La Sala Sporturilor „Szabó Kati” din Sfântu Gheorghe are loc astăzi, 19 decembrie, de la ora 14.00, Gala Sportului Covăsnean- unul dintre cele mai importante evenimente ale anului pentru comunitatea sportivă din județul Covasna.
Acest eveniment special este dedicat recunoașterii și celebrării performanțelor remarcabile ale sportivilor locali, care au adus prestigiu județului prin rezultatele lor deosebite în competițiile naționale și internaționale.
În cadrul galei vor fi premiați cei mai buni sportivi ai județului Covasna, precum și sportivii de excepție care fac parte din Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sfântu Gheorghe.
„Evenimentul reprezintă o ocazie deosebită pentru a evidenția talentul, efortul și dedicarea celor care promovează sportul și valorile acestuia în comunitate. Gala promite să fie un moment de apreciere și respect față de munca susținută a sportivilor, antrenorilor și a tuturor celor implicați în dezvoltarea sportului în județ”, a transmis conducerea CSM Sfântu Gheorghe.
CSM Sf.Gheorghe își păstrează poziția de lider în elita sportului covăsnean
Anul 2024 a fost un an cu rezultate bune și foarte bune obținute de sportivii legitimați la Clubul Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe. Într-un comunicat de presă transmis către Mesagerul de Covasna ne-au fost oferite date despre reușitele obținute de sportivii clubului, în acest an.
Bilanțul activității sportive la sfârșitul anului 2024
12 Campioni Naționali ai României
8 Vicecampioni ai României
10 medalii de bronz
Un loc III,Campionat Mondial U 16-Arte Marțiale
Un loc de Vicecampion Internațional Tineret-Arte Marțiale
Un loc de Vicecampion Internațional de Tineret-Atletism
Un loc Vicecampion European Jun II-Arte Martiale
Un loc Vicecampion European U 16
3 Campioni Balcanici
4 Vicecampioni Balcanici
2 locuri III, la Campionat Balcanic
„Analizând performanțele acestui an, ne putem mândri cu realizările deosebite ale sportivilor noștri, care au participat la 68 de competiții -naționale, balcanice, europene, internaționale și mondiale.
Datorită profesionalismului antrenorilor și conducerii, CSM Sfântu Gheorghe continuă să se mențină în elita sportului românesc, obținând rezultate remarcabile: 101 de medalii, dintre care 38 de aur, 32 de argint și 31de bronz.
Clubul Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe are peste 116 sportivi legitimați la cele șase secții sportive :Atletism, Arte Marțiale, Gimnastică, Handbal, Lupte Libere și Judo, la care se adaugă alte câteva zeci de sportivi aflați în grupele de inițiere și preselecție în curs de legitimare.
Pe parcursul anului 2024, CSM Sfântu Gheorghe a demonstrat constanță și performanță, reușind să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la aproape toate nivelurile competițiilor la care a participat, și în aproape toate disciplinele sportive.
Sportivi selecționați în loturile naționale și olimpice:
- Mititelu Damian Didier: lotul național de atletism
- Vasile Rut Cristina: lotul național și olimpic de atletism
- Găraiacu Electra: lotul olimpic de lupte
- Orban Loránd: lotul național de tineret la lupte
- Pavel Denis: lotul național de Ju-Jitsu
- Stănciuleasa Adrian: lotul național de Ju-Jitsu
- Onisoru Gabriela: lotul național de Ju-Jitsu
- Lungu Briana: lotul național de Ju-Jitsu
Secția Atletism:
Sportivii pregătiți de antrenoarea Pirușca Laura au obținut rezultate notabile:
- Vasile Rut Cristina: Campioană Națională Tineret la 5000 m (în sală și aer liber)
- Mititelu Damian: Campion Național Seniori la 5000 m
- Baris Rareș, Hollo Vivien, și Oliver Voiculescu au demonstrat, de asemenea, performanțe încurajatoare.
Secția Arte Marțiale:
Sportivii pregătiți de antrenorul Oltean Petru au obținut rezultate remarcabile:
- Onișoru Gabriela: multiplă Campioană Națională, Vicecampioană Internațională, Vicecampioană Europeană și locul III la Campionatul Mondial
- Pavel Denis: Campion Național și Campion Balcanic
- Stănciuleasa Adrian: Campion Balcanic
- Pietrăreanu Mihnea: Campion Național
Secția Judo:
Sportivii pregătiți de antrenorul Oltean Petru au obținut rezultate notabile, printre care se remarcă:
- Stănciuleasa Adrian
- David Ene
- Dîrjan Livia
- Hadjipanayiotou Eirini
Secția Lupte Libere:
Sportivii pregătiți de antrenorul Matefi Árpád au obținut rezultate deosebite:
- Găraiacu Electra: multiplă Campioană Națională, locul VII la Campionatul Mondial, locul V la Campionatul European
- Dîrjan Lavinia: Campioană Națională
- Orban Loránd: Vicecampion Național
- Uveghes Csaba și Tătar Otilia: locul III la Campionatul Național de Seniori
Secția de Handbal:
Secția de handbal este înscrisă în Campionatul de Handbal Masculin Juniori III, făcând parte din Grupa K, sub îndrumarea antrenorului Bărbos Viorel.
Secția de Gimnastică:
În acest an, secția de gimnastică a obținut rezultate bune la mai multe competiții naționale, printre care:
- Cupa Allmotion
- Cupa Marian Drăgulescu
- Concursul Național de Gimnastică Acrobatică – Deva
De asemenea, secția de gimnastică a organizat două competiții de nivel național:
- Cupa 1 Iunie
- Cupa Moș Nicolae
Antenor la secția de gimnastică este Botos Liviu.
Mesaj din partea conducerii Clubului Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe
Conducerea clubului, reprezentată de domnul director Carcadia George, depune toate eforturile pentru ca activitatea secțiilor să decurgă în condiții optime. Ne asigurăm că secțiile beneficiază de fondurile necesare pentru pregătirea și participarea la competițiile importante, iar toate rezultatele obținute de sportivii și antrenorii noștri sunt premiate corespunzător, conform legislației în vigoare.
Cu ocazia zilei de Sfântul Nicolae, toți sportivii și personalul CSM Sfântu Gheorghe au fost recompensați cu echipament sportiv, ca semn de apreciere pentru munca și rezultatele lor.
Dorim să adresăm mulțumiri tuturor celor implicați în susținerea activităților noastre, precum și sportivilor care ne-au ajutat să obținem aceste rezultate deosebite.
Cu deosebit respect, mulțumim următoarelor instituții și persoane pentru sprijinul și buna colaborare:
- Agenția Națională pentru Sport, reprezentată de doamna Elisabeta Lipă
- Instituția Prefectului Covasna, prin domnul subprefect Boricean Cosmin
- Consiliul Județean Covasna
- Consiliul Local Sfântu Gheorghe, prin domnul primar Antal Árpád-András
- Rekreativ Sfântu Gheorghe
- Direcția Județeană pentru Tineret și Sport (DJTS)
- Mass-media, pentru mediatizarea rezultatelor noastre
Conducerea Clubului Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe vă urează un an plin de împliniri și vă spune La mulți ani tuturor iubitorilor de sport!”, se arată în comunicatul CSM Sfântu Gheorghe.
FELICITĂRI; tuturor!
Maria Crețu Graur