32 de expozanți, din județul Covasna, dar și din împrejurimi au anunțat participarea la Târgul de nunți și evenimente festive „Ziua cea mare”, derulat sâmbătă, 18 februarie, la Sfântu Gheorghe, în organizarea Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Covasna.
Potrivit informațiilor oferite ieri de către reprezentanții Camerei, înscrierile la eveniment s-au încheiat, iar 32 de expozanți au anunțat participarea.
„Majoritatea expozanților vor fi din Sfântu Gheorghe, dar vor veni și din Miercurea Ciuc, Târgu Secuiesc, Odorheiu Secuiesc. Firmele participante vor oferi, în principal, produse pentru nunţi, dar cei interesaţi vor găsi şi accesoriile altor evenimente, de gen botezuri, logodne, zile de naştere, recepţii, evenimente comerciale, baluri etc. Înscrierile s-au încheiat, pentru că nu mai avem locuri libere.” – a declarat ieri, pentru „Mesagerul de Covasna”, reprezentanta CCI Covasna, Incze Eszter.
Potrivit acesteia, „Ziua cea mare”, aflată la cea de-a V-a ediție, va avea loc sâmbătă, 18 februarie (a.c.), în sala de conferinţe a Colegiului „Székely Mikó”, iar intrarea vizitatorilor se va face pe bază de bilet – acesta având un preț simbolic – de un leu. Pe baza biletului de intrare, cei interesați vor putea să se înscrie la o tombolă.
Expoziția va putea fi vizitată între orele 10:00-19:00. Programul acesteia cuprinde și parade ale rochiilor de mireasă, momente muzicale și reprezentaţii de dans.
Președintele CCI Covasna, ec. Edler András György, a afirmat deseori că evenimentul se înscrie în rândul manifestărilor prin care CCI Covasna urmărește atât promovarea întreprinzătorilor din județ, cât și atragerea de turiști.
„Întotdeauna am spus că aceste evenimente nu sunt făcute de dragul de a le face, ci le organizăm pentru că, pe de-o parte, oferim posibilitate firmelor de profil să își sporească vizibilitatea, iar pe de altă parte, prin tematica târgurilor pe care le derulăm, cum e și Festivalul Ciocolatei și Târgul de Turism (…), întotdeauna, atragem oameni, atragem vizitatori.” – a declarat Edler András György.
De-a lungul timpului, Camera de Comerț și Industrie (CCI) Covasna a organizat târguri și expoziții tematice precum: „Expo Baby”, expoziția medicală „Bucurați-vă de sănătate”, expoziția „Casa mea, grădina mea”, dar și alte evenimente și activități.
Ana Ciorici Costache


