Pentru a reduce din costurile cu energia electrică, Gospodărie Comunală SA a trecut în acest an la energia solară, fiind instalate sisteme fotovoltaice la stațiile de epurare din municipiile Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc, cei mai mari consumatori de energie, anunță conducerea societății. 

Într-un comunicat de presă  transmis către Mesagerul de Covasna se menționează că investiția a fost posibilă printr-un proiect cu finanțare europeană, iar conducerea companiei se arată mulțumită de rezultatele obținute în cele 5 luni de la implementarea sistemului.

Aș vrea să pornesc de la faptul că toată lumea a fost afectată de criza energetică, dar pe noi ne-a afectat și mai tare, chiar și în acest an am avut o factură de aproximativ 561.000 lei. Consumul nostru de energie electrică nu scade, și nu există nicio modalitate de a-l scădea, din moment ce în multe locuri s-au construit și încă se construiesc rețele de apă și canalizare pe care le-am preluat sau le vom prelua, iar necesarul de energie electrică al pompelor de apă și al stațiilor de epurare este mare. Nu multă lume știe, dar exploatarea rețelelor rurale costă de până la 9 ori mai mult decât exploatarea celor urbane, deoarece consumatorii sunt departe fizic unul de celălalt. Concluzia noastră este că trebuie să căutăm oportunități similare de finanțare, deoarece, pe termen lung, acest lucru poate însemna reducerea costurilor. Pentru a clarifica ce înseamnă pentru noi un astfel de sistem, vreau să spun că stația noastră de epurare din Sfântu Gheorghe era unitatea care producea cel mai mare consum, iar acum, după instalarea panourilor fotovoltaice, se află pe locul patru, după stația de epurare din Târgu Secuiesc și stațiile de alimentare cu apă din Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc”, a explicat Kozsokár Attila, directorul Gospodărie Comunală SA.

Deși tariful serviciului nu a putut fi redus, acesta nu a trebuit să fie majorat odată cu creșterea costului la MWh. La stația din Sfântu Gheorghe, sistemul cu 526 de panouri solare are o capacitate totală de 291.930 kW, a precizat directorul Gospodărie Comunală SA. 

Astfel, n cursul lunii  mai, sistemul a transmis 5.157 MWh de energie către rețea, iar consumul stației a scăzut la 59.703 MWh, comparativ cu 98.561 MWh în aceeași lună a anului trecut.

 M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail