Recorectarea lucrărilor nu a adus schimbări prea mari în ceea ce priveşte şansele de reuşită: dintre 32 de candidaţi care au depus contestaţii, doar 5 au aflat ieri o veste bună.
Aşteptarea a luat sfârşit pentru cei care au dat concursul pentru un post de suplinitor, iar „zarurile” au fost aruncate. Cei care au depus contestaţii au aflat ieri rezultatele finale. Dintre cele 32 de contestaţii, doar în cazul a 8 lucrări nota a fost modificată, şi nu neapărat în bine. Astfel 5 candidaţi, care iniţial picaseră examenul, au obţinut nota de trecere în urma recorectării, şi a lipsit puţin ca să reuşească şi cel de-al şaselea.
Doi candidaţi s-au ales cu notă mai mică
Dacă înainte de contestaţii unul dintre candidaţi luase nota 3,65, după contestaţii dezamăgirea a fost şi mai mare, obţinând nota 3, 00. Un caz similar a fost şi al unui candidat care a susţinut proba scrisă la disciplina educaţie muzicală: înainte de contestaţii luase nota 4,40, iar după 3,65.
În judeţul Covasna, din totalul candidaţilor înscrişi la concursul din 4 august s-au prezentat 149, zece dintre ei renunţând pe parcurs. Astfel, numărul final al lucrărilor a fost de 139. Dintre acestea au fost notate cu note peste 5, adică au fost promovaţi iniţial 70, iar după contestaţii 75. Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna, pe parcursul derulării concursului nu au fost înregistrate probleme şi nici tentative de fraudă, toate sălile de concurs fiind dotate cu sisteme de supraveghere vídeo.
Potrivit unui comunicat de presă al M.E.C.T.S, la nivel naţional rata de promovabilitate (cel puţin nota 5) la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice de suplinitor din învăţământul preuniversitar, din data de 8 august 2011, după soluţionarea contestaţiilor, este de 56,69% (în creştere cu 2,09% faţă de rata înregistrată înainte de depunerea contestaţiilor- 54,60%.).
În perioada 23-30 august 2011 va avea loc repartizarea candidaţilor pe posturile vacante şi rezervate.
Ana Alina Costache