Măsurile care se regăsesc în ordonanţa de urgenţă pentru gestionarea deşeurilor provenite din ambalaje au rolul de a creşte rata de reciclare a acestora, de a îndepărta de la depozitare materii prime valoroase şi, în final, de a pune România pe harta europeană a reciclării şi a economiei circulare, susţine Graţiela Gavrilescu, viceprim-ministru şi ministru al Mediului.

Guvernul României a adoptat, în şedinţa de marţi, 17 iulie 2018, la propunerea Ministerului Mediului, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje şi a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, remis AGERPRES, prin adoptarea acestui act normativ se urmăreşte completarea politicilor şi strategiilor din domeniul gestiunii deşeurilor, în concordanţă cu obiectivele Planului Naţional de Gestiune a Deşeurilor şi cu solicitările Comisiei Europene, stabilite prin foaia de parcurs pentru România, în vederea implementării legislaţiei europene în materie de deşeuri.

„Europa a intrat într-o nouă etapă în ceea ce priveşte politicile de protecţie a mediului şi de gestionare a deşeurilor, politici bazate pe conservarea resurselor şi utilizarea materiilor prime secundare. Tehnologiile actuale ne permit să nu mai privim deşeul ca pe ceva inutil şi fără valoare, de care trebuie să ne debarasăm în orice condiţii, ci ca pe o RESURSĂ. (….) Măsurile care se regăsesc în această ordonanţă de urgenţă au rolul de a creşte rata de reciclare a deşeurilor, de a îndepărta de la depozitare materii prime valoroase şi, în final, de a pune România pe harta europeană a reciclării şi a economiei circulare”, a spus ministrul Mediului.

Proiectul de OUG a fost lansat în dezbatere publică la 1 februarie 2018, iar în cele 5 luni care au trecut până în momentul adoptării lui, Ministerul Mediului a organizat mai multe întâlniri cu reprezentanţi ai mediului economic, asociaţii patronale, reprezentanţi ai producătorilor, reciclatori, operatori de salubritate şi autorităţi publice locale.

Una dintre principalele noutăţi pe care această OUG le aduce legislaţiei actuale privind deşeurile vizează aplicarea, începând cu 31 martie 2019, a unei garanţii pentru ambalajele reutilizabile, în valoare de 0,5 lei/bucata. Începând cu 31 martie 2022, această garanţie se va aplica şi ambalajelor nereutilizabile cu volume cuprinse între 0,1 şi 3 litri, destinate anumitor tipuri de băuturi.

O altă noutate se referă la încurajarea colectării separate a deşeurilor la sursă şi detalierea modului de aplicare a tarifului diferenţiat la populaţie. Astfel, autorităţile publice locale au obligaţia ca, începând cu 1 ianuarie 2019, să aplice sistemul ‘plăteşte pentru cât arunci’, iar în acest sens vor trebui să asigure recipiente separate pentru fracţia uscată, respectiv cea umedă. De asemenea, vor trebui să colaboreze mai bine cu producătorii de produse ambalate şi cu Organizaţiile de Transfer de Responsabilitate (OTR), care vor acoperi costurile pentru colectarea, tratarea şi valorificarea deşeurilor de ambalaje de la populaţie.

„În felul acesta, cetăţenii vor avea posibilitatea să plătească doar pentru deşeurile menajere – acea fracţie umedă – care ajunge să fie eliminată la depozitul de deşeuri”, se precizează în comunicat.

Pentru stimularea reciclării materialelor şi scăderea cantităţilor de deşeuri depozitate, se introduce o contribuţie pentru economie circulară în valoare de 30 lei/tonă de deşeuri eliminată prin depozitare. Această contribuţie va fi suportată de operatorii de salubrizare pentru cantităţile de deşeuri municipale care urmează să fie depozitate, în cazul în care acestea depăşesc cantităţile corespunzătoare indicatorilor de performanţă stipulaţi în contracte.

„Se stabileşte clar rolul fiecărui actor din lanţul de gestiune a deşeurilor, începând de la obligaţiile cetăţenilor, colectorilor, salubriştilor şi terminând cu cele ale producătorilor, reciclatorilor şi autorităţilor publice locale. În pregătirea Strategiei Europene pentru produsele de plastic de unică folosinţă, se propune un calendar etapizat pentru înlocuirea ambalajelor de unică folosinţă, în special a celor din plastic, pentru băuturi de orice fel, cu ambalaje reutilizabile, care să permită utilizări multiple, şi creşterea ponderii acestor tipuri de ambalaje din totalul ambalajelor puse pe piaţă, până în anul 2025″, menţionează sursa citată.

În plus, ordonanţa introduce, începând cu anul 2019, indicatori de performanţă, atât pentru societăţile de salubrizare, cât şi pentru staţiile de sortare, care să conducă la scăderea cantităţilor direcţionate către depozitul de deşeuri, la creşterea gradului de valorificare a deşeurilor în România şi stimularea industriei de reciclare.

 

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail