Acasă Ziar din Covasna Pagina 8
Ceremonial religios, marș și program artistic, de Ziua României, la Zăbala
Ziua României va fi celebrată la Zăbala printr-un amplu program, cuprinzând ceremoniale religioase și depuneri de coroane în cinstea eroilor neamului, spectacole pregătite de copiii din comună, dar și un concert susținut de interpretul hunedorean de muzică populară, Ciprian Roman și orchestra sa. Manifestările, organizate de Asociația Cultural – Creștină „Căciula” din Zăbala, se vor […]
CONCURSUL „ROMÂNII ȘI VISUL UNIRII” ȘI-A DESEMNAT CÂȘTIGĂTORII
Caz de canibalism la Sfântu Gheorghe
Sf. Apostol Andrei – Ocrotitorul României
Ample acțiuni de control ale Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Covasna
Solidaritate între consiliile locale
UNGARIA – LUNGUL DRUM SPRE TRIANON (XXXVI)
Bilanțul Inspectoratului de Jandarmi „Gheorghe Doja” al județului Covasna, pe luna noiembrie
Parteneriat pentru prevenirea instituţionalizării şi reintegrarea în familiile naturale a copiilor abandonaţi
Cei mai buni tineri întreprinzători din județ, premiați în cadru festiv
Activitate de informare anticorupție, cu reprezentanții școlilor de șoferi de pe raza județului Covasna
S-A DAT STARTUL! BANCA DE JOBURI ÎȘI EXTINDE REȚEAUA DE FRANCIZĂ
Reclama
Anunț de angajare
angajează:
Te așteptăm în echipa noastră.
Pentru mai multe detalii așteptăm CV-ul tău la adresa: [email protected] sau la numărul 0758.178.594
https://www.bursa.ro/
Reclame
Angajări
Arhive
Curs valutar
Calendar