Plimbare cu lotca pe canalele Deltei Mekong
Harta hidrografică a Indochinei este dominată de giganticul Fluviu Mekong, pe care am ținut nepărat să navighez aproape de vărsare. Cu ceva ani în urmă fusesem chiar la izvorul său din Munții Tangula, în Podișul Tibet, la o altitudine de 5.200 de metri! Îmi amintesc și acum fără pic de plăcere că în Capitala Lhasa am făcut un puseu de super-înălțime, cu mari dureri de cap, greață și stări de vomă. Ore întregi am ”dormit” stând în…șezut pe fotoliu, altminteri mă sufocam din cauza aerului rarefiat. În prima noapte am ieșit disperat la ora 2.00 din hotel și m-am dus să cumpăr un aparat de respirat cu butelie de oxigen.
A fost ceva groaznic. Noroc că am supraviețuit…
„Râul celor Nouă dragoni”
Revenind cu povestirea la maiestuosul Mekong, care în traducere înseamnă „Râul celor Nouă dragoni”, precizez că șerpuiește pe 4.350 km, fiind cel mai lung curs de apă din Sud-Estul Asiei. După ce părăsește teritoriul Chinei, marchează granița dintre Myanmar (fosta Birmanie) și Laos, apoi ”udă” Thailanda, traversează lin Câmpia Cambodgiei, pentru a forma în Vietnam o Deltă întinsă. Zona aceasta a devenit azi celebră, reprezentând un punct de atracție pentru turiști.
Odinioară însă amintitul perimetru acvatic era ocolit, deși peisajul exotic atrăgea privirile străinilor. Numai că apa devenise foarte poluată, plină de reziduuri, dejecții, chimicale, mirosea îngrozitor. După Nil, Mekongul se clasa pe locul doi la capitolul infestare cu toxine și deșeuri. Singurul pește care s-a adaptat și a reușit să supraviețuiască a fost ”Pangasius”, devenind foarte căutat pretutindeni pentru prețul său scăzut și (surprinzător) carnea sa pufoasă!?! Așa ceva…
Ca atare firme legale, ilegale, mici întreprinzători au dezvoltat o sumedenie de crescătorii situate în aceste ape reziduale din Deltă. Gurile rele spun că pentru a grăbi creșterea peștilor s-ar aplica distribuirea de hormoni și antibiotice. Presa internațională a abordat pe larg acest subiect trăgând numeroase semnale de alarmă. Curios, lumea le ignoră și continuă să cumpere masiv de la supremarket-uri acest sortiment, ce are un tarif redus, incomparabil cu cel al exemplarelor ecologice.
Am aflat că ”Pangasius” este produsul unor încrucişări făcute de specialiști între mai multe specii de peşte, spre a-i crea o rezistență crescută la toxinele prezente în apa poluată. Ba mai mult, chiar se hrăneşte cu ele (!), contribuind la curăţarea mediului lichid de otrăvuri, bacterii. dejecții chimice etc. Incredibil!
Interiorul unui cuptor uriaș ptr. arderea cărămizilor
Ni s-a mai spus la fața locului că în ultima vreme Mekongul se află într-un amplu proces ecologic de ”însănătoșire”- ca și alte mari cursuri de apă de pe Planetă – așa încât veștile sunt tot mai bune.
Maiestosul fluviu este navigabil pe sectoare întinse, în funcție de anotimp. În sezonul ploios se pot efectua transporturi până în Vientiane pe o distanță enormă de cca. 1.600 km. Reprezintă, așadar, o cale de navigaţie pentru nave de toate mărimile: de la şalupe, la vase mai mari pentru transportul de mărfuri şi cargoboturi ce vin dinspre ocean sau se îndreaptă spre el.
„Coșul cu orez”
Acest gigantic șuvoi susţine existenţa a circa 100 de milioane de oameni din aproape 100 de grupuri etnice şi populaţii indigene. Delta Mekong poartă și numele explicit de „Coșul cu orez” al Vietnamului, reprezentând o zonă ideală pentru două-trei culturi succesive pe an.
În prezent se fac excursii tematice în acest imens perimetru, ce ofera un peisaj acvatic de vis, cu câmpuri verzi si sate aglomerate, traversate de canale inguste și animate. Croazierele cu amabrcațiuni specifice oferă străinilor posibilitatea de a înțelege cum funcționează economia locală. Pe lângă cultivarea orezului băștinașii se ocupă cu prelucrează nucile de cocos, precum și cu producșia unor cantități industriale de cărămizi. Au devenit celebre imaginile cu uriașele cuptoarele de cărămidă de pe malurile canalelor, unde se arde acest material de construcție atât de căutat.
Sunt zeci de făbricuțe ce produc mii de cărămizi în stilul arhaic, amestecând argila (care abundă în aluviunile cărate de Mekong) cu nisip și apă. Este o adevărată ”artă” așezarea apoi în giganticele cuptoare a materialului brut. Aici nimic nu se irosește. Cărămizile se coc prin arderea hoaspelor de orez, iar cenușa este folosită ca fertilizator în agricultură. Și circuitul în natură continua…
Ne oprim și la un ”atelier de cărbune”, unde vedem cum se prelucrează cojile uscate ale nucilor de cocos. Mai încolo poposim la un soi de ”cooperativă meșteșugărească”. Vedem cum aceste fructe sunt prelucrate integral, obținându-se fie bunuri alimentare, băutură, fie articole de artizantat, rogojini, preșuri, combustibil. Muncitoarele preparau caramele pe niște mese impozante, servindu-ne cu amabilitate. Alte angajate se îndeletniceau cu obținerea unor uleiuri și a produselor cosmetice.
Cum spuneam, Mekongul constituie un punct major de atracţie turistică, de aceea am și deschis acest capitolal Notelor de călătorie. Mulţi străini nu se opresc aici, preferând să treacă dincolo de Cascadele Khone pentru a vizita și Capitala Laosului.
Renumit pentru canalele sale, pagodele şi locuinţele lacustre, oraşul Vientiane este un puternic centru comercial, politic şi religios de mai bine de un mileniu! De aici, călătorul poate ajunge pe râu în sus până la oraşul portuar Luang Prabang. Multă lume consideră că el ar fi de fapt Capitala tradițională a Laosului, nu Vientiane.
De unde această percepție? Fiindcă în epoca dominaţiei franceze, când a existat și Indochina, Luang Prabang a fost Reședința Regală a statului amintit. Interesant este că atmosfera ce domneşte în vechiul și pitorescul oraş istoric a păstrat şi acum un puternic iz colonial.
Și la final să rețineți un aforism laoțian: „Bărbatul care muncește toată ziua ca un taur, robotește prin curte după program precum un cal, iar seara adoarme imediat lângă soție precum un câine, ar trebui să consulte un medic …veterinar!”
Unde sunt drumeții ”fanatici” de odinioară?
Horia C.Deliu savurând licoarea unei nuci de cocos în croazieră pe Fluviul Mekong
Participând la cel mai recent Târg de Turism din România, dar și la altele din anii precedenți am observat creșterea ofertei spre destinațiile exotice. Tot mai mulți compatrioți aleg să voiajeze în Asia, Africa, America Latină. Deși sunt excursii lungi, obositoare și… costisitoare, asemenea tentații au intrat decis printre preferințele turiștilor autohtoni. Ceea ce nu e rău, dovedind schimbarea sanding-ului unei pături a populației.
În voiajul pe Fluviul Mekong, despre care tocmai am relatat, se afla pe vasul de croazieră și un grup de seniori veniți din Timișoara să viziteze Indochina. Ne-am salutat bucuroși, am schimbat impresii și la un pahar de …suc din nucă de cocos am conversat despre starea turismului din patria mumă, despre schimbările survenite și tendințele apărute. Majoritatea erau oameni de vârsta a treia, profesori, medici, farmaciști, avocați, înalți functionari la Stat, cu pensii și salarii frumoase, care după o viață de muncă se plimbau acum senini prin lume.
-Păcat, totuși, că dispar treptat drumeții ”fanatici” de odinioară, a deschis subiectul un medic pediatru. După absolvirea facultății eram un cerc de oameni tineri pasionați de călătorii. Soția și cu mine mergem în concedii în străinătate să cunoștem, să asimilăm noi experiențe culturale. Majoritatea deplasărilor le efectuam cu bugete de subzistență, în condiții modeste de cazare și transport, de regulă cu trenul, cu autocare hârbuite, apoi cu mașinuța proprie. Ca noi au plecat multe cunoștințe, prieteni pasionați de călătorii în lumea largă, mai întâi în Europa, după aceea și pe alte continente.
– Iar mulți au rămas pe acolo, fascinați de ce întâlniseră pe acolo, a adăugat cineva…
– Vedeți, opțiunile s-au schimbat în materie de turism extern. Mulți compatrioți au început să câștige bine, iar tinerii au deprins gustul voiajelor exclusiviste pe cont propriu. Nu ca noi, cu grupul.
– Să adăugăm și faptul că vechii ”globetrotteri” s-au împuținat, mentalitatea s-a schimbat .Azi există alte ”standarde de travel”, ca atare și costurilor au devenit mai mari. Pensionarii ”de rând” ce alcătuiau
Nuci de cocos
altădată majoritatea grupurilor de excursioniști au început să renunțe la asemenea… ”extravaganțe”. Acum își drămuiesc leuții pentru medicamente și se zbat să plece o dată pe an la tratament în vreo stațiune balneară (…)
Turiștii bănățeni aveau dreptate. Îmi amintesc că imediat după Revoluție, când s-a putut pleca în Vest fără probleme, am luat-o și eu razna prin lume. Am călătorit la început fără pretenții de lux, dormind și mâncând ”studențește”. Fiind tânăr eram animat doar de dorința de a ajunge în locuri de pe hartă visate înainte, trăind imensa bucurie de a putea admira la fața locului monumente vestite, obiective despre care citisem ori le admirasem în poze sau la televizor.
Vorba cuiva:
– Ce bine era pe vremea lui Ceaușescu!
– Cum așa?
– Fiindcă aveam cu 30 de ani mai puțin…
Plimbăreți…”de fițe”
De când însă românii au bani (nu toți), a apărut și tagma ”plimbăreților de fițe”; mulți snobi, tipi care au auzit prin vecini că ”dă bine să iasă pe afară”. Numai că ajunși acolo se plictisesesc repede și devin năzuroși. Nu îi interesează aproape nimic! Au o singură preocupare: cumpărături ”de firmă”. Chit că achiziționează chinezării, turcisme, ”fake”-uri sadea.
Ce muzee? Ce situri arheologice? Vor să știe doar câte ”stele” are hotelul, are sau nu regim UAI? Ce marcă e autocarul și dacă are WC? Există mall-uri prin preajmă, baruri, buticuri? Temele de interes se rezumă la ”papa și drink”.
Nu o dată am auzit bombăneli de genul: ”Ce naiba ne tot cară ghidul ăsta să vedem «chetroaie », nu știu ce ruine (”Ce dacă sunt vechi de sute sau mii de ani”?), case memoriale, grădini? Să ne mai scutească cu ”Programul obligatoriu”! Vrem la shopping!!! Că de-aia am venit până la Capătul Pământului”(…)
…Constat cu tristețe că an de an rămân tot mai puțini adepți ai voiajului cultural, așezat, ca pe vremuri. Se împuținează grupurile cu excursioniști doritori să-și lărgească orizontul spiritual, să admire ”Corola de minuni a lumii”.
Așadar, ”Quo vadis”? (Va urma)
Horia C.Deliu
