speranța că după lecturarea ei veți aprecia și mai mult bucuria de a trăi frumos și cu demnitate”, a spus Bihari Cristina.

 

Aceasta le-a transmis elevilor să se bucure de lectură, indiferent ce carte vor alege să citească, dar și să nu uite să se bucure de viață și să răspândească binele în jurul lor.

Printre persoanele publice care i-au provocat pe elevi se citească s-a numărat și notarul public Teodor Dobrean, consilier local în municipiul Gheorgheni, care a recomandat romanul „Dă mai departe”, scris de Catherine Ryan Hyde, „o poveste emoționantă despre un băiat care crede că lumea poate fi schimbată prin bunătate și care pornește o adevărată mișcare, fără să-și dea seama”.

Teodor Dobrean le-a vorbit elevilor despre cum o temă pe care un profesor le-a dat-o elevilor este transformată de personajul principal într-un adevărat lanț al bunătății și le-a transmis că „adevărata generozitate nu înseamnă doar să dai, înseamnă să dai fără să aștepți nimic”.

„Cred că acest roman, ‘Dă mai departe’, nu este doar o poveste despre un băiat și ideea lui. Este o lecție despre cum fiecare dintre noi poate face o diferență în această lume. Nu trebuie să facem gesturi uriașe, uneori un simplu act de bunătate poate schimba viața cuiva. După această scurtă prezentare vă las cu o întrebare: Dacă fiecare dintre voi ar ajuta trei oameni iar alți trei oameni ar ajuta alți trei, oare cât de departe ar putea ajunge bunătatea? Vă invit din tot sufletul să încercați să citiți această carte măcar o dată. Să faceți un bine și să nu așteptați nimic în schimb. Cine știe, poate chiar voi veți porni un nou lanț al bunătății’, a spus Teodor Dobreanu.

La eveniment a participat și directorul Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș, Hegyi Barna, care le-a propus elevilor să citească „Viața secretă a copacilor” scrisă de Peter Wohlleben și a făcut o comparație între aceasta și filmul Avatar, întrucât „ambele arată că natura este vie, inteligentă și interconectată”.

Hegyi Barna a mărturisit că această carte i-a schimbat perspectiva asupra arborilor, asupra pădurii și asupra naturii, întrucât a aflat că, la fel ca și oamenii, copacii comunică între ei.

„Copacii pot simți mediul înconjurător, detectează schimbările de temperatură și lumină și astfel își ajustează creșterea în funcție de anotimpuri, reacționează la răniri, eliberând substanțe chimice pentru a respinge prădătorii sau pentru a vindeca rănile, simt apropierea altor plante și rădăcini, evitând concurența sau stabilind relații de cooperare. Ca și oamenii, își îngrijesc urmașii. Copacii bătrâni își hrănesc copiii, oferindu-le nutrienți și protejându-i de soarele puternic. Pădurea funcționează ca o adevărată familie. (…) Lecția finală a cărții este că atât autorul Peter Wohlleben, cât și filmul de science fiction Avatar ne transmit același mesaj: natura nu este o resursă infinită, ci un sistem viu, un organism inteligent care trebuie respectat. (…) Aceste descoperiri ne arată că trebuie să respectăm și să protejăm ecosistemele din jurul nostru. Dacă înțelegem că arborii simt, își amintesc și au grijă unii de alții, poate vom învăța și să respectăm nu doar natura, ci și unii pe alții’, le-a transmis acesta copiilor.

Printre invitați s-a numărat și purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, Maria Plumbu, care le-a recomandat elevilor cartea „Alchimistul”, scrisă de Paulo Coelho, despre care a spus că îi îndeamnă să fie pozitivi, să vadă viața dintr-o perspectivă pozitivă și să aibă încredere că nu sunt niciodată singuri.

„Sper să o citiți, dragi elevi, sper să învățați din ea, să învățați că tot ceea ce ni se întâmplă în fiecare zi se întâmplă cu un motiv, nimic nu este întâmplător. Tocmai pe această idee cred că se bazează cartea. Eu așa am perceput-o, cel puțin. Și cele mai grele momente sunt venite în viața noastră pentru a ne redescoperi, pentru a redobândi o altă percepție asupra existenței noastre”, a spus Maria Plumbu.

Alături de elevi s-a aflat și Gál-Joó Melánia, inginer-automatizări, cea mai tânără femeie din România care a reușit să cucerească vârful Ama Dablam din Himalaya și care i-a provocat să citească romanul „Șapte ani în Tibet”, scris de Heinrich Harrer. Ea i-a îndemnat să călătorească „într-o țară plină de mistere, de peisaje magice și care are o cultură destul de diferită de cultura noastră”, dezvăluind că această carte începe cu un gând, cu care crede că foarte mulți dintre noi putem să rezonăm: „În tinerețe încep marile visuri ale vieții”.

 

De asemenea, la eveniment a participat și inspectorul sanitar Sárig Ibolya, care a recomandat cartea „Darul lui Jonas”, semnată de Lois Lowry, despre care a spus că este un roman captivant, cu o povestea provocatoare și cu personaje memorabile.

Ea a opinat că, în zilele noastre, provocarea la lectură este o sarcină grea, mai ales când există atâtea modalități de a petrece timpul, cum ar fi navigarea pe Internet, vizionarea de filme, rețelele sociale sau jocurile online.

Printre invitați s-a numărat și Alin Nicuță, solistul vocal al trupei 4S Street, foarte cunoscută în Ungaria, care este originar din Gheorgheni și care le-a recomandat elevilor cartea „Minunea”, a lui R.J. Palacio, un roman pe care îl consideră inspirațional, cu întâmplări „extraordinar de interesante”, din care elevii pot învăța multe lucruri.

El s-a referit la un principiu al unui profesor prezent în carte – „când ai de ales între a fi corect și a fi bun, alege să fii bun” – și le-a transmis elevilor să aleagă să fie buni și să-și ajute semenii.

Inspectoarea de limba română Manuela Nicoleta Stîngă a declarat că, după ce a aflat ce cărți vor prezenta invitații, și-a dat seama că ediția din acest an a avut ca temă neoficială „puterea fragilității” și forța pe care o avem în fața tuturor obstacolelor și s-a declarat entuziasmată de numărul mare de elevi participanți.

„Interesul arătat a depășit toate așteptările și s-a menținut constant de-a lungul celor patru ani, fiindcă este un program creat să fie pe placul elevilor, fără condiționări, cu multă libertate de alegere, cu exprimarea propriilor opinii. Este o mare bucurie să văd că mii de elevi participă, în același timp, la ora de limba și literatura română. Personal, mă bucur pentru fiecare elev care dorește să se implice, pentru fiecare scrisoare pe care o trimite un copil care a hotărât să citească. Este o mare onoare să am sprijinul directorilor și al profesorilor de alte discipline în desfășurarea programului. Sunt recunoscătoare colegilor mei, profesorii de limba și literatura română. Împreună, formăm o echipă foarte puternică. (…) Cifrele de azi (joi – n.r) sunt impresionante: 5.270 de elevi, 171 de profesori de limba și literatura română, 118 profesori de alte discipline și informaticieni, 88 de școli, dintre care 69 cu predare în limba maghiară și 19 cu predare în limba română, zece invitați pasionați de lectură, patru elevi asistenți. Însă, dincolo de cifre, impresionant este faptul că suntem împreună’, a declarat, pentru AGERPRES, Manuela Nicoleta Stîngă.

Proiectul Inspectoratului Școlar Județean va continua și în perioada următoare, elevii care s-au simțit provocați de o anume carte având la dispoziție 30 de zile pentru a o citi, în timpul liber, lectura putând să se facă și în limba maghiară.

Profesorii vor iniția discuții pe tema cărților alese, iar elevii vor redacta, în limba română, o scrisoare adresată invitatului care i-a provocat la lectură. Scrisorile vor fi scanate și vor fi trimise Inspectoratului Școlar, iar invitații vor alege fiecare câte trei scrisori care le-au atras atenția și vor transmite inspectorului de specialitate numele autorilor și școala de proveniență.

Elevii selectați și profesorii lor coordonatori vor primi bilete de acces în Salina Praid.

„Urmează asaltul asupra bibliotecilor, lectura, munca profesorilor îndrumători și discuțiile despre cărțile alese, redactarea scrisorilor, selectarea celor 30 de elevi câștigători, care, alături de profesorii îndrumători, se pot bucura de vizita la salina din Praid. Este un maraton, după cum spunea o colegă, dedicat lecturii, dar, mai ales, fiecărui elev din Harghita”, a conchis Manuela Nicoleta Stîngă.

Gina Ștefan/AGERPRES

Foto: ISJ Harghita

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail