Precum fiecare pasăre îşi iubeşte cuibul pe care l-a construit, aşa iubesc şi eu Zona Moldovei. Mă mândresc cu toate locurile fermecătoare pline de istorie, istorie creată de oameni cărturari puternici şi unici.
În evul mediu, Moldova a fost o monarhie absolută, până la domniile fanariote, fiind condusă de un monarh numit „Domn” (din latinescul dominus) sau „Voievod”(după vechea organizare a voievodatelor româneşti).
Moldova este considerată ca produs al unui „descălicat”. Conform tradiţiei, întemeierea noului stat este asociată cu numele lui Dragoş, primul voievod al Moldovei, care, venind pentru vânat din Maramureş la malurile râului Moldova şi plăcându-i locurile, le-a populat cu români maramureşeni.
Descălecatul Moldovei reprezintă la origine o versiune iniţială a întemeierii Ţării Moldovei, asociată cu tradiţia orală şi cu cronicile moldoveneşti, „prin descălecat, cronicarii au înţeles întemeierea unor state acolo unde, anterior, nu existaseră, reorganizarea vieţii economice, politice, culturale în cadrul statelor nou întemeiate.”
Legenda întemeierii Moldovei, sub Dragoş, este istorisită în Letopiseţul Ţărîi Moldovei până la Aron Vodă, scris de Grigore Ureche
Petru I Muşat bate primele monede de argint (groşi) şi de bronz în 1377 (totuşi de la Bogdan I se păstrează prima monedă moldovenească, cu inscripţia: Moneda Moldaviae-Bogdan Waiwo(da)).
Asupra numelui „Moldova”, B. P. Hasdeu în Istoria critică a Românilor enunţă următoarele opinii: „O urmă foarte interesantă a petrecerii goţilor în Moldova este chiar rîul „Moldova”, de la cuvîntul gotic mulda -praf, de unde s-a născut de asemenea numele apei Mulde în Saxonia, un afluinte [sic!] al Elbei, precum şi forma germană Moldau a numelui bohem Wltawa, pe cînd afară din lumea teutonică termenul fluvial „Moldova” nu se găseşte nicăiri.”
În scurta sa domnie, Dimitrie Cantemir a făcut unele reforme, pentru anumite pături sociale mai puţin bogate. La înscăunarea în domnie, Cantemir a scăzut „birul steagului”, adică darea ce se lua la domnie nouă, ca să plătească cheltuielile steagului de domnie de la turci. O altă reformă fiscală a fost desfiinţarea deseatinei (deseatină = dijmă, a zecea parte din produse, în special din stupi), care privea în special boierimea mică, crescători de albine. Din celelalte privilegii date de Dimitrie Cantemir se remarcă lipsa unor favoruri domneşti date marilor boieri, mai multe acte fiind date oamenilor săraci. Astfel este privilegiul pentru breasla mişeilor calici din Roman, pentru breasla cioclilor din Iaşi, pentru nişte „jupânese sărace” văduve etc. (P.P.Panaitescu, op.cit. p.98). Domnul Moldovei obţine reluarea pentru ţară a mănăstirilor închinate patriarhiei din Ierusalim (în urma unei înţelegeri cu patriarhul de Ierusalim Chrisant Notara) şi anume a unor mănăstiri mari şi bogate ca Bistriţa, Tazlău, Probota. Astfel, biserica reprezenta pentru domnie un sprijin sigur, financiar şi spiritual, împotriva încercărilor marii boierimi de cotropire a puterii.
Politica internă a lui Dimitrie Cantemir a însemnat în primul rând statornicirea unui stat centralizat domnesc, înlăturându-se astfel statul cârmuit de oligarhia marilor familii de boieri.
În opera lui Cantemir, influenţată de umanismul Renaşterii, s-au oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea.
- Divanul sau Gâlciava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului cu trupul, scrisă în limbile română şi greacă, tipărită la Iaşi în 1698, din porunca fratelui lui Dimitrie, Antioh vodă Cantemir. Această operă este prima lucrare românească originală de gândire religioasă. În această lucrare întâlnim disputele medievale despre timp, suflet, natură sau conştiinţă. Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea omului asupra celorlalte vieţuitoare, face din om un stăpân al lumii, susţine superioritatea vieţii spirituale asupra condiţiei biologice a omului, încearcă să definească concepte filozofice şi să alcătuiască o terminologie filozofică (substări, asuprastări, împregiur-stări, macrocosmos, microcosmos).(Călinescu, Op.cit.,p.29).
- Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor este încununarea erudită a eforturilor întreprinse de predecesori pentru a dovedi originea romană a românilor şi unitatea lor de neam. Pentru scrierea acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare române şi străine în limbile latină, greacă, polonă şi rusă. Cantemir mărturiseşte: „nici o piatră neclătită şi nici un unghi nescociorât n-am lăsat, pentru ca să ne înştienţăm de începătură, şi purcederea, şi aşezământul, cel mai de pre urmă, a acestui neam, din care ne înştiinţăm cu adevărat”.( Şerban Cioculescu, cit.,p.57)
- Descrierea Moldovei are trei părţi:
- primă parte consacrată descrierii geografiei, unde sunt prezentate relieful, bogăţiile şi organizarea administrativă a ţării;
- partea a două se ocupă de politică, descriind pe larg forma de guvernământ, ceremonialul de la curtea domnească, armata, justiţia, finanţele, clasele sociale şi politice, obiceiurile;
- ultima parte este consacrată religiei, culturii, cuprinzând şi un capitol despre limba şi literatura moldoveană.
În politica sa internă, Cantemir s-a sprijinit pe aceleaşi pături sociale ca şi tatăl său Constantin şi fratele său Antioh. Cronicarii vremii ni-l arată ca pe un domn foarte popular. „Că aşa arăta de bun şi de blând – spunea Ion Neculce (cf.Ion Neculce, Letopiseţul…) încât tuturor le era uşa sa deschisă şi era nemăreţ de vorovea cu toţi copiii”.
Actualmente, osemintele sale se odihnesc în Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, repatriate graţie lui Nicolae Iorga, în 1935. Pe lespedea raclei sale este scris următorul text: „Aici, întors din lunga şi pre greaua pribegie înfruntată pentru libertatea ţării sale, odihneşte Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei”
Maria Dohotaru/UZPR
