În fiecare an, la data de 8 mai, este marcată Ziua mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii, o celebrare anuală a principiilor care stau la baza Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie. În această zi este onorată moștenirea lăsată de Henry Dunant și mai mult decât atât este ziua în care este adus un omagiu milioanelor de voluntari și personalului care lucrează alături de oamenii care au nevoie de protecție, asistență, asistență medicală, ajutor social și solidaritate, se arată pe site-ul oficial al Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (FICR), https://www.ifrc.org/.
Data de 8 mai este ziua de naștere a omului de afaceri elvețian și a voluntarului Henry Dunant (1828-1910) din inițiativa căruia a apărut Mișcarea Internațională de Cruce Roșie acum mai bine de 160 de ani.
În 2025, cu ocazia Zilei mondiale a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii, sub titlul „On the Side of Humanity” președinta Comitetului Internațional al Crucii Roșii, Mirjana Spoljaric Egger și președinta Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie, Kate Forbes au făcut o declarație comună, subliniind că „fiecare atac asupra unui ajutor umanitar este un atac asupra comunității pe care a servit-o.”, potrivit https://www.ifrc.org/.
„În această Zi mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii (8 mai), îi jelim pe colegii noștri care au fost uciși în timp ce încercau să salveze vieți. Moartea lor necesită mult mai mult decât vorbe goale de indignare – necesită acțiune. Comunitatea internațională nu poate continua să ignore regulile războiului, iar lucrătorii umanitari sunt vizați în mod deliberat. Fiecare atac asupra unui lucrător umanitar este un atac asupra comunității pe care acesta o servea și o trădare a legilor menite să protejeze civilii și să atenueze suferința în conflict.
Uciderea brutală a colegilor noștri de la Societatea Semilunii Roșii Palestiniene în martie a stârnit un val de indignare la nivel global. Dar povestea lor nu este izolată. Din Gaza până în Sudan, Ucraina și Republica Democrată Congo și nu numai, colegii noștri sunt criticați în timp ce conduc ambulanțe, distribuie ajutoare și ajung la comunități aflate în prima linie, aflate în nevoie.
Anul acesta, am pierdut deja 10 colegi. Aceasta urmează celui mai mortal an înregistrat pentru lucrătorii umanitari, Mișcarea Internațională a Crucii Roșii și Semilunii Roșii pierzând 38 de angajați și voluntari în 2024. Dacă acest tipar oribil continuă, 2025 ar putea fi și mai rău.
Statele și părțile implicate în conflict poartă responsabilitatea directă pentru inversarea acestei tendințe tulburătoare și periculoase prin protejarea lucrătorilor umanitari, respectarea dreptului internațional umanitar și apărarea umanității noastre comune. Acum este momentul să acționăm.’, se mai arată în mesajul publicat pe site-ul oficial al Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie, https://www.ifrc.org/.
Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC) este formată astăzi din 191 de Societăți de de Cruce Roșie și Semilună Roșie, adesea denumite „Societăți Naționale”, prezente în aproape toate țările lumii. Rolurile lor diferă de la o țară la alta, dar toate sunt unite de aceleași principii fundamentale și se străduiesc pentru binele umanității. Secretariatul Internațional al Federației are sediul în Geneva, Elveția. Președintele Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC) este Kate Forbes (din decembrie 2023).
Societățile Naționale sunt coloana vertebrală a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie. Fiecare este alcătuită dintr-o rețea de voluntari și personal comunitar care oferă o mare varietate de servicii. Rolul specific al Societăților Naționale și serviciile pe care le oferă variază de la țară la țară. Acest lucru se datorează nevoilor diferite ale comunităților, precum și relațiilor diferite pe care Societățile Naționale le au cu autoritățile respective. Voluntarii Societății Naționale sunt adesea primii la fața locului când se produce un dezastru și rămân activi în comunitățile afectate pe o perioadă mai lungă de timp, după plecarea tuturor. În unele cazuri, Societățile Naționale sunt singurele organizații capabile să funcționeze în țări care se confruntă cu dezastre, conflicte sau un colaps al structurii sociale, potrivit https://www.ifrc.org/.
***
Omul de afaceri elvețian, Henry Dunant, martor al bătăliei sângeroase de la Solferino din 24 iunie 1859, soldată cu mii de morți și răniți, a chemat în ajutor mai multe persoane din zonele învecinate, alături de care a început să-i îngrijească pe cei răniți. Mobilizați de cuvintele lui Dunant – ”Siamo tutti fratelli” (‘Suntem cu toții frați’) -, timp de trei zile, voluntarii au acordat ajutor și îngrijire medicală tuturor răniților, indiferent că erau inamici sau compatrioți. În 1862, el a scris și publicat cartea ”O amintire de la Solferino”, prin care atrăgea atenția lumii întregi asupra necesității de a înființa societăți de ajutor și de a promova un acord internațional cu privire la ajutorarea răniților și la persoanele care îi îngrijesc. Datorită acestei cărți, Henry Dunant a reușit să transmită ideile sale în rândul guvernanților europeni și al oamenilor influenți de la acea vreme, potrivit site-ul https://crucearosie.ro/.
Astfel, în 1863, s-a întrunit pentru prima oară o comisie care s-a autointitulat Comitetul Internațional pentru Ajutorarea Răniților și care, în 1876, a devenit Comitetul Internațional al Crucii Roșii. Atunci a fost semnată prima Convenție de la Geneva, de către 12 șefi de stat, și a fost adoptată emblema unei cruci roșii pe fundal alb (inversul steagului Elveției, cu cruce albă pe fond roșu), cu scopul de a conferi statut neutru celor care asistau răniții și, astfel, de a asigura protecția acestora pe câmpul de luptă.
În mai 1919, reprezentanții Societăților de Cruce Roșie din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franța, Italia și Japonia s-au întrunit pentru a înființa în mod oficial Liga Societăților de Cruce Roșie, care este predecesoarea Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (FICR). Obiectivul său era de a „consolida și a uni, în domeniul sănătății, Societățile de Cruce Roșie existente și de a promova crearea unor noi Societăți”. Simbolul Semilunii Roșii a fost adoptat la Convenția din 1929. În prezent, folosirea emblemei este guvernată de ‘„Regulamentul privind folosirea emblemelor de cruce roșie și semilună roșie de către Societățile Naționale”. Acest regulament, adoptat la Budapesta, în noiembrie 1991, a intrat în vigoare în 1992.
Ideea unei zilei mondiale a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii a apărut după Primul Război Mondial, când la cea de-a 14-a Conferință Internațională a Crucii Roșii a fost discutată o ‘acțiune anuală care ar putea avea loc în întreaga lume… care ar fi o contribuție majoră la pace’. Ziua internațională a Crucii Roșii a fost sărbătorită pentru prima dată la 8 mai 1948. Titlul oficial al zilei s-a schimbat de-a lungul timpului și a devenit în 1984, Ziua mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii, se arată pe https://www.ifrc.org/.
***
Crucea Roșie Română, parte a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, este cea mai mare organizație umanitară din țară și are o lungă tradiție de ajutorare a persoanelor vulnerabile. Cu o rețea extinsă la nivel național, Crucea Roșie Română acționează ca un pilon de sprijin în situații de urgență, oferind ajutor și asistență esențială pentru comunitățile afectate de dezastre. Cei peste 8.000 de voluntari din toată țara ajung la zeci de mii de oameni în fiecare an, prin intermediul programelor de sănătate, de reducere a riscului de dezastre, de incluziune socială și multe altele. Ziua Crucii Roșii Române este marcată, anual, la 4 iulie, dată la care în 1876 s-a înființat Societatea de Cruce Roșie din România.
AGERPRES
