La sfârșit de săptămână, toate drumurile din Sfântu Gheorghe  au dus către curtea fostei fabrici de țigarete din Sfântu Gheorghe  unde s-a desfășurat, în perioada 1-3 septembrie, prima ediție a festivalului Tabako dedicat tinerilor. 

Căror tineri, vă întrebați? DOAR TINERILOR MAGHIARI, desigur, ESTE RĂSPUNSUL CORECT, deoarece organizatorii „nu au fost pe fază” pentru a  propune evenimente dedicate și  tinerilor români din municipiu sau de oriunde, după cum a declarat viceprimarul Vargha Fruzsina. 

Și asta în condițiile în care primarul Antal Arpad a declarat, în cadrul conferinței de presă care a avut loc în prima zi de festival, că dorește ca incinta fabricii de țigarete să devină „UN ORAȘ AL TINERILOR” în care „TINERII SĂ SE SIMTĂ BINE AICI, ACASĂ”.„ A fost elaborat un concept pentru ceea ce dorim să creăm pe acest loc: să îl umplem cu conținut și să creăm un oraș al tinerilor. Iar în locul produselor dăunătoare din tutun care ieșeau pe poarta fabricii, dorim să creăm cultură și programe de calitate pentru dezvoltarea tinerilor”, a precizat Antal Arpad.   În declarația cuprinsă în  caietul program denumit „Carnet de muncă”,  președintele Consiliului Județean Covasna, Tamas Sandor spune, printre altele, că „fabrica de țigarete va reînvia deoarece TOȚI putem simți festivalul ca fiind AL NOSTRU: îl organizăm acasă, cu tematici locale, despre COMUNITATEA LOCALĂ. 

PÂNĂ CÂND NE MAI DISCRIMINAȚI???

Cuvinte frumoase, ce-i drept, dar lipsite de ADEVĂR și RESPECT față de o parte a locuitorilor din  municipiu și județ, respectiv  tinerii români care nu au fost luați în calcul de către organizatori,  ca public țintă,  și părinții acestora, plătitori de taxe și impozite către bugetele locale din care s-a organizat acest eveniment.  Afirm acest lucru deoarece pe parcursul celor 72 de ore de program continuu au avut loc  50 de concerte susținute, pe trei scene,  de artiști (niciun român) și de trupe din țară (niciuna românească) și din Ungaria, precum și DJ-i (unul de etnie română), dar și conferințe și dezbateri susținute de participanți maghiari din țară și din străinătate, cu posibilitate de traducere în limba română, în căști. „Avem șapte trupe din oraș, dar de etnie română nu (prea) avem, aceasta este sinceritatea. Motivul pentru care nu avem astfel de trupe este că în momentul în care am început organizarea festivalului a fost destul de târziu (în primăvară) și nu am putut să facem un booking comun cu ajutorul echipei de la Vibe Festival. Avem între DJ-i un artist de etnie română și unul internațional. Așa am putut rezolva. Nu am fost pe fază în ceea ce privește spectacolele și concertele ce țin de tinerii români. Sigur la anul vom rezolva. Sunt sigură că aceasta nu este o scuză, nu este ceva ce vă face să fiți mulțumiți de ceea ce spun. Trebuie să găsim soluția prin care să putem oferi o atmosferă și un sentiment de festivitate și de festival și pentru tinerii români. Consider că nu ar fi fost de ajuns dacă puneam doar un concert sau două pentru tinerii români. S-ar fi rupt și flow-ul. (…) Vreau să găsim soluția prin care să rezolvăm această problemă, această lipsă. O spun cu sinceritate. Și eu văd că printre voluntarii noștri sunt o mulțime de tineri de etnie română sau din familii mixte și aș vrea să îi răsplătim și pe ei cumva pentru munca lor, fiindcă fac treabă foarte bună. Vreu să găsesc soluția pentru ca Sepsi Tabako să fie un festival care  va fi evenimentul cel mai important pentru tineri- și pentru tinerii maghiari, și pentru tinerii de etnie română, a declarat viceprimarul Vargha Fruszina.

DOAR tinerii maghiari au voie să se dezvolte frumos, prin cultură și educație pentru viață? 

Tinerii maghiari au avut posibilitatea să participe la dezbateri pe teme diverse și interesante pentru ei, precum : „Tradiții în arhitectura modernă”; „ Războiul de alături, cum ne afectează?”; „Pomul cunoașterii: planificarea carierei și implicarea în comunitate”; „Zona antreprenorilor”; „ Cum să te antrenezi pentru a fi talentat”; „Sportul ca un instrument pentru educarea la ambiție și perseverență”; „ Politica, ca o bucătărie a vrăjitoarelor” ; „Cultură și spațiu: cum pot fi repuse în circulație clădirile vechi”; „Cum trăim noi pe aici? Viața de zi cu zi a unui youtuber secui”; „Protejarea identităților și relațiilor entice în situații de criză”; „Identitatea secuiască ca marcă”;  „Toate drumurile duc pe munte?”; „Entry: cum să introduci un produs pe piața transilvăneană”; „ Concepții greșite și prejudecăți despre romi”; „Pot fi abordate problemele globale de mediu la nivel local?”; „Sfântu Gheorghe ca și centru de cunoștințe”; „Stingerea luminii- lupta pentru un viitor durabil”; „Cealaltă față a migrației- când chiar trebuie să pleci”; „Cultura de după noi”; „Trebuie să muncești pentru visele tale. Cum să folosim în ziua de azi self-managementul”, etc.  Printre cei care le-au vorbit și le-au împărtășit tinerilor maghiari din experiența și cunoștințele dobândite în domeniile respective s-au numărat specialiști din țară și din străinătate, parlamentari,  vicepremierul Kelemen Hunor, ministrul Sporturilor, Eduard Novak, președintele CJ Covasna, Tamaș Sandor, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, dar și antreprenori.

Pe pagina sa de socializare, edilul  a scris, printre altele: „ Ieri, la Festivalul Tutunului, am participat la o discuție intitulată Sepsiszentgyörgy ca centru de cunoaștere cu Constantinovits Milano, Dr. Constantinovits Director General Profesional Mathias Corvinus Collegium (MCC), Dr. With Mark ó Báli nt, rectorul adjunct al BBTE și dr. Cu Martin Tonk, rectorul Sapientia EMTE.

Scopul nostru al tuturor este ca tinerii noștri să prospere acasă, în Sekelyland și Transilvania, să se întoarcă acasă după terminarea studiilor și să înceapă să lucreze și să construiască un viitor acasă. Cu toate acestea, trebuie să oferim cunoștințele și instruirea potrivită pentru a profita la maximum de resursele pe care le avem”.

Lectură de teatru, un program „secret” 

Deși am studiat în amănunt tot  programul cuprins în „Carnetul de muncă” distribuit la fața locului (mare parte din acesta doar în limba maghiară, cu precizarea că „programul poate fi citit în limba română pe pagina tabako.ro sau în aplicație), dar și pe cel postat pe site-ul evenimentului, care cuprinde toate datele referitoare la programe- zi, locație, denumire program, prestator, ore de desfășurare, nicăieri nu am găsit  informația că SINGURUL PROGRAM ÎN LIMBA ROMÂNĂ „ Câinele mamei mele”- lectură de teatru, este susținut de actorii Teatrului „Andrei Mureșanu”. Să cred că a fost doar  o scăpare din partea celor ce au realizat „carnetul” program dar și site-ul?, sau s-a doritit ca publicul să nu fie prezent pentru ca, mai apoi, să ni se spună: „v-am organizat, dar nu ați participat!” 

„Faceți ce vreți”, dar până când, și spre folosul cui ?

Cei care ați urmărit Mesagerul de Covasna în decursul celor aproape 13 ani de activitate jurnalistică, cu siguranță vă amintiți de luările mele de poziție cu privire la DISCRIMINAREA la care suntem supuși noi, românii din Sfântu Gheorghe și din județul Covasna, mai ales în ceea ce privește CULTURA, dar nu numai.  Mi s-a spus, de mult prea multe ori, „că nu e chiar așa”, până am ajuns să mi se spună, verde în față, că „facem ce vrem pentru că suntem majoritari, și putem!” 

Vocii mele, dar și altor voci care de ani de zile spunem că DOAR ÎMPREUNĂ, ROMÂNI ȘI MAGHIARI, putem trăi în armonie și respect în această parte din mijlocul României, i se alătură o voce nouă, cea a artisului Marius Popa care pe pagina sa de socializare  a postat următoarul text „mâhnire personală”.

„Despre români și maghiari, fără patimă dar cu mâhnire.

 Locuiesc deja de 7 ani în Sfântu Gheorghe, venit după aproape 20 de ani de București, la bază fiind sudist. Soția mea este originară din Sfântu, provenind din familie mixtă româno-maghiară.

Nu știu cât de influențat am ajuns în Secuime, în legătură cu relațiile dintre români și maghiari, dar, frecventând de 18 ani zona și locuind de 7 ani aici, am încercat – pe cât posibil – să rămân obiectiv. Trebuie să admit că mult timp am avut convingerea că partea română (nu toată, evident) este cea care caută să destabilizeze relațiile interetnice, mai ales că am văzut manifestări total aberante din partea unor „patrioți” de-ai noștri care țineau cu tot dinadinsul să pună, ostentativ, paie pe foc cu orice ocazie.

Încet-încet, am început să ridic din sprânceană la anumite manifestări ale părții maghiare și am înțeles că cele ale „patrioților” români respectivi s-ar putea să aibă, în fapt, o bază reală. Sunt în continuare convins că lucrurile trebuie făcute mult mai diplomatic și cu scopuri nobile, dar acum încep să văd niște aspecte care mi-ar fi plăcut să nu fie reale. Îmi aduc aici aminte de o vorbă de duh: „dacă măcăne, are pene și înoată, s-ar putea să fie rață.”

Nu am fost niciodată un naționalist, și când spun asta mă refer la conotația negativă a termenului. Pe scurt, pe naționaliști îi văd ca pe niște oameni mânați de ură. Flutură steaguri, strigă și își exprimă ideile cu o încrâncenare care mie îmi face rău fizic. Și aici nu vorbesc doar de naționaliștii români, ci în general. Dar fac o diferență între „naționalist” și „patriot” pentru că patriotism, cel puțin așa ar trebui, are în definiție cuvântul „dragoste” iar eu îmi iubesc limba, iubesc vârfurile intelectuale românești, locurile acestei țări, și cred cu tărie că Cineva, acolo sus, ne iubește. Poate nu sunt „patriotul adevărat”, așa cum este el prezentat în aceste vremuri, dar pot sintetiza ceea ce simt în acest fel: ia-te de mine dacă sunt nesimțit, dacă am făcut ceva greșit… dar nu te lua de mine că sunt român, căci s-ar putea să mă transform în ceva ce nu ți-ai dori.

În cei 7 ani de Secuime, am legat nenumărate prietenii cu maghiari. Chiar în echipa mea am nu mai puțin de cinci etnici maghiari din doisprezece. Îmi place la nebunie calmul lor, felul în care înțeleg că trebuie făcute lucrurile, obiectivitatea și caracterul. Sunt oameni pe care pot pune bază iar cuvântul este cuvânt. Cu mici excepții, sunt, pe scurt, oameni de mare ispravă. Cu toate astea, am observat că sunt destul de închiși în cercul lor. Îmi este evident că istoria nu a fost de partea lor, dar, până la urmă, o imagine de ansamblu ne arată că istoria nu a fost de partea nimănui. Și aici apare marele refren: ISTORIA.

La orice articol pe Facebook – această oală cu lături a omenirii – la capitolul „români-maghiari” vedem sute de comentarii legate de „istorie” – cine pe cine a omorât, cine are „dreptul” de a se plânge, cine a suferit mai tare, cine a fost nedreptățit, de fapt… și așa mai departe. Ne cramponăm de informații ale trecutului deși nu avem cum să verificăm realitatea așa cum a fost ea. Un exercițiu simplu de imaginație ne arată că nici măcar acum, în vremurile noastre, presa nu este independentă, dar atunci, când a fost scrisă istoria?! Cât de independenți erau cei care scriau? Cât de obiectivi? Altminteri, cum se face că din același eveniment istoric, dacă îl studiezi „acasă la cele două tabere”, obții două „adevăruri”? Este evident că fiecare națiune are „adevărul” ei, iar asta nu se va schimba niciodată. Așa, apar, de fapt, războaiele: toată lumea are dreptate.

Și iată-ne în 2022. Cu bune, cu rele, suntem în România. Cum am ajuns aici, pentru noi, cei de acum nu mai poate fi relevant. Important este status quo-ul: suntem în România. Dincolo de cine pe cine a omorât, dincolo de „cine a fost primul”, dincolo de orice eveniment istoric care nu poate fi verificat din surse obiective. Și, mai mult decât atât, suntem într-o Uniune. Cea Europeană.

Dar, în România, 2022, oamenii încă se cramponează. Încă se uită pieziș unii la alții, încă huiduie imnuri, încă aruncă cuvinte jignitoare unii altora și… încă putem vorbi de șovinism. Iar aici, principalul factor care ține lucrurile legate de un trecut mereu discutabil, este politicul. Atât de o parte, cât și de alta, se întreține această stare că unii sunt mai speciali, unii au mai multe drepturi, unii ar trebui să învețe limba celorlalți, unii ar trebui să tacă, unii ar trebui să una, unii ar trebui să alta. „A fi om” nu este suficient. Trebuie să fii ungur adevărat. Trebuie să fii român adevărat. Altfel nu ești bine primit. Altfel nu ești „adevărat”.

În România, 2022, la festivalul Sic Fezt de la Arcuș, unde nu a fost nici o trupă românească, fiica mea, care vorbește maghiară și care era acolo cu câțiva prieteni români, pe lângă faptul că mai tot timpul erau hărțuiți de câțiva tineri maghiari din jurul lor, a auzit o tânără maghiară spunând „ce urâte sunt româncele astea”. Oare convingerile acesteia sunt chiar ale ei?

În România, 2022, festivalul Tabakó de la Sfântu Gheorghe, dedicat tinerilor, nu a avut nici o formație românească, de parcă tinerii români nici nu ar fi existat. Autoritățile din Sfântu au dat niște explicații puerile. Când eu însumi am participat la Zilele Sfântu Gheorghe, ca invitat al unei trupe, și am cântat un cântec propriu în limba română, am fost singurul care, din sute de fotografii, nu a avut vreo fotografie prin plan. Și nu vă gândiți la „cota” mea de artist. Ba chiar am fost unul cu o „cotă” considerabilă.

  În România, 2022, o mare expoziție din centrul orașului, dedicată lui Tamási Áron, scriitor, nu a avut nici măcar un cuvânt în limba română pentru cei care, cel mai probabil, ar fi vrut să știe câte ceva despre opera celui care a dat numele teatrului maghiar din Sfântu Gheorghe. Doar că… „dacă măcăne, are pene și înoată, s-ar putea să fie rață.”

 Românii și maghiarii încă sunt departe de a fi „o familie”. Poate asta nu se va realiza niciodată, dar atunci cum vrem să arate viitorul? Să ne tot uităm cu dispreț unii la alții? Să ne tot huiduim imnurile? Să ne tot jignim? Să ne tot ignorăm? Să tot lăsăm politicul să ne subjuge intereselor sale? Cine ar trebui să spargă cercul vicios? Cine ar trebui să ne unească? Sau ar trebui să rămânem despărțiți pe veci?”

NU, Marius, nu trebuie să „rămânem despărțiți pe veci” ci trebuie să ne așezăm la masa discuțiilor alături de cei care „nu ne văd”, pentru a le spune că SUNTEM AICI, lângă ei, lângă vecinii, prietenii, colegii, soții/soțiile și copiii noștri, și vrem SĂ RĂMÂNEM AICI pentru a găsi soluții și-a construi o viață mai bună pentru noi toți, ÎMPREUNĂ, români și maghiari, respectându-ne unii pe alții!

Festivalul Tabakó a fost organizat de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Consiliul Județean Covasna,  Colegiul „Mathias Corvinus” (MCC) din Cluj-Napoca, Casa de Cultură „Konya Adam”, Festivalul VIBE Tg. Mureș,  Centrul de Cultură al județului Covasna, Visit Covasna și Școala Populară de Arte și Meserii.

 Maria Crețu-Graur

  

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail