Echipa națională de junioare s-a reunit la Timișoara pentru primul stagiu de pregătire din actualul sezon. Reprezentativa U18 de handbal are un nou antrenor, pe Carmen Cartaș, cea care pregătește echipa de senioare a Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe. De asemenea, din lotul convocat pentru această acțiune fac parte și trei jucătoare ale clubului covăsnean, Maria Balint, Alexia Șerban și Martina Stan.

„O provocare profesională foarte importantă. Naționala de junioare are în față un sezon la finalul căruia va evolua la Campionatul Mondial, în luna august 2024. Vom lucra, în toată această perioadă, pentru ca echipa să crească de la o acțiune la alta și pentru a ajunge într-o formă cât mai bună la momentul Mondialului U18. Totodată, alături de colegii de la club, vom duce mai departe munca începută la Sepsi-SIC, cu tânăra noastră echipă aflată în primul sezon la senioare. Țin să le mulțumesc oamenilor din conducerea federației pentru această oportunitate, dar și celor de la Sepsi pentru susținere!”, a spus Carmen Cartaș, care lucrează la naționala de junioare cu Mihaela Ani-Senocico și Mihaela Ciobanu, alături de antrenorul federal Steluța Luca. Acțiunea de la Timișoara se va încheia cu două partide amicale în compania echipei similare a Ungariei, la Szekszard, pe 25 și 26 noiembrie.

„Suntem onorați și o susținem!”

„Suntem onorați de numirea antrenoarei noastre Carmen Cuibar Cartaș la lotul național de junioare și o susținem necondiționat! Fosta mare jucătoare activează la clubul nostru din anul 2019, perioadă în care a antrenat la junioare 2, junioare 1 și acum echipa de senioare, în Divizia A, având performanțe notabile atât la Sepsi cât și în cadrul Centrului Național de Excelență din Sfântu Gheorghe. O recomandă caracterul, personalitatea, profesionalismul, dorința de a performa, corectitudinea și nu în ultimul rănd latura umană. Cunoaste foarte bine această generație, este o persoană implicată, cu viziune, cu puterea de a lua și a-și asuma decizii. Urmează o perioadă competițională încărcată, începând cu Trofeul Carpați și culminând cu Campionatul Mondial Women U18. Personal, mă bucură faptul că la lotul național de junioare tot staff-ul este compus din foste mari jucătoare, începând cu antrenorul federal și până la antrenorul cu portarii. Un act de normalitate, poate un moment zero în handbalul juvenil. Felicitam FRH pentru decizia luată și avem convingerea că selecția se va efectua strict pe criterii de performanță sportivă. O generatie cu un potențial enorm, arie de selecție suficientă, evenimente de mare anvergură, nu ne rămăne decât să le urăm succes și putere de muncă. Hai România!”, a precizat și coordonatorul secției de handbal a Sepsi-SIC, Sorin Iordan Popica.

De patru ani la Sfântu Gheorghe

Carmen Cartaș este antrenor al „alb-verzilor” din 2019, atunci când secția de handbal a fost reînființată. Alături de echipele de junioare și-a trecut în palmares o medalie de bronz (la U17, în 2021) și una de argint (la U19, în 2021), precum și o finală în prima Cupă a României dedicată junioarelor, iar din această vară, alături de Eugen Ciulei, pregătește tânăra formație Sepsi-SIC care joacă în liga secundă, Divizia A.

Două convocări și la tineret 

Sepsi-SIC a primit două convocări și pentru naționala de tineret. Denisa Pavel și Cristina Irimia se află în aceste zile alături de reprezentativa U20 la Praga, pentru un turneu internațional la care mai iau parte Ungaria, Norvegia și țara gazdă Cehia, între 23 și 25 noiembrie.

Iulian Cuibar

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail