Programul „Iniţiere în sport”, lansat de Primăria Sfântu Gheorghe în toamna anului trecut cu scopul de a dezvolta sportul de masă, se va extinde în acest an şi va conţine şi o componentă de gimnastică medicală, au anunţat luni reprezentanţii instituţiei.
Potrivit acestora, programul va fi reluat de la 1 octombrie a.c, iar grupul ţintă se va extinde la aproximativ 2.400 de copii.
„În anul şcolar 2018-2019 se va extinde gama serviciilor şi cercul educatorilor (…) În acest an, lângă copiii din grupele mari ale grădiniţelor, cei din clasele pregătitoare şi I, dar şi elevii din clasele a II-a vor putea beneficia de efectele pozitive ale acestui program (…) Programul „Iniţiere în sport” se va relua în data de 1 octombrie cu două „subprograme” noi: pe de o parte, va fi lansat programul denumit „Dezvoltarea mişcării cu gimnastică medicală prin joacă”, în cadrul căruia copiii vor fi ajutaţi de profesionişti în scopul prevenirii agravării sau eliminării bolilor pediatrice (platfus, picioare în X, picioare în paranteze, probleme de statură etc.). Pe de altă parte, se va lansa şi un program pentru copiii talentaţi, în cadrul căruia se vor oferi o serie de activităţi de după-amiază gratis pentru copiii mai înclinaţi spre practicarea în mod mai regulat a sporturilor. Aici, copiii vor putea încerca mai multe tipuri de sporturi”, se arată într-un comunicat postat pe pagina de internet a Primăriei Sfântu Gheorghe.
Programul se va desfăşura în perioada octombrie 2018-iunie 2019 la Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe, construită cu sprijinul Companiei Naţionale de Investiţii şi inaugurată anul trecut, şi va începe cu antrenamente de patinaj, echipamentele urmând să fie asigurate de Asociaţia Sportivă „Pinguinii Regali”.
În prima etapă a programului au fost implicaţi aproape 2.000 de copii din 11 şcoli şi 14 grădiniţe din Sfântu Gheorghe.
„Cred că este foarte important să ne implicăm în creşterea unei generaţii sănătoase în acest oraş. În contextul în care ştim că copiii petrec din ce în ce mai mult timp în faţa calculatoarelor, la televizor, este foarte important să le facilităm accesul la sport, să îi facem să îndrăgească mişcarea (…) Decizia noastră este să continuăm acest program, dar şi să îl extindem (…), deci să îl ducem mai departe până la finalizarea învăţământului primar. Practic, copiii vor termina acest program la intrarea în clasa a V-a şi în fiecare an va intra câte o generaţie nouă”, a declarat primarul Antal Arpad.
Reprezentanţii Primăriei Sfântu Gheorghe au reamintit că, începând cu data de 17 septembrie, a fost pusă în funcţiune o linie de autobuz care va circula din Cartierul Simeria spre Arena Sepsi, aflată la ieşirea din municipiul Sfântu Gheorghe spre Miercurea Ciuc.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES