Grădinițe din mai multe localități din județ s-au înscris deja în programul național „Citește-mi 100 de povești!”, derulat de Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Culturii și Asociația OvidiuRo.
Programul își propune să stimuleze lectura în rândul copiilor, atât în grădinițe, cât și în familie. Copiii vor avea oportunitatea de a participa la ateliere de lectură și de a-și dezvolta atenția, vocabularul, imaginația și mai ales motivația pentru învățare. Programul contribuie așadar, în mod direct, la dezvoltarea literației și a unor obiceiuri de lectură care favorizează procesul de învățare și de alfabetizare funcțională, în special pentru copiii din familiile defavorizate și izolate cultural, au transmis organizatorii, printr-un comunicat de presă.
Parteneriatele în contextul „Citește-mi 100 de povești!” vin ca o continuare firească a proiectelor comune anterioare, dedicate facilitării accesului la educație timpurie de calitate al copiilor din medii defavorizate. Propunerea noastră este corelată cu viziunea dezvoltată în cadrul Proiectului „România Educată”, cu măsurile și acțiunile de reducere a părăsirii timpurii a școlii și a analfabetismului funcțional prevăzute în documentele strategice elaborate pentru domeniul educației, precum și cu Reperele Fundamentale în Învățarea și Dezvoltarea Timpurie a copilului. Astfel, programul OvidiuRo constituie o soluție concretă pentru dezvoltarea limbajului, comunicării și pasiunii pentru scriere și citire- se mai arată în comunicatul de presă.
Concret, programul își propune să transforme cele 4.500 de grădinițe publice în Grădinițe Biblioteci, adevărate centre de literație, implementând în următorii cinci ani un plan. Programul urmărește să ofere profesorilor sesiuni de pregătire profesională, în ceea ce privește literația și un set de cărți uriașe; dar și să doteze fiecare grădiniță cu un minim de 30 de titluri noi de cărți, care să fie folosite în activitățile de lectură; și să ofere minim o carte fiecărui copil din grădiniță, carte pe care să o poată lua acasă. Totodată, programul dorește să asigure sustenabilitatea acestor activități prin corelarea cu proiectele strategice la nivel național și european.
„Obiectivul nostru este ca, în următorii cinci ani, toate grădinițele publice din România să devină Grădinițe Bibliotecă, adevărate insule de lectură și cultură pentru copii. Pentru ca o grădiniță să primească acest statut, directorul acesteia va dezvolta și va implementa, alături de echipa sa de profesori de învățământ preșcolar, un plan anual de lectură dedicat copiilor, cu sesiuni săptămânale de lectură, cu invitați care să le citească celor mici. OvidiuRo va oferi cadrelor didactice sesiuni de formare centrate pe literație, punând accent pe modalitatea de a le citi copiilor, de a le capta atenția și de a le stimula curiozitatea. Grădinițele vor fi dotate cu un important fond de carte tipărită și în format digital, iar copiii vor primi cărți pentru acasă, pentru a încuraja lectura în familie.”- se arată în comunicatul de presă.
Până ieri, la orele 18.30, în program erau înscrise 1044 de grădinițe din țară. Printre acestea se numără și grădinițe covăsnene, astfel: o grădiniță din Micfalău, una din comuna Dalnic, una din comuna Valea Crișului, câte una din comunele: Moacșa, Reci, Ozun, trei grădinițe din Sfântu Gheorghe, o grădiniță din comuna Vâlcele, una din orașul Întorsura Buzăului și una din Sita Buzăului.
Conform calendarului, în luna ianuarie este programată o sesiune de instruire cu directorii, pentru realizarea planurilor anuale pentru încurajarea lecturii în grădiniță și în familie începând de la naștere. Tot în această lună se va derula primul atelier lunar de lectură pentru profesori și alți specialiști din domeniul educației și al protecției copilului și sunt programate și primele ateliere de lectură pentru părinți și copii.
Calendarul complet și detalii pot fi aflate accesând https://edu.ro/ministerul-educa%C8%9Biei-%C8%99i-cercet%C4%83rii-ministerul-culturii-%C8%99i-asocia%C8%9Bia-ovidiuro-deruleaz%C4%83-%E2%80%9Ecite%C8%99te-mi.
Ana Ciorici COSTACHE