Pentru al doilea an consecutiv, Asociația OvidiuRo susține comunitățile defavorizate să înscrie la grădiniță toți copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 5 ani care provin din familii sărace. 20 de granturi Hai la grădiniță! încurajează echipele locale să implementeze soluții care „fac loc” în grădiniță tuturor copiilor de vârstă preșcolară din comunitate, pentru anul școlar 2018 – 2019. Proiectul este susținut și în acest an de NN România și are o valoare totală de 40.000 de euro.

Fiecare școală selectată pentru unul din granturile Hai la grădiniță! va beneficia de un pachet de intervenții ce cuprinde suma de 1200 de euro în bani, pe care echipa locală îi va putea folosi așa cum consideră util pentru a facilita accesul copiilor săraci la grădiniță și un kit educațional în valoare de 400 de euro pus la dispoziție de OvidiuRo. În plus, cadrele didactice din comunitățile selectate vor participa la sesiuni de formare și vor fi susținute să organizeze module educaționale, pe parcursul anului școlar.

Proiectul se desfășoară la nivel național și se adresează exclusiv comunităților defavorizate, iar pentru a putea participa, trebuie îndeplinite două condiții esențiale: (1) în comunitate există cel putin 15 copii care provin din familii sărace și care nu sunt încă înscriși la grădiniță și (2) directorul școlii solicită și obține acordul inspectoratului școlar pentru o nouă grupă de grădiniță. Termenul-limită de completare a formularului de aplicare de către directorul instituției de învățământ este 30 martie 2018.

Este o practică obișnuită ca, atunci când în grădiniță este înscris numărul maxim admis de copii, cei rămași neînscriși să nu mai fie primiți. Nu există o așa-numită listă de așteptare sau o procedură prin care autoritățile județene să fie înștiințate că numărul copiilor de vârstă preșcolară dintr-o comunitate este mai mare decât capacitatea grădiniței. Iar pentru că părinții nu fac sesizări în acest sens, cum se practică în mediul urban, copiii lor nu au șansa de a merge la grădiniță – situație care se repetă an de an.

Crearea unei noi grupe de grădiniță poate părea un proces extrem de complicat pentru un director de școală care are oricum multe responsabilități – însă vestea bună este că de obicei nu presupune chiar construirea unei noi săli de grupă. Există numeroase alte soluții – cum ar fi transformarea unor anexe într-o sală pentru noua grupă sau obținerea unei sponsorizări care să suporte salariul profesorului pentru o perioadă determinată – inclusiv alternativa grupelor de după-amiază. Însă orice soluție presupune timp și determinare din partea directorului și, câteodată, a primarului – și, invariabil, obținerea de numeroase aprobări” declară Maria Gheorghiu, Cofondator OvidiuRo.

Anul acesta școlar, proiectul-pilot Hai la grădiniță! a susținut formarea a 12 grupe noi și înscrierea la grădiniță pentru prima dată a peste 200 de copii din 12 comunități defavorizate. În județul Covasna, un grant oferit pentru susținerea înființării unei noi grupe de grădiniță în comuna Boroșneu-Mare a ajutat 15 copii să meargă pentru prima dată la grădiniță. Echipa locală a identificat o soluție care să transforme o sală nefuncțională din cauza lipsei unui sistem de încălzire, într-o sală de grupă care a putut acomoda, în luna septembrie 2017, o grupă nouă, datorită reabilitării sobei, a hornului și achiziției a 2 calorifere.

„Educația preșcolară este esențială și reprezintă o bază solidă pentru un viitor mai bun. Prin învățare, copiii se dezvoltă armonios, atât cognitiv, cât și emoțional, ceea ce face proiectul Hai la grădiniță! al OvidiuRo cu atât mai important, oferind copiilor din familii defavorizate o șansă în plus pentru viitorul lor. Accesul la educație pentru cei din familii cu posibilități reduse este o prioritate pentru noi și ne bucurăm că putem face o diferență prin astfel de inițiative de incluziune socială, atât în comunitățile locale, cât și individual, pentru copiii pe care îi susținem să facă un prim pas pentru a-și atinge adevăratul potențial și a-și asigura un viitor mai bun”, a  declarat Carmen Soare, Chief Marketing Officer, NN.

Soluțiile identificate de directorii unităților de învățământ din cele 12 grădinițe beneficiare au fost variate și au răspuns nevoii locale – de la renovarea și mobilarea unei săli deja existente dar inițial nefuncționale sau dotarea sălilor de grupă cu materiale educaționale potrivite vârstei, până la gustarea zilnică oferită celor mici sau construirea primului loc de joacă pentru copiii din comunitate.

Legea 248/2015 încurajează familiile care trăiesc sub limita sărăciei să își înscrie copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 5 ani la grădiniță – oferind tichete sociale pentru grădiniță (în valoare de 50 lei/ lună) dacă își aduc zilnic copiii la grădiniță. Accesul la educație timpurie s-a dovedit a avea un impact pozitiv asupra rezultatelor școlare de mai târziu – legea reprezentând un element important al strategiei României de a-și îndeplini obiectivele cu privire la reducerea abandonului școlar, ce și-a dovedit deja impactul, prin creșterea numărului de copii săraci înscriși la grădiniță precum și a numărului celor care au frecvență zilnică.

Pentru informații suplimentare: Larisa Dumitru, telefon: 0728 778 821, e-mail: [email protected].

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail