Elevii în vârstă de peste 16 ani și studenții în  vârstă de până la 26 de ani, cu pensie de urmaș, trebuie să se prezinte la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Covasna cu adeverinţele care să ateste că îşi continuă studiile, pentru a primi, în continuare, de această pensie, au anunțat reprezentanții instituției.

Reprezentanta compartimentului de comunicare al Casei Județene de Pensii (CJP) Covasna, Kollo Piroska, a informat că în cazul decesului părinților, copiii au dreptul la pensie de urmaş dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de  ani.

Elevii și studenții în cauză trebuie ca,la începutul fiecărui an şcolar sau universitar, să prezinte adeverinţe care să ateste continuarea studiilor.

„Copiii urmași în vârstă de peste 16 ani au obligația să prezinte adeverința din care să rezulte că în anul școlar în curs, respectiv 2018 – 2019 urmează o formă de învățământ organizată potrivit legii. Data scadentă de depunere a adeverinței este 25 septembrie 2018. În cazul nedepunerii adeverinței menționate, pensia de urmaș aferentă lunii octombrie 2018 se reține de la plată”, a explicat Köllő Piroska.

Potrivit acesteia, în cazul studenților urmași în vârstă de până la 26 ani, întrucâtanul universitar începe cu 1 octombrie 2018, ei sunt în imposibilitatea prezentării până la data de 25 septembrie 2018 a dovezii privind continuarea studiilor, astfel că, într-o primă fază, aceștia au obligația ca până  la data  de 25 septembrie 2018 să depună la sediul caselor teritoriale de pensii o declarație pe propria  răspundere în acest sens.

Ulterior, dar nu mai târziu de 25 octombrie 2018, studenții în  cauză au obligația de a prezenta  adeverința din care să rezulte că în anul universitar în curs, respectiv 2018- 2019, urmează o formă de învățământ superior, organizată potrivit legii, a informat Köllő Piroska.

Aceasta a subliniat că în cazul nedepunerii declarației pe propria răspundere în sensul continuării studiilor, până la data de 25 septembrie 2018, pensia de urmaș aferentă lunii octombrie 2018 va fi reținută de la plată, potrivit procedurii. Ulterior, în situația neprezentării adeverinței prin care se face dovada continuării studiilor, până la data de 20 octombrie 2018, pensia de urmaș aferentă lunii noiembrie 2018 va fi reținută de la plată, conform procedurii.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail