Prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională prevăzute de legislația din domeniul silvic reprezintă o prioritate pentru polițiști din cadrul I.P.J. Covasna. 

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol împreună cu specialiștii silvici desfășoară regulat acțiuni pentru verificarea pe activităților de achiziție, depozitare, prelucrare, transport și comercializare a materialului a operatorilor economici din județul Covasna.

Astfel, în urma unui astfel de control efectuat la punctul de lucru al unei societăți comerciale din orașul Covasna, în urma comparării stocurilor faptice cu stocurile scriptice ale societății, s-au constatat  diferențe în plus și în minus pentru care reprezentantul operatorului economic nu a putut face dovada deținerii și expedierii acestui material lemnos cu documente legale de proveniență și/sau de transport.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că societatea în cauză, cu ocazia efectuării unor transporturi, a efectuat alte fotografii decât încărcătura propriu zisă, transporturile în cauză fiind considerate fără proveniență.

În baza celor constatate, polițiștii i-au aplicat operatorului economic 3 sancțiuni contravenționale cu amendă, în valoare totală de 30.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul silvic și s-a dispus confiscarea cantității totale de 226,92 mc, în valoare de 74.256,04 de lei.

COMUNICAT IPJ CovasnaCompartimentul Relații Rublice

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail