În noaptea de joi spre vineri, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Mihai Viteazul” al judeţului Covasna a fost anunţat, prin sistemul 112, despre faptul că arde un garaj aflat în municipiul Târgu Secuiesc.
Două echipaje de pompieri din cadrul Secţiei de Pompieri Tg. Secuiesc au intervenit la locul indicat pentru localizarea şi lichidarea incendiului, înlăturând pericolul extinderii flăcărilor la casa de locuit din apropierea acestuia.
În urma incendiului au ars garajul din lemn şi învelitoare din ţiglă pe o suprafaţă de circa 45 mp, un autoturism aflat în garaj şi alte bunuri depozitate.
Cauza probabilă a incendiului o constituie un scurtcircuit electric produs la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător, al autoturismului.
ISU Covasna