Militari aparţinând trupelor terestre şi aeriene vor efectua, săptămâna aceasta, exerciţii în poligonul militar din municipiul Sfântu Gheorghe, a anunţat conducerea Batalionului 22 Vânători de Munte „Cireşoaia”.
Potrivit sursei citate, exerciţiile vor începe joi, iar în cadrul acestora se va folosi muniţie de manevră.
„Structuri din Forţele Terestre, în cooperare cu structuri aparţinând Forţelor Aeriene ale Ministerului Apărării Naţionale, vor desfăşura, în perioada 20-24 aprilie 2023, exerciţii tactice în teren cu trupe şi tehnică în facilităţile de instruire din proximitatea municipiului Sfântu Gheorghe. Pe timpul desfăşurării exerciţiilor vor fi executate secvenţe de instruire prin paraşutare, instrucţie la elicopter şi instrucţie tactică de specialitate. Pe timpul desfăşurării activităţilor, militarii vor folosi muniţie de manevră”, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES.
În această perioadă, mijloacele tehnice planificate să participe la antrenamente vor tranzita judeţele Bistriţa, Mureş, Harghita, Prahova, Braşov şi Covasna.
Atât anul trecut, cât şi anul acesta au avut loc mai multe exerciţii de instrucţie în judeţul Covasna, la care au participat forţe din cadrul unor structuri militare din ţară, precum şi din trupele NATO, luna trecută fiind folosite şi elicoptere de survol.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES