Francofilii, prieteni ai limbii lui Voltaire, mai cu seamă elevi şi studenţi din judeţul Covasna ce participă la acţiunile organizate de Alianţa Franceză din Brașov, cu sediul în „Casa Baiulescu”, Bd. Eroilor nr. 33, vor fi încântați să afle că revine în actualitate Festivalul Filmului Francez (FFF) aflat la a 29-a ediție, intitulată „Échos”.
„Alliance française” are Sediul central la Paris şi constituie un organism privat, care are statutul de asociație cu scop nelucrativ, recunoscută, de utilitate publică. Misiunea sa declarată este promovarea limbii și culturii franceze în străinătate. În această calitate, cu spijinul numeroşilor specialişti pe care îi are contribuie la predarea limbii franceze în diferite ţări de pe Glob, eliberându-se la final diplome specifice, precum cele definite de Ministerul francez al Educației naționale.
Mai menționăm că Alianța Franceză de la Paris a fost creată la 21 iulie 1883 de către un comitet de personalități, între care Louis Pasteur, Jules Verne, Paul Cambon, Ferdinand Lesseps, Ernest Renan, Armand Colin.
Revenind în actualitate este de reținut că Festivalul Filmului Francez (FFF) constituie o manifestare artistică de tradiție aşteptată în fiecare an de către publicul cinefil francofon – și nu numai – din zona noastră, urmând a se derula în ultima decadă din luna martie 2025.
Directoarea Alianței Franceze Brașov, Daniela Moașa, ne-a precizat numeroase date despre importanta manifestare culturală care după Brașov intră în actualitate și la Sf.Gheorghe între 27-30 martie a.c., proiecțiile urmând să aibă loc la Cinema ”Arta by Citiplex”. FFF a revenit așadar și anul acesta în 12 orașe din țara noastră, deschizând sezonul de evenimente „Primăvara Franceză ÎMPREUNĂ”, care reprezintă punctul culminant al Centenarului Institutului Francez din România sărbătorit în intervalul mai 2024 și mai 2025, marcând un secol de angajament dedicat cooperării culturale, științifice și educaționale dintre Franța și România.
„Échos”este un omagiu adus cinematografiei, unde imaginile și poveștile transced timpul și rezonează de-a lungul generațiilor. Marele ecran se prezintă în fața noastră ca o „oglindă” în care trecutul și viitorul se împletesc, invitându-ne să reflectăm și să ne lăsăm purtați de emoții, bucurii, îndoieli și speranțe. Manifestarea festivalieră amintită reprezintă o invitație de a viziona cu familia sau cu prietenii câteva peșicule interesanre, de a redescoperi împreună cinematografia de autor franceză, care explorează cu măiestrie multiplele fațete ale existenței noastre.
Festivalul Filmului Francez devine un moment de referință al acestui sezon, oferind publicului ocazia de a descoperi cinematografia de autor franceză în toate formele sale, printr-o selecție efervescentă de producții interesante.
Tema din acest an a Festivalului, „Échos”, explorează modul în care poveștile și imaginile rezonează de-a lungul generațiilor. Transmiterea din generație în generație, relațiile, memoria și reînnoirea se află în centrul unei selecții care pune sub semnul întrebării epoca pe cre o trăim și transformările sale.
Prin 27 de filme împărțite în patru secțiuni, programul îmbină opere esențiale și filme realizate de talente emergente, reflectând diversitatea și vitalitatea cinematografiei franceze.
Cinema „Arta by Citiplex” se află pe str. Kőrösi Csoma Sándor, nr. 10 din municipiul de reședință al județului Covasna. Proiecțiile se vor derula între 27-30 martie 2025 de la ora 18.30, când vor fi programate unele dintre cele mai importante producții franceze ale anului precedent, bine primite de critică, dar și de spectatori. Ne referim la peliculele „Ultimul evreu” (joi, 27 martie), „Making of” (vineri, 28 martie), „Vingt dieux” (sâmbătă, 29 martie) și în încheiere „À son image” (duminică, 30 martie).
Organizatorii speră ca și această ediție a Festivalului Filmului Francez să reunească numeroși iubitori de cinema.
Vizionare plăcută!
Horia C.Deliu