Antrenorul echipei de fotbal Sepsi OSK, Leo Grozavu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă online, că speră ca jucătorii săi să îi facă fericiţi pe suporteri, care nu vor putea asista la finala Cupei României cu FCSB de miercuri, şi să aducă trofeul în premieră la Sfântu Gheorghe.
„Va trebui să dăm totul pe teren indiferent de starea de dinaintea jocului, de faptul că am jucat în deplasare şi alte lucruri. Sunt multe detalii care pot face diferenţa în finală. Dar noi ne dorim să ne bucurăm de moment, de faptul că am ajuns într-o finală. Faptul că nu avem nimic de pierdut, ci doar de câştigat, poate fi un avantaj pentru noi. Iar acest lucru poate face diferenţa. Îmi pare foarte rău că am ajuns într-o finală şi nu vom avea fanii alături. Este foarte greu. Probabil va fi singura finală fără spectatori din istorie. Vă daţi seama ce ar fi însemnat pentru fanii noştri o finală de Cupa României, cred că mare parte din oraşul Sfântu Gheorghe ar fi ajuns la meci. Ne pare enorm de rău că nu îi putem avea alături pentru că încurajările lor ne-ar fi ajutat. Nu ne rămâne decât să îi facem fericiţi în faţa televizoarelor şi sper ca la final să aducem trofeul la Sfântu Gheorghe”, a afirmat tehnicianul.
„Nu e un secret neapărat că am ajuns în finală, băieţii au muncit foarte bine în Cupă anul acesta. Sigur că am profitat şi de un program mai avantajos, în sensul în care am jucat acasă cu Astra Giurgiu, iar apoi am întâlnit o divizionară secundă, deci putem spune că am fost norocoşi la tragerea la sorţi. Dar acum finala este finală. Întâlnim un adversar cu jucători talentaţi, dar noi sperăm să ne mobilizăm exemplar şi să dăm dovadă de un spirit de echipă aşa cum n-am mai dat vreodată. În momentul în care ajungi într-o finală îţi doreşti să o câştigi. Sigur că pentru mine este prima finală ca antrenor şi nici ca jucător nu am avut parte. Dar cei mai importanţi sunt jucătorii, ei trebuie să dea totul şi să ne facă fericiţi”, a adăugat Leo Grozavu.
Finala Cupei României la fotbal dintre echipele Sepsi OSK Sfântu Gheorghe şi FCSB se va disputa miercuri, de la ora 20:00, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti.
AGERPRES