Ferestrele sediului Consiliului Judeţean Covasna au fost transformate în „calendar de Advent”, acestea urmând să fie luminate succesiv în zilele rămase până la Crăciun.
Reprezentanţii instituţiei au menţionat că în ajunul sărbătorii Naşterii Domnului vor fi 24 de ferestre împodobite şi luminate, iar prin acest demers doresc să transmită oamenilor un mesaj de speranţă.
„În aşteptarea Crăciunului a fost aprinsă prima lumină de Advent, amenajată la ferestrele Consiliului Judeţean Covasna – este lumina ce simbolizează Speranţa. Începând cu 1 Decembrie, în fiecare zi va fi aprinsă câte o lumină, astfel, până în Ajunul Crăciunului vor fi 24 de ferestre împodobite şi luminate. (…) Anul acesta, mai multe localităţi din judeţul Covasna s-au alăturat mişcării „Să dăm viaţă Calendarului de Advent” pentru a ne pregăti împreună şi într-un mod special de sărbătorile de iarnă”, se arată într-un comunicat de presă, remis AGERPRES.
Pentru catolici şi protestanţi, Adventul are aceeaşi semnificaţie cu Postul Crăciunului pentru creştinii ortodocşi, iar cuvântul, tradus din latină, înseamnă „venire”.
„Prin această iniţiativă, dorim să completăm atmosfera de poveste din centrul oraşului. Timp de 24 de zile, pe faţada instituţiei noastre se deschide în fiecare zi o nouă fereastră, împodobită şi luminată, iar în Ajunul Crăciunului rămân aprinse toate luminile. De mulţi ani, Consiliul Judeţean Covasna are tradiţia de a întâmpina sărbătorile alături de colegii noştri, în jurul bradului împodobit. Din nefericire, pandemia răpeşte astfel de momente ce ţin de intimitatea unei comunităţi. Tocmai de aceea, prin această versiune regândită a calendarului clasic de Advent, încercăm să ieşim dintre zidurile instituţiei, pentru a aduce bucurie nu doar celor din echipa noastră, ci şi în inimile tuturor celor care trec pe lângă noi”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES