15.10.2023. Planeta suferă. Omenirea a intrat în Zona autodistrugerii. Rusia a devenit „focarul infecției”; prin declanșarea invaziei în Ucraina a dat un exemplu negativ celor care până atunci n-au avut curajul să facă la fel cu vecinii lor, astfel că acum, în loc de un război, avem două, iar după unele teorii n-ar fi exclus ca între acestea să existe o legătură.

      Dacă la început, invadarea Ucrainei de către ruși părea doar o „reglare de conturi” între state vecine, pe măsură ce trecea timpul conflictul a degenerat, devenind „războiul contra Occidentului”, iar în prezent, după atacul organizației teroriste Hamas asupra Israelului, unii spun că rușii ar avea tot interesul să lovească Occidentul prin gruparea teroristă Hamas. Cursul evenimentelor ne va dezvălui dacă presupunerea este adevărată sau doar știre falsă. Și într-un caz, și în altul, pe plan mondial situația poate deveni extrem de complicată și periculoasă pentru întreaga omenire, războiul din Israel putându-se transforma în revolta lumii islamice contra țărilor occidentale.

Să nu uităm că în majoritatea statelor europene există un mare număr de islamiști, care acum încep să protesteze și să-și exprime dorința de a lupta alături de grupările teroriste din Orientul Mijlociu, cu intenția de a distruge Israelul. Pe de altă parte, SUA și alte țări occidentale își trimit forțele militare aproape de zona fierbinte. Suntem abia în a 8-a zi de război, înainte de contraofensiva Israelului în Fâșia Gaza. Deja pierderile de vieți și distrugerile sunt imense, și e de-abia începutul. Pacea și înțelegerea plutesc undeva în norii groși de fum. De ambele părți se aude strigătul: „Ucide și distruge!” Din tenebrele întunecate ale trecutului animalul din om iese la suprafață, el se ghidează după vechiul principiu animalic „ucide pentru a trăi”, însă astăzi, după 2000 de ani de progres științific și tehnologic, când ne-am aștepta ca acest progres să-l fi înălțat pe om la un nivel de civilizație superior, unde principiul ar trebui să fie „iubește pe semenii tăi ca pe tine însuți”, constatăm cu tristețe că omul modern încă n-a ieșit din regnul animal, ba mai mult, astăzi el nu ucide pentru a trăi, el ucide din răzbunare și plăcere, iar progresul tehnologic i-a înmiit puterea, încât faptele sale dovedesc nivelul moral la care se află. Lipsit de compasiune, cuprins de ură și redevenit animal feroce, el nu mai recunoaște decât strigătul „Ucide și distruge!”, ceea ce și face, nemaiținând seama dacă e vorba de copii, femei, bătrâni sau bolnavi.

Acum Răul a început să pună stăpânire pe Pământ și nu știm cum se vor sfârși lucrurile. Pe rețelele de socializare apar tot felul de scenarii apocaliptice care zăpăcesc oamenii și le întunecă viitorul. Țările europene se confruntă cu propriile probleme, spre satisfacția rușilor. Se apropie iarna, care va complica situația și mai mult și dacă nu se găsesc soluții pentru stoparea conflictelor și revenirea la o viață normală, vor începe să lovească crizele economice și umanitare, populațiile lumii vor sărăci și revoltele se vor înmulți. Cui folosește aceasta?!

La îndemnul papei Francisc, Vaticanul a propus o rezolvare creștinească pentru conflictul Hamas-Israel: separarea Fâșiei Gaza (într-un stat) de Israel și stabilirea de relații interstatale de respect și colaborare, dar, desigur, beligeranții nu vor accepta o astfel de rezolvare a conflictului, ei, orbiți de furia răzbunării, vor acum anihilarea reciprocă completă, astfel că nouă nu ne mai rămâne decât să rămânem în continuare „cu ochii pe ecrane”.

Dă Doamne minte celor care n-au și dă-ne nouă pacea lumii!

Mihai Trifoi

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail