Declanşarea celei de-a doua conflagraţii mondiale la 1 septembrie 1939 a găsit România într-un moment delicat de opţiune strategică. Evenimentele petrecute în 1940, prin rapturile teritoriale impuse României în vara acelui tragic an, au împins statul român într-o menghină a intereselor marilor puteri şi deopotrivă a statelor vecine interesate să îşi atingă propriile proiecţii de politică externă.
Participarea Armatei Române la operaţiunile celui de-Al Doilea Război Mondial poate fi înţeleasă în două etape – până în vara anului 1944 în sfera operaţiunilor Germaniei naziste şi ulterior până la încheierea războiului alături de Uniunea Sovietică pentru înfrângerea forţelor Axei. În ambele situaţii, participarea a avut un caracter complex, pe de o parte fiind vorba de implicarea într-o alianţă de forţe cu anumite specificităţi, dar mai mult decât atât de păstrarea liniei de apărare teritorială a ţării.
Rapturile teritoriale impuse statului român, la 26-28 iunie 1940 de Uniunea Sovietică şi la 30 august 1940 prin Dictatul de la Viena, au agravat criza regimului politic al regelui Carol al II-lea. La 5 septembrie 1940, regele a suspendat Constituţia din 1938, a dizolvat corpurile legiuitoare şi a trecut cea mai mare pare a prerogativelor regale generalului Ion Antonescu, pe care l-a numit prin decret regal preşedinte al Consiliului de Miniştri. În data de 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a semnat actul de abdicare în favoarea fiului său Mihai şi a părăsit ţara, potrivit lucrării ”Istoria Militară a Românilor” (Editura Militară, Bucureşti, 1992). La 7 septembrie 1940, prin Tratatul de la Craiova, Bulgaria a încorporat judeţele Durostor şi Caliacra.
Impunerea controlului Germaniei naziste asupra României a avut grave consecinţe şi în ceea ce priveşte relaţiile externe ale statului român. Implicarea în sfera de acţiune politică a Germaniei naziste a fost stabilită prin aderarea la 23 noiembrie 1940 la Pactul Tripartit.
Declanşarea în vara anului 1941 a operaţiei Barbarossa a însemnat includerea României în planurile de luptă ale Germaniei naziste. Ion Antonescu a acceptat la 18 iunie 1941 implicarea României în această operaţiune, iar la 22 iunie 1941 Armata Română a intrat în război împotriva Uniunii Sovietice, cu dorinţa exprimată de recuperare a Basarabiei şi a Bucovinei, indică volumul citat „Istoria Militară a Românilor”.
Acţiunile militare ale Armatei Române împotriva Uniunii Sovietice s-au desfăşurat în cinci etape: campania din 1941 purtată în două faze (iunie-iulie şi august-octombrie 1941), luptele din iarna anului 1941 – primăvara anului 1942, campania din anii 1942-1943 ce include participarea forţelor române în bătălia de la Stalingrad, acţiunile militare din Crimeea şi luptele pentru apărarea teritoriului naţional, consolidarea frontului şi acţiuni desfăşurate până în august 1944. Până la 26 iulie 1941, întreaga Basarabie a fost eliberată, forţele sovietice retrăgându-se la est de Nistru. În timpul luptelor pierderile forţelor terestre s-au cifrat la 4.112 morţi, 12.120 răniţi şi 5.506 dispăruţi, reprezentând 6% din efectivele angajate în operaţii, indică sursa citată.
După eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei, a fost pusă în discuţie chestiunea adoptării modelului finlandez sau continuarea participării la operaţiunile militare. Situaţia celor două ţări fiind total diferită, Ion Antonescu a hotărât, şi ca urmare a cererii exprese a liderului Germaniei naziste, Adolf Hitler, continuarea participării României la război.
La 16 octombrie 1941, Armata a 4-a română a cucerit Odessa, în cadrul unei bătălii, începute la 8 august, cu o violenţă deosebită datorită însemnatelor lucrări genistice precum şi aportului consistent al artileriei grele navale şi de coastă adverse. În această confruntare, Armata 4 română a înregistrat 17.729 morţi, 63.345 răniţi şi 11.471 dispăruţi.
Operaţiunile militare desfăşurate în bătălia pentru Crimeea şi ulterior la Cotul Donului, stepa Kalmukă şi Caucaz, desfăşurate până la 15 martie 1943, au provocat grave pierderi în efectivele Armatei Române, respectiv 149.571 militari morţi, răniţi, dispăruţi şi bolnavi, conform lucrării ”Istoria Militară a Românilor”.
În luptele din Caucaz, desfăşurate în intervalul 1 februarie – 9 octombrie 1943, trupele române au înregistrat 1.598 de morţi, 7.264 răniţi şi 806 dispăruţi. La est de Nistru, se aflau în primăvara anului 1944 12 mari unităţi române. Deteriorarea situaţiei forţelor germane pe flancul sudic al frontului şi reluarea ofensivei de către fronturile 1-4 ucrainene au generat o direcţie majoră în activitatea Marelui Stat Major, respectiv salvarea marilor unităţi din Crimeea. În acest moment, s-au expus direct neînţelegerile dintre Marele Stat Major român şi conducerea militară hitleristă. Aceasta nu era o doleanţă nouă impusă doar de evoluţia tactică de pe câmpul de luptă, în 26 noiembrie 1942 Marele Stat Major român ceruse aducerea în ţară a marilor unităţi pentru refacere, inclusiv pe fondul diminuării capacităţii lor operative. Aducerea în ţară a efectivelor Armatei Române din Crimeea a primit numele de cod ”operaţiunea 60.000”. S-a reuşit aducerea în ţară a 42.190 de militari, 39.134 pe mare şi 3.056 pe calea aerului. Pierderile marilor unităţi române din Crimeea, în intervalul aprilie – mai 1944, s-au ridicat la 22.522 militari, reprezentând 34% din efectivul aflat în peninsulă înainte de declanşarea ofensivei sovietice.
În cea de-a cincea etapă a luptelor împotriva Uniunii Sovietice, a fost consemnată apărarea teritoriului naţional. În primăvara anului 1944, forţele fronturilor 2 şi 3 ucrainene au declanşat noi operaţii ofensive, printre care operaţia „Uman-Botoşani”, la finalul cărora cele două fronturi sovietice au pătruns pe teritoriul României.
În martie 1944, la Cairo, au început primele discuţii între emisari ai guvernului român şi reprezentanţi ai aliaţilor pentru ieşirea României din alianţa cu Germania şi alăturarea forţelor aliate, negocieri continuate la Stockholm în 12 aprilie 1944, precum şi ulterior prin canale politico-diplomatice.
„Actul de la 23 august 1944 a reprezentat un act de mare curaj”, aşa cum avea să transmită postul de radio Londra despre trecerea României de partea Naţiunilor Unite. Ion Antonescu a fost înlăturat de la conducerea statului român şi a fost declanşată lupta împotriva forţelor Wehrmachtului. Marele Stat Major se afla pentru prima dată de la declanşarea conflictului în exercitarea deplină a atributelor conducerii la nivel strategic a organismului militar naţional. În ciuda celor trei directive strategice emise de Wehrmacht privind situaţia din România, acţiunea hotărâtoare a armatei române a făcut ca în scurt timp strategia germană să înregistreze un eşec, iar în perioada 23-31 august 1944 să fie eliberate Muntenia, Dobrogea, Oltenia, Banat, Crişana şi podişul transilvan de la nord de Carpaţii Meridionali.
La 25 octombrie 1944, luptele eroice purtate de Armata Română, cu sprijin al forţelor sovietice, pentru eliberarea părţii de nord-vest a ţării au fost încununate de succes, împingând inamicul peste frontierele naţionale, astfel fiind eliberate ultimele localităţi de pământ românesc Carei, Satu Mare.
Succesele Armatei Române au contribuit la configurarea liniei de est a frontului aproape într-o demarcaţie liniară ce lega Marea Baltică – valea Dunării şi Marea Adriatică. Preţul plătit de Armata Română în intervalul 23 august 1944 – 25 octombrie 1944 a însemnat 58.330 de soldaţi ucişi, răniţi sau prizonieri. Efortul depus în slujba cauzei coaliţiei Naţiunilor Unite de înfrângere definitivă a Germaniei naziste a însemnat continuarea luptelor pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei. Însemnate au fost luptele pentru eliberarea Cehoslovaciei, desfăşurate timp de cinci luni şi fiind folosite forţe semnificative, respectiv 17 divizii de infanterie, munte, cavalerie şi artilerie antiaeriană, Corpul 1 aerian, Brigada de căi ferate, Regimentul 2 care de luptă şi alte unităţi şi formaţiuni militare, cu un total de 248.430 militari. Au pătruns peste 400 de km în teritoriul inamic, au forţat 4 cursuri mari de apă (Hron, Nitra, Vah şi Morava), au traversat prin lupte grele 10 masive muntoase, eliberând 1.722 de localităţi, între care 31 de oraşe.
Eforturile de luptă ale Armatei Române au continuat în aprilie şi mai 1945 pe teritoriul Austriei, în sprijinul unităţilor de luptă sovietice. Regimentul 2 care de luptă s-a angajat eroic în luptele din jurul localităţilor Hohenruppersdorf, Schrick, Wilfersdorf, Mistelbach, Aspern, Zistersdorf, Poysdorf etc. până în apropierea Vienei. În spaţiul austriac şi-au adus aportul şi subunităţi ale Grupului operativ al Brigăzii române de căi ferate, care au participat la reconstrucţia sau repararea de poduri pe diverse tronsoane de comunicaţii, la sporirea capacităţii de garare a unor staţii de cale ferată etc.
Înfrângerea nazismului şi declararea victoriei la 9 mai 1945 a găsit Armata Română în prima linie de luptă alături de forţele aliate. Data de 12 mai 1945 reprezintă momentul de încheiere a efortului extraordinar depus de Armata Română pentru câştigarea războiului, menţionează volumul ”Istoria Militară a Românilor”.
AGERPRES
