Un număr de peste 16.500 de medici şi asistenţi medicali au obţinut, în primele şase luni ale acestui an, contracte de muncă în clinicile din alte state. Numărul celor plecaţi este de două ori mai mare faţă de perioada similară a anului trecut, când doar 8.100 au ales un job în afara ţării.

Salariile mici şi condiţiile precare din sistemul medical românesc fac ca numărul medicilor care aleg să lucreze în străinătate să crească constant.

Cadrele medicale ocupă locul doi într-un top al românilor care au obţinut un număr mare de joburi în străinătate, potrivit unei statistici realizate de specialiştii site-ului de recrutare Tjobs.

Astfel, peste 26.300 de persoane au plecat la muncă în străinătate în sectorul hotelier şi turism şi un număr de 16.530 de cadre medicale au semnat contracte de muncă în afara ţării în 2011.

Medicii români sunt foarte căutaţi şi bine remuneraţi în străinătate

Medicii seniori, cei mai căutaţi de clinicile din străinătate, pot obţine salarii ce ajung şi la 14.000 de euro pe lună, în timp ce asistenţii medicali pot câştiga până la 2.300 de euro lunar.

În România, potrivit INS, salariul mediu net în sectorul medical ajunge la 1.200 de lei, mai puţin de 300 de euro.

În primele luni ale acestui an, peste 120.000 de români au obţinut un contract de muncă în străinătate.

Peste 71.000 de persoane au plecat la muncă în afara ţării prin intermediul agenţiilor de recrutare şi peste 52.000 prin ANOFM.

Potrivit ANOFM, un număr de 51.294 de persoane au obţinut un contract de muncă în străinătate prin aplicarea prevederilor acordurilor bilaterale privind circulaţia forţei de muncă dintre România şi alte state.

În acelaşi timp, în 2011 un număr de 437 de persoane au plecat la muncă în străinătate prin reţeaua EURES. (Realitatea.net)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail