Elevi ai Școlii Gimnaziale „Nicolae Colan”, din Sfântu Gheorghe au sărbătorit Ziua Națională a Lecturii printr-o experiență aparte, desfășurată în cadrul programului „Școala altfel”. Invitată specială a fost scriitoarea Szabo Eniko, care le-a oferit copiilor o zi cu adevărat memorabilă, plină de emoție, imaginație și descoperire.

Întâlnirea a debutat cu un atelier cuprinzând și teatru de hârtie (kamishibai), dedicat elevilor din clasa a IV-a A. Personajele au prins viață rând pe rând, iar copiii au fost nu doar spectatori, ci și parteneri de dialog, implicați activ în desfășurarea poveștii. Atmosfera a fost una caldă, interactivă, în care lectura a devenit spectacol și trăire.

Activitățile au continuat cu un atelier de dezvoltare personală prin povești, „Neamul curajoșilor. Povești interactive despre curaj și încredere în sine pentru copii”, la care au participat elevii din clasa pregătitoare, clasa I și clasa a IV-a, secția română. Prin intermediul istorisirilor atent alese, copiii au învățat despre emoții, curaj, prietenie și încredere în sine. Poveștile au devenit oglinzi în care cei mici s-au regăsit și ferestre spre lumi noi, pline de sens.

Autoare a numeroase cărți pentru copii, terapeut prin povești și inițiatoarea Festivalului de povești „A fost odată”, Szabo Eniko a demonstrat încă o dată că lectura nu este doar un exercițiu școlar, ci o experiență vie, care modelează suflete și deschide drumuri.

Ziua Națională a Lecturii s-a transformat, astfel, pentru elevii Școlii „Nicolae Colan”, într-o zi cu și despre poveste. Cartea a devenit punte între vis și realitate, iar școala – locul în care magia cuvintelor prinde, cu adevărat, viață.

Ana Ciorici Costache

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail