Polițiștii din structurile de prevenire și siguranță școlară ale Inspectoratului de Poliție Județean Covasna vor participa, în zilele acestei săptămâni, la sesiunile educaționale desfășurate în școlile din județ, ca parte a programului „ Școala altfel” dedicat activităților extracurriculare și extrașcolare.
Întru-un comunicat transmis către Mesagerul de Covasna, de Compartimentul Relații Publice al instituției, se menționează că programul are ca scop diversificarea metodelor de învățare prin activități practice, interactive și creative, care să stimuleze implicarea elevilor și să contribuie la dezvoltarea unor competențe complementare celor dobândite în cadrul tradițional al orelor de curs.
„Pe parcursul acestei săptămâni, polițiștii vor susține sesiuni interactive de informare pe teme esențiale pentru siguranța elevilor, cum ar fi prevenirea victimizării, siguranța pe internet, regulile de circulație sau prevenirea violenței în școli. Activitățile vor fi completate cu exerciții practice, vizionări de clipuri educative și discuții menite să îi sensibilizeze pe elevi cu privire la importanța unui comportament responsabil.
Prin participarea la aceste activități, polițiștii își propun să contribuie la formarea unei culturi a siguranței în rândul tinerilor, sprijinind totodată eforturile educative ale profesorilor în crearea unui mediu sigur și prielnic dezvoltării armonioase a elevilor”, se mai arată în cominicat.
M.D.C.