Învățătorii din zona Sfântu Gheorghe au participat marți, 16 aprilie, la cercul pedagogic din semestrul al doilea al acestui an școlar. Evenimentul – ce a avut ca temă „Educația estetică în învățământul primar – Abordarea integrată a orelor de arte vizuale şi abilităţi practice”, a reprezentat pentru gazde – Școala Gimnazială „Romulus Cioflec”, Araci, prilejul de a-și primi oaspeții – într-o clădire nouă, pavoazată cu talent și măiestrie.

Organizatorii – Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna și Școala Gimnazială „Romulus Cioflec” Araci – și-au conceput activitatea având ca motto un citat al reputatului prof. univ. dr. Constantin Cucoș: „Cultura artistică formează personalitatea și îndeamnă la perfecționare de sine”. De ce? Fiindcă, așa cum aveau să arate în prezentarea teoretică, impactul culturii artistice se remarcă în orice domeniu și în orice activitate; întotdeauna frumosul a existat în viața omului, iar omul s-a ghidat după aceasta – formându-și, astfel, personalitatea și fiind mânat spre perfecționare de sine.

O demonstrație, având frumosul și educația artistică în centru, și-au propus cadrele didactice organizatoare să ofere în cadrul cercului pedagogic.

Evenimentul a reunit zeci de dascăli, dar și invitați speciali, și a început în corpul de clădire recent finalizat al Școlii „Romulus Cioflec” Araci ce cuprinde, printre altele, patru săli noi de clasă, moderne și frumoase. Interiorul clădirii a fost decorat cu lucrările copiilor, dar și cu picturi realizate manual chiar  pereții holurilor școlii, de către cadre didactice.

„Vă spun un călduros <<Bun venit!>> în cea mai mare comună a județului Covasna. Nu de mult, am depășit Zagonul în ceea ce privește numărul de locuitori, ceea ce înseamnă că, așa cum vedeți, și școala noastră este mare, foarte mare (…). Este o ocazie deosebită să putem primi musafiri acum, în momentul acesta, pentru că, după cum vedeți, aripa aceasta a clădirii este proaspăt dată în funcțiune (…)”, a spus, în deschiderea evenimentului, directorul adjunct al Școlii Gimnaziale „Romulus Cioflec”, prof. Kovacs Erszebet Julia. Aceasta a dat cuvântul responsabilului comisiei metodice a învățătorilor, prof. înv. primar Botos Erika, pentru a prezenta programul evenimentului.

Ce este un cerc pedagogic?

„Cercul pedagogic reprezintă o activitate metodico – științifică ce se organizează semestrial sub coordo

narea Inspectoratului Școlar Județean Covasna. Este o modalitate eficientă de formare continuă având, în cazul cadrelor didactice de la ciclul primar, două componente majore: o parte teoretică în care se dezbat temele propuse și una practic – aplicativă rezervată ilustrării diferitelor oportunități de realizare a temei la clasă. Activitatea este importantă deoarece permite schimbul de experiență didactică și de practici educaționale, actualizarea procedurilor de lucru la nivelul învățământului primar şi informarea cadrelor didactice despre noutățile metodice și legislative.” – ne-a explicat prof. Mihai Sebastian Banciu, inspector pentru învățământ primar și alternative educaționale în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna.

Tema „Educația estetică în învățământul primar – Abordarea integrată a orelor de arte vizuale şi abilităţi practice” este identică pentru cercul pedagogic din semestrul al doilea, al ciclului primar din toate cele cinci zone ale județului, însă modul de abordare a acesteia variază.

Cercul pentru zona Sfântu Gheorghe, găzduit de Școala „Romulus Cioflec” Araci, a

 

 început cu o activitate practic-aplicativă – constând înorganizarea unei expoziții cu lucrări ale elevilor din ciclul primar din școală, dar și din zona Sfântu Gheorghe – lucrări care mai de care mai variate și mai interesante.

Tot în această secțiune s-a derulat și o activitate demonstrativă cu cadrele didactice, activitate ce a ilustrat conținuturile de arte vizuale și abilități practice (AVAP), pe trei domenii (desen, pictură, modelaj) –  pe ateliere corespunzătoare fiecărui nivel de clase, pregătite de cadrele didactice din Hetea și Vâlcele (structuri aparținătoare Școlii Gimnaziale „Romulus Cioflec” Araci), dar a cuprins și prezentarea unor noțiuni teoretice și aspecte din programa școlară.

 Astfel, pentru clasa pregătitoare, Subțirelu Sanda Eniko a pregătit un atelier de confecționare a unor produse decorative din material lemnos; pentru clasa I, Maria Stăncescu a pregătit un atelier de confecționare desuveniruri realizate manual, pentru clasa a II-a, Mihaela Rodica Țânțăreanu a pregătit un atelier de realizare a unor decorațiuni multifuncționale din hârtie, pentru clasa a III-a, Silvia Mihalca și-a realizat prezentarea sub genericul Pagini Fermecate – susținând un atelier de confecționare a unei cărți senzoriale, iar pentru clasa a IV-a, Beres Kinga Emilia a pregătit un atelier depictură pe sticlă.

A urmat, apoi, deplasarea Căminul Cultural Vâlcele, unde, cu sprijinul logistic al Primăriei comunei, s-a organizat componenta teoretică. Aici s-au prezentat și opiniile participanților cu privire la organizarea secțiunii practice, din concluzii reieșind că activitatea a fost una reușită și că orele de Arte Vizuale și Abilități Practice (AVAP) sunt deosebit de importante în formarea personalității elevilor și al simțului artistic al acestora.

 Totodată, în cadrul componentei teoretice, la care și-a adus aportul prof. înv. primar Gabriela Marinescu, s-au prezentat definiția și laturile educației; aspecte ale educației estetice: definire, scop, aspecte teoretice, exemple de modalități de realizare la toate disciplinele ciclului primar; prezentarea rolului disciplinei Arte vizuale și abilități practice (AVAP), prezentarea succintă a programelor de CP – I – II și III – IV (competențe generale, competențe specifice, activități de învățare etc.), precum și integrarea educației plastice cu abilitățile practice/ educația tehnologică.

„Doresc să felicit întregul corp profesoral de la Araci! Ne-a demonstrat, încă o dată, că AVAP se află la intersecția ariilor curriculare (…). Am participat la o activitate deosebit de relaxantă, plăcută, îndrăgită de elevi și chiar și de noi (…). Inventivitatea, fantezia, creativitatea trebuie să fie valorificate pe deplin la vârsta școlară mică. (…)”- a spus unul dintre dascălii participanți.

În încheierea cercului pedagogic, prof. Mihai Sebastian Banciu, inspector pentru învățământ primar și alternative educaționale în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna, a declarat:

„Tot ceea ce am văzut astăzi, a început să fie elaborat cu mult timp în urmă (…). Partea profesională a organizării atelierelor, în cel mai mic detaliu, denotă în primul rând, respect pentru propria persoană. Iar faptul că ne respectăm pe noi, impune și respectul celorlalți. Toate cadrele didactice care au concurat la conceperea, organizarea și desfășurarea activităților de aziau dat dovadă de implicare, profesionalism și respect pentru meseria de învățător. Calitatea produselor materiale finale realizate în timpul atelierelor de lucru pe care le putem vedea, acum, la finalul activității este grăitoare. Dar, mai mult decât asta,  simțim că suntem cu sufletul încărcat, cu avem gânduri, idei pe care le-am împrumutat în urma cercului și cu care mergem mai departe în procesul pe care încercăm să îl ducem la bun sfârșit: acela de a pune o amprentă asupra copiilor, o amprentă corectă, pozitivă! Mulțumesc, totodată, celor care au trimis materiale pentru expoziția de aici (…). Mulțumesc și echipei manageriale care ne-a găzduit la această activitate! Voi încerca, pe cât posibil, să aduc și alte activități în mediul rural pentru a demonstra că activitatea cadrelor didactice de aici este una de calitate. Mulțumesc Primăriei Vâlcele pentru spațiul oferit pentru organizarea activităților (la Căminul Cultural – n.r) și mi-aș dori ca, peste tot, să existe o colaborare așa frumoasă între ceea ce înseamnă comunitate, școală, cadre didactice, familie! ”

Inspectorul școlar de specialitate, prof. Mihai Sebastian Banciu, a transmis și următorul mesaj cadrelor didactice participante: „Rămân în continuare la ideea că învățătorii fac, ceea ce fac, cu sufletul! Vă invit să procedați așa în continuare: să puneți suflet în tot ceea ce faceți, pentru că generațiile trec, dar amprentele pe care le lăsăm undeva, cândva, pe parcursul scolarității în personalitatea copiilor, își vor arăta roadele mai târziu.”

Ana Ciorici COSTACHE

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail