Expoziția organizată de Școala Populară de Arte și Meserii  din Sfântu Gheorghe sub genericul „O poveste din inima țării”, este pregătită de drum și își așteaptă publicul, a anunțat directorul instituției, Gaj Nandor.

Expoziția este concepută ca un proiect itinerant dedicat aniversării a 50 de ani de la înființarea Școlii Populare de Arte și Meserii din municipiu, dar și Centenarului Marii Uniri, și își propune  să prezinte aspecte culturale ale județului în cât mai multe localități din țară.

Directorul instituției, Gáj Nándor, a declarat, pentru „Mesagerul de Covasna”, că expoziția va cuprinde obiecte de mobilier pictat, fotografii ilustrând aspecte culturale ale județului, dar are și o dimensiune interactivă, astfel că va cuprinde și prezentarea unor dansuri populare, de către cursanți și reprezentanți ai instituției:

Expoziția cuprinde obiecte de mobilier pictat, fotografii, vor fi prezentate porturi tradiționale și dansuri tradiționale din zona Buzaielor și din restul județului, deci atât românești, cât și maghiare.Ne vom deplasa cu cursanții noștri, cu muzicieni, la vernisaj și dorim ca în fiecare locație în care vom ajunge, expoziția să poată fi vizitată cel puțin o săptămână.”- a declarat, ieri, directorul Gáj Nándor.

Acesta a precizat că expoziția este dedicată atât aniversării a 50 de ani de la înființarea instituției, cât și Centenarului Marii Uniri:

„Organizarea acestei expoziții este o idee măreață, să zic așa, având în vedere Centenarul Marii Uniri, care se sărbătorește în acest an. Ne dorim să ducem  această expoziție în cât mai multe județe din țară. Avem deja denumirea ei: <<O poveste din inima țării>> – denumire aleasă pentru că suntem în centrul țării și pentru că județul Covasna este ca o inimă.”- a declarat directorul Gáj Nándor.

Potrivit acestuia, încă nu s-a stabilit data și locul primei deplasări, întrucât se așteaptă răspunsuri din partea instituțiilor similare din țară, cu privire la găzduirea expoziției:

„Am trimis adrese cu privire la intenția noastră de a prezenta expoziția, către toate Școlile Populare de Arte și Meserii din țară și către alte instituții culturale și așteptăm răspunsurile lor, pentru ca <<O poveste din inima țării>> să își poată începe drumul. Acest proiect, din punct de vedere financiar, va fi suportată de Școala Populară de Arte și Meserii și cred că este o expoziție interesantă!” – a declarat directorul Gáj Nándor.

Şcoala Populară de Arte şi Meserii din Sfântu Gheorghe, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Covasna,  şi-a deschis porţile, în anul 1968.

În funcție de buget, în programul dedicat aniversării celor 50 de ani de activitate a Școlii Populare de Arte și Meserii, ar putea fi incluse și diverse manifestări lunare, în diferite localități din județ – și chiar și în cele în care instituția nu are secție.

„Ne-am dori ca în fiecare lună, într-o localitate diferită, să avem un program de jumătate de zi sau de o zi, în funcție de buget, cu prezentări ale activității noastre, concerte și alte manifestări. Ne gândim să includem în acest program în special localități mai mici, unde nu prea există activitate culturală.  Ne dorim să mergem cu acest program atât în localitățile în care Școala Populară de Arte și Meserii nu are activitate, dar și în localitățile în care avem activitate, pentru ca oamenii să vadă că, pe lângă proiectele educaționale pe care le derulăm în cadrul instituției, mai avem și alte proiecte și activități.” – a spus directorul Gáj Nándor.

Ana Ciorici Costache

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail