„Unde neștiința este alungată, acolo așa-numitul rău încetează de a mai exista” (Martinus)
În acest material ne vom apleca atenția asupra propriului nostru eu și a lumii lui, asupra legii divine de iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele nostru, asupra creării păcii, asupra alimentației greșite, consumului de droguri, și asupra gândurilor negative care ne otrăvesc viața.
Vom face această călătorie spirituală prin intermediul traducerii unui articol apărut în revista „KOSMOS” Nr.1/2002, în limba esperanto. Articolul este bazat pe o prelegere a scriitorului și filozofului danez Martinus:
„Iubirea față de Dumnezeu, față de ființele vii din mezocosmos și din microcosmos ca fundament de viață necesar
În prelegerile anterioare eu am vorbit mult despre iubirea față de aproapele nostru, și în general noi considerăm oamenii și pe ceilalți conviețuitori din mezocosmos ca pe apropiații noștri. Eu vreau, de asemenea, printr-o serie de prelegeri, să îmbunătățesc într-un grad mai înalt relația dintre omul ca individ și suprema mare ființă din macrocosmos, pe care noi o numim „singurul Dumnezeu adevărat”. Cele două forme de iubire, iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de aproapele nostru din mezocosmos sunt doi dintre factorii de viață absolut necesari, care trebuie să formeze fundamentul pentru omul adevărat și trăirea vieții lui eliberată de toate neplăcerile pe care noi obișnuim să le numim „răul”.
Dar oricât de mare chiar ar putea fi iubirea noastră față de Dumnezeu și față de contemporanii noștri, față de animale și plante, totuși aceasta nu este suficientă. Există și un alt factor de viață absolut necesar: iubirea față de microcosmos. Fără o dezvoltare a acestei forme de iubire, ceilalți doi factori vitali pot crea numai o viață imperfectă și, pentru că viața omului adevărat este același lucru cu viața pe care o trăiește și o dezvoltă „omul după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, deci este clar că o astfel de viață nu poate fi imperfectă. Toți cei trei factori de viață: iubirea față de Dumnezeu, iubirea față de ființele vii din mezocosmos și iubirea față de ființele vii din microcosmos alcătuiesc împreună fundamentul de viață, care este de nezdruncinat, deoarece este o împlinire sută la sută a legilor iubirii ale universului.
Ființele vii care formează microcosmosul în organismul nostru au o însemnătate și pentru soarta noastră
Un microcosmos este locuit de miriade de ființe vii, fără de a căror existență viața noastră fizică actuală nu ar fi posibilă. N-ar exista nici materie fizică, nici corpuri fizice, dacă n-ar fi ceva, care poartă numele de organe, celule, molecule, atomi și electroni. Toate aceste unități de viață din materie sunt ființe vii, deci și ele înseamnă aproapele nostru. Și la fel cum nu este indiferent pentru formarea sorții noastre, cum tratăm noi pe aproapele nostru în mezocosmos, tot așa nu este indiferent cum considerăm ființele care trăiesc în organismul nostru și într-un anumit fel sunt „supușii” noștri. Relația dintre eul nostru cu acele ființe este exact la fel de legată legic ca și relația față de oamenii noștri cu care trăim. Și acolo este valabilă zicerea: cum semeni, așa vei recolta, și mii, de fapt milioane de oameni pe pământ astăzi trebuie să recolteze acea formă a sorții, pe care noi o numim boli și suferințe fizice, pentru că în aceasta sau în viețile anterioare ei i-au tratat pe „supușii” sau microființele lor în același fel cum tiranii trecutului au tratat popoarele din regatele lor.
Toate speciile de boli sunt cu adevărat o exprimare a unei relații imperfecte dintre eul ființei și microființele sau ființele corpului său. Aceasta înseamnă distrugerea trăirii vieții pentru ambele părți: pentru microființele sau ființele corporale aceasta se va realiza ca și catastrofe naturale, iar pentru eul sau macroființa, ca boală. Colaborarea naturală a părților este distrusă, și uneori durează un timp îndelungat până când se va restabili armonia. Da, se poate chiar întâmpla ca acea colaborare să nu mai poată fi refăcută și trăirea vieții fizice se întrerupe un timp pentru ambele părți, astfel că are loc acel proces pe care noi îl numim moartea.
Pentru a crea pacea nu trebuie să-i respectăm doar pe apropiații noștri din mezocosmos, ci și pe „supușii” noștri din microcosmos
Se poate spune că omul pământean trăiește în două flancuri, flancul exterior și flancul interior. Și în prezent pentru foarte mulți oameni ambele flancuri se află într-un fel de „front de război”. Numai iubirea față de aproapele poate câștiga războiul în flancul exterior, fie că este un război între națiuni, fie că sunt toate formele de război pe care le practică oamenii între ei în viața de fiecare zi. Dar același lucru este valabil în flancul interior, în lumea privată a omului. Și acolo numai principiul iubirii față de aproapele poate face să înceteze războiul sau catastrofa. Dar pentru a înțelege aceasta, trebuie de asemenea a înțelege că iubirea față de aproapele nu este doar un sentiment. O stare prea sentimentală se poate transforma ușor în sentimentalism și fanatism. O adevărată iubire față de aproapele este o combinație de sentiment, inteligență și intuiție. Toate aceste energii ale conștiinței trebuie să fie mobilizate, pentru ca războiul să înceteze pe frontul exterior la fel ca și pe frontul interior. Trebuie să ne respectăm aproapele în loc să acționăm fără scrupule după bunul plac de moment. Este necesar să ne gândim dacă ceea ce vrem să facem poate dăuna sau chiar poate fi provocator de suferință aproapelui nostru. Și la fel cum trebuie să acționăm față de aproapele nostru din mezocosmos pentru ca pacea să fie creată acolo, tot așa trebuie să acționăm și referitor la ființele vii, care împreună alcătuiesc organismul ce poartă conștiința noastră diurnă în sfera fizică.
Obiceiurile de hrană și băutură greșite și gândurile greșite din conștiință influențează soarta noastră și în această viață, și în viețile următoare
Dacă cineva nu respectă suficient pe apropiații săi din lumea fizică în această încarnare, în viitor își va întâlni propriul său mod de a acționa la alții în viața aceasta sau în viețile viitoare, până când va învăța singur să respecte. Și dacă cineva nu respectă suficient ființele conlocuitoare din organismul său în această viață, de asemenea va întâlni afectele acestui fapt ca soartă în viața aceasta sau în cele viitoare. Cum poate cineva să arate lipsă de respect față de propriile sale micro-individualități? Prin consumul de hrană greșită și prin umplerea corpului său cu băuturi alcoolice, tutun și narcotice, și ceea ce mulți vegetarieni fanatici și abstinenți nu întotdeauna consideră suficient, prin umplerea conștiinței sale cu gânduri greșite. Referitor la hrană, desigur, oamenii pământeni obișnuiesc să ucidă animalele și să gătească organele, sângele și carnea lor, așa cum au făcut ei de milenii, și numai cei mai puțini pot încă să vadă că aceasta este o acțiune greșită. Atât timp cât oamenii nu simt neplăcere față de acest lucru, se înțelege că ei încă trebuie să considere a se hrăni în același fel, dar există deja puțini oameni care încep să simtă neplăcere față de acest fel de hrană. Poate totuși că ei încă nu se gândesc suficient de profund la acest lucru. Dar acea neplăcere este un început al altei opinii despre hrănire, unde începe să influențeze o atitudine de progresare în iubire. Ea va îmbunătăți circumstanțele sau soarta și în flancul exterior și în cel interior. Ea va îmbunătăți circumstanțele sau soarta pe flancul exterior, astfel că atunci când cineva nu mai contribuie la uciderea animalelor creează o protecție mai mare pentru sine însuși sau pentru organismul său împotriva uciderii. Animalele, fără îndoială, sunt și ele aproapele nostru, ele sunt „frații mai tineri” în evoluție și se află pe drumul către stadii evolutive care sunt comparabile cu cele pe care se află oamenii pământeni.
Prin hrana animală nu se dă ascultare legii iubirii
Pe flancul interior, deci în propriul organism al omului, circumstanțele sau soarta de asemenea se va îmbunătăți gradual când se va înceta a mânca hrană animală, pentru că viteza vibrării a acelei hrane intră în concordanță din ce în ce mai mult cu vibrațiile funcțiilor organice și microlumii omului evoluat. Dar, desigur, omul pământean s-a simțit bine consumând hrană timp de milenii, ar vrea să comenteze mulți oameni. Acest lucru este, fără îndoială, tradiție și obicei, și acest lucru, desigur, nu poate fi negat! Atât de mult timp mai înainte acesta era un obicei pentru oameni, dar acum nu mai funcționează la fel. Desigur, este firesc, pentru că are loc o evoluție. Oare noi nu am încetat să practicăm multe tradiții ale trecutului, pe care azi le considerăm crude și barbare? Cândva se va ajunge la părerea că acțiunea de a consuma organismele animalelor ca hrană este la fel de barbară precum noi considerăm astăzi canibalismul. Nu mă înțelegeți greșit și nu credeți că eu îi critic pe oamenii care mănâncă carne. Personal eu prefer să fiu alături de un consumator de carne tolerant decât cu un vegetarian fanatic și intolerant. Dar este sarcina mea să arăt oamenilor toate acele regiuni, unde ei nu se supun legii pentru viață, adică legii iubirii, și de aceea este necesar ca eu să arăt toate nesupunerile care se întâmplă în relația omului cu propria sa microlume. Eu nu fac acest lucru pentru a supăra pe cineva, ci numai pentru a arăta unor oameni calea pe flancul exterior și pe flancul interior al situației, unde durerea și suferința nu mai este necesar să existe.
Hrana animală crudă reduce forța vieții omului spiritual rafinat și dă multe deșeuri; acest lucru creează boli
Materia animală nu e potrivită ca hrană pentru mulți oameni evoluați, deoarece ea are o stare vibratorie a cărei lungime de undă nu se potrivește cu materiile cu care trebuie să se unească hrana în timpul digestiei în stomac. Ea nu se poate transforma în materie corporală la fel de fină ca și corpul delicat pe care omul spiritual trebuie să-l folosească pentru construirea și păstrarea lui. În afară de faptul că acest lucru cauzează o luptă internă în organism, care absoarbe energia forței vieții ființei spirituale, o asemenea specie de hrană dă o mare cantitate de deșeuri și doar un procent foarte mic de forță vitală. Când corpul trebuie să facă acea mare muncă de digestie, în parte nefolositoare, și reprimește numai foarte puțină forță vitală, deci acea servire de forță exagerată puțin câte puțin va deveni un sabotaj sau subminare a stării de bine fizice a ființei. Acest lucru poate cauza ca, treptat, ființa să nu posede suficientă forță vitală pentru a realiza toate funcțiile necesare în organism, și atunci începe greutăți în digestie, calcifierea și pietrificarea având influență; rinichii și ficatul devin mai slabe, și multe alte dereglări arată că organismul este într-o stare alarmantă, și că se apropie o catastrofă.
Dar cum au putut oamenii timp de milenii să-și mențină viața cu hrană animală și totuși să rămână sănătoși și în putere? Deoarece în trecut oamenii pământeni erau mai apropiați de junglă și de regnul animal, și n-au fost atât de multe ființe spirituale ca în prezent. Omul, ca animal de pradă, a degenerat și de aceea, el trebuie să renunțe în mod treptat la obiceiurile animalice și să găsească acea hrană, care în mod natural se conformează acelor vibrații care în prezent și în viitor vor deveni dominante în corpurile lui fizice și spirituale, și care pot să-i dea lui forța vitală de care are nevoie, fără ca organele lui digestive aflate în degenerare să fie nevoite să sufere din cauza unei încărcări excesive. Acest lucru se întâmplă când un om descoperă hrana vegetală care se conformează cu constituția lui și pe care el o consideră gustoasă și bună.
Dar și plantele sunt ființe vii, pe care noi le ucidem, astfel că noi totuși nu respectăm a cincea poruncă, ar dori cineva să comenteze. Răspunsul este că plantele, nu în aceeași măsură ca animalele, au început să aibă conștiință diurnă în sfera fizică, însă ele pot simți doar foarte puțin plăcutul și neplăcutul, astfel că, alegând hrana vegetală, se cauzează mult mai puțină durere și suferință pe flancul exterior, și în același timp se dă microființelor din propriul organism acea forță vitală, care acum este naturală pentru ele. Când omul va fi suficient de evoluat, el va avea nevoie numai de carnea fructelor din jurul seminței, și atunci uciderea nu va mai avea loc în niciun fel, pentru că microființele din acea carne a fructului vor putea trăi mai departe în organismul delicat al omului adevărat.
Toate substanțele narcotice creează circumstanțe catastrofice în organismul omului și paralizează viața spirituală
Dar nu este numai prin hrana greșită faptul că omul poate crea o împotrivire între el și micro-individualitățile sale. Și prin bucurarea de narcotice, tutun și alcool omul pământean creează circumstanțe catastrofice în propria sa lume și deci pentru toate acele ființe care trăiesc, se mișcă și există în acea lume. De fapt, pentru acele substanțe stimulatoare omul nu are o necesitate naturală. Ele sunt stimuli artificiali, și ele pot crea în organism o foame artificială, care tocmai pentru că este artificială nu poate primi o saturare naturală, dar ea va pretinde în continuare din ce în ce mai mult fără a se sătura. De aceea există narcomani, fumători în lanț și bețivi, oameni care sunt înfometați pentru ceva care nu poate fi mulțumit și care distruge organismul lor și creează un infern pentru acele microființe a căror zonă de trăire a vieții este acesta. Acele otrăvuri au efect nu doar asupra organelor fizice și asupra microființelor, ci ele paralizează și viața spirituală, și în cel mai rău caz pot cauza faptul că ființa se va naște ca nebun într-o încarnare viitoare, iar în cele mai ușoare cazuri, că ea va începe să aibă o capacitate de concentrare redusă.
Se pot compara regiunile și peisajele diferite ale globului terestru cu regiuni din organismul fizic al omului, un organism a cărui origine suferă din cauza viciilor menționate, și puțin câte puțin se va transforma în deșerturi aride și mlaștini otrăvitoare, unde pot exista numai ființe primitive. Microindividualitățile naturale vor pieri, ucise de groaznicele catastrofe naturale, și acele microființe care se vor încarna sunt mult mai joase în evoluție și se pot obișnui cu starea nenaturală, ba chiar să se bucure de ea astfel că macroființa trebuie să lupte ca puțin câte puțin să-și învingă propriile microindividualități și să creeze din nou circumstanțe naturale și armonioase în propriul său corp fizic.
Gândurile de mânie, amărăciune creează o otrăvire mentală. Prin studiul științei spirituale, omul cercetător are posibilitatea de a învăța să dezvolte iubirea față de aproapele
Factorul pe care cineva nu trebuie să-l neglijeze, când este vorba despre relația dintre om și propria lui microlume, îl reprezintă gândurile. Când cineva își umple conștiința cu mânie, amărăciune sau gânduri pline de dușmănie, fără îndoială, chiar dacă se simte puțin iritat, atunci respectiva persoană trimite prin sistemul nervos curenți care pot crea contacte greșite și deci o catastrofă. Acei curenți otrăvesc sângele, care circulă peste tot în organism, și pentru omul evoluat o astfel de otrăvire poate fi catastrofală. Regiunile inimii, plămânilor și stomacului sunt repede influențate de atacuri furioase și, cu cât mai evoluat este omul, cu atât este el mai influențabil pentru astfel de specii de infectări mentale. De fapt, el nu poate suporta deloc să se supere sau să se irite și nici să se expună la supărări și tristeți prea mari. Dar s-ar părea că niciun om nu poate evita acest lucru? Noi nu putem evita să ajungem în situații care pot crea iritare, supărare sau tristețe în conștiința noastră, dar un om poate evolua pentru a întâlni acele situații cu echilibru între sentimentul, inteligența și intuiția sa în așa fel, încât ocaziile respective nu creează catastrofe în lumile sale spirituală și fizică.
Prin știința spirituală omul cercetător are posibilitatea de a începe să cunoască propria sa lume, și lumea sa spirituală, și pe cea fizică, aceasta însemnând corpurile sale spirituale și organismul său fizic. El are posibilitatea de a deveni responsabil de relația sa cu micro-individualitățile sale și de a dezvolta iubirea față de aproapele în interiorul acelei regiuni de importanță vitală. Dacă acea dezvoltare a iubirii se unește cu iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele din viața de fiecare zi, deci omul se acordează cu tonul de bază al universului sau iubirea lui Dumnezeu, și el trăiește experiența de a deveni „unu cu Tatăl”.
(Comentariu introductiv și traducere din esperanto: Mihai Trifoi)