Un lucru este să auzim despre izvoarele de ape minerale din Covasna, iar altul este să gustăm din diversitatea de ape minerale. În data 24 septembrie, apele minerale selecţionate ale judeţului au fost prezentate pentru a zecea oară în cadrul Festivalului apelor minerale „Aquarius”.

ape-mineraleCentrul oraşului Târgu Secuiesc a fost animat de cei aproape două mii de vizitatori care au trecut pe la standurile celor 13 expozanţi care nu doar au oferit ape minerale spre degustare, ci au pregătit şi clătite cu ape minerale. Pe lângă diversele programe culturale, din programul festivalului nu au lipsit cele două competiţii: concursul pentru desemnarea celei mai bune ape minerale şi concursul de preparat clătite cu apă minerală. Evenimentul s-a înscris în programul Zilelor turismului în judeţul Covasna.

După deschiderea festivalului, echipele înscrise în competiţie s-au apucat imediat de treabă: fiecare a venit cu altă reţetă pentru clătite, însă majoritatea a încercat să ademenească membri juriul cu clătite clasice cu gem.

În discursul rostit, Jánó Szabolcs, directorul executiv al Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna, a subliniat faptul că, în cadrul programelor Zilelor turismului în judeţul Covasna care s-a desfăşurat în perioada 19-25 septembrie, s-au făcut referiri frecvente la condiţiile naturale care conferă unicitate judeţului. „De multe ori am spus că regiunea este o mare putere în domeniul apelor minerale. Şi aşa şi este, pentru că din numeroase izvoare curg ape minerale cu componenţă deosebit de variată: găsim aici ape minerale sărate recomandate pentru tratarea afecţiunilor digestive, ape minerale de culoare brun-ruginiu, cu conţinut ridicat de fier, toate fiind speciale şi sănătoase. Dacă şi alţii ajung să le cunoască, le vom oferi oamenilor un motiv pentru care să vină la noi, unde găsesc locul ideal pentru relaxare şi recreere” – a spus Jánó.

Viceprimarul municipiului Târgu Secuiesc, Derzsi Gyula, în calitatea sa de gazdă a evenimentului a precizat: festivalul este un bun prilej şi pentru localnici de a afla noutăţi privind locația şi efectele benefice ale apelor minerale.

În competiţie s-au înscris echipele din Arcuş, Băile Balvanyos – Turia, Bodoc, Cernat, Vâlcele, Târgu Secuiesc – Băile Fortyogo, Covasna, Micfalău, Sfântu Gheorghe, Bixad, Peteni şi din Valea Zălanului, acestora li s-a alăturat şi echipa Asociaţiei Aquarius.

În competiţia apelor minerale, printre criteriile care au stabilit calitatea apei s-au numărat: compoziţia chimică, puritatea şi nu în ultimul rând, gustul acestora.  Anul acesta, titlul „Zâna apelor minerale” a fost câştigat de localitatea Vâlcele, cu izvorul Remiza, pe locul al doilea situându-se comuna Micfalău, cu izvorul Bedo, iar pe locul trei s-a clasat izvorul din Băile Fortyogo.

Echipa din Micfalău a participat la fiecare ediţie a Festivalului Aquarius. Pentru concursul de preparat clătite cu apă minerală, echipa s-a pregătit în acest an cu ceva special – ne-a dezvăluit primarul Demeter Ferenc. „Pregătim clătitele după o reţetă veche din Micfalău care foloseşte apa sărată şi sulfuroasă a izvorului Sorbán, apă care asigură aluatului o salinitate şi consistenţă optimă. Din acest motiv preferăm să folosim această apă. De data aceasta coptul clătitelor nu se va face în mod obişnuit, ci am adus o unealtă din fontă, în forma unei stele, care mai întâi trebuie îmbibat în ulei fierbinte, iar după ce s-a încins, în aluat, apoi iarăşi în ulei. După ce clătitele se coc, se adaugă umpluturi sărate sau dulci. De zece ani participăm la acest concurs şi ştiu că încă nu s-a preparat aşa ceva, aşa că acum prezentăm o curiozitate.”

„Gofra secuiască” pare că i-a convins şi pe membri juriului, în competiţia de preparat clătite, echipa din Micfalău obţinând locul trei, cu clătitele umplute cu gem de vişine. Pe locul doi s-a clasat echipa din Valea Zălanului, iar Echipa din Cernat s-a întors acasă cu premiul întâi, iar menţiunea a fost acordată echipei Asociaţiei Aquarius care a fost şi reprezentantul comunelor Belin, Vâlcele, Hătuica, Malnaş-Băi şi Olteni.

Biroul de presă . .   al CJ Covasna

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail