Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Covasna a anunțat luni demararea controalelor tematice specifice, din perioada premergătoare sărbătorilor pascale.

Conform conducerii instituției, la aceste acţiuni de control participă, medicii veterinari oficiali și personalul de specialitate din cadrul DSVSA și Circumscripţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor oficiale (CSVSAO) din orașele Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Baraolt, Întorsura Buzăului și Covasna.

„Controalele urmăresc verificarea respectării condiţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din toate pieţele agro-alimentare, abatoarele şi centrele de sacrificare, unităţile de tranşare a cărnii, unităţi de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală și non-animală, precum şi din unităţile de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării, unităţi de alimentaţie publică, pizzerii, cantine, unităţi tip catering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie, pensiuni turistice, unităţi de tip hipermarket/supermarket, magazine alimentare, etc). DSVSA Covasna a stabilit un program de lucru pentru perioada 28 martie 2023 – 15 aprilie 2023 (premergătoare sărbătorilor pascale catolice și sărbătorilor pascale ortodoxe), în baza căruia medicii veterinari vor efectua controale şi verificări asupra modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor în obiectivele supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor. Astfel, în perioada 28 martie 2023 – 15 aprilie 2023, este asigurată permanenţa activității prin programul prelungit la nivelul DSVSA și CSVSAO teritoriale, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică. La sediul acestora sunt afişate programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nereguli în domeniul siguranţei alimentelor. ”- a transmis directorul executiv al DSVSA Covasna, dr. Örsi Csaba.

Controalele vor viza și respectarea prevederilor legale privind pesta porcină africană

Acesta a menționat că având în vedere situația epidemiologică la nivel național, în direcția pestei porcine africane (PPA), se vor respecta cu strictețe cerințele sanitar-veterinare, privind mișcarea porcinelor și a altor specii de animale.

„Vor fi organizate controale oficiale pentru verificarea modului de respectare, de către operatorii din sectorul alimentar, a prevederilor legale privind PPA și vor fi aplicate măsuri, cu privire la monitorizarea circulației pe teritoriul național a: porcinelor vii, între exploatații și de la exploatații către abatoarele autorizate sanitar veterinar; cărnii de porc și produselor obținute din carne de porc sau care conțin carne de porc. Pentru eficientizarea acestor acţiuni, medicii veterinari oficiali în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Covasna, vor organiza acţiuni comune de inspecţie şi control în trafic, în baza protocoalelor de colaborare încheiate, vizând în special: verificarea condițiilor de igienă, a dezinfecției și a autorizației sanitar-veterinare a mijloacelor auto utilizate pentru transportul animalelor; verificarea documentele însoțitoare ale animalelor (certificate sanitare veterinare, formulare de mișcare, documente privind informaţii despre lanţul alimentar); certificatele de competență profesională a șoferilor și/sau al însoțitorilor”- a transmis directorul DSVSA Covasna.

Program și personal asigurat, inclusiv în weekend

Acesta a precizat că în toate pieţele agroalimentare şi în alte locuri special amenajate, în care va fi valorificată carnea şi celelalte produse de origine animală, este asigurat necesarul de personal sanitar-veterinar şi programul prelungit de activitate, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.

Acţiunile de control vor avea în vedere verificarea modului în care sunt respectate o serie de cerințe. În ceea ce privește sacrificarea animalelor, trebuie știut că „vor fi admise pentru sacrificare în vederea consumului public, numai animalele cu o stare corespunzătoare de sănătate, însoțite de certificat sanitar veterinar, document privind informațiile de lanț alimentar, documente sanitare veterinare de mișcare şi care sunt identificate și înregistrate în baza națională de date, conform legislaţiei în vigoare, crescute în ferme, localităţi şi zone indemne de boli transmisibile”. De asemenea, se va verifica respectarea prevederilor legale în vigoare de bunăstare a animalelor în timpul transportului (Regulament 1/2005) și protecția animalelor în timpul sacrificării (Regulament 1099/2009).

În județ nu sunt aprobate spații amenajate temporar pentru sacrificarea mieilor

O altă cerință ce va trebui respectată este aceea că sacrificarea mieilor se realizează în unităţi de abatorizare autorizate sanitar-veterinar pentru schimburi intracomunitare pentru sacrificarea de ovine, publicate pe site-ul DSVSA Covasna. Conform conducerii DSVSA Covasna, în județ nu au fost aprobate spații amenajate temporar pentru sacrificarea mieilor.

În ceea ce privește cerințele ce vor trebui respectate în vederea comercializării cărnii de miel, DSVSA a transmis că „loturile de carne de miel (carcase) sunt livrate din abatoare, marcate și însoţite de certificate sanitar-veterinare, după efectuarea examenului ante şi post mortem de către personalul sanitar veterinar, cu respectarea procedurii de marcare și certificare a cărnii proaspete, prevăzute în Ordinul ANSVSA nr. 10/2008, actualizat.

„Marcarea cărnii (carcaselor) de miel, rezultate în urma sacrificărilor în abatoare autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare, se realizează cu o marcă de sănătate specială (ștampilă) de formă ovală cu lățime de 6,5 cm și înălțime de 4,5 cm, în interiorul căreia este înscris cu litere de 0,8 cm și cifre de 1 cm, în partea superioară cu majuscule „ROMÂNIA” sau „RO”, în centru nr. de autorizare sanitară veterinară, în partea inferioară cu majuscule „CE”; marcarea cărnii (carcaselor) de miel, rezultate în urma sacrificărilor în spațiile/locurile amenajate temporar, se realizează cu o marcă de sănătate specială (ștampilă) de formă rotundă cu diametrul de 3,5 cm în interiorul căreia este înscris cu litere de 0,8 cm și cifre de 1 cm, în partea superioară cu majuscule „ROMÂNIA”, în centru indicativul județului urmat de codul numeric acordat de DSVSA unde a fost sacrificat animalul, în partea inferioară cu majuscule „CONTROLAT SANITAR VETERINAR””- a transmis directorul Örsi Csaba.

O altă condiție care va trebui să fie îndeplinită este cea privind respectarea pe timpul transportului a temperaturilor pentru carnea de miel în stare refrigerată (+ 5 ⁰C) sau congelată (-18 ⁰C), inclusiv modul de marcare și etichetare. De asemenea, trebuie știut și că depozitarea şi comercializarea cărnii de miel trebuie să se realizeze în spaţii adecvate, cu asigurarea temperaturii şi a stării de igienă corespunzătoare.

Cerințe în ceea ce privește comercializarea ouălor și produselor din ouă destinate consumului uman

Conducerea DSVSA Covasna a informat că producătorii şi comercianţii care valorifică ouă pentru consum uman, fermele producătoare şi centrele de ambalare ouă trebuie să fie autorizate/înregistrate sanitar-veterinar, conform legislaţiei sanitar-veterinare în vigoare. „Transportul ouălor trebuie să se efectueze numai în mijloace auto autorizate sanitar-veterinar, iar, pe întreaga perioadă de depozitare şi comercializare, să fie asigurate temperatura şi igiena corespunzătoare; ouăle trebuie să fie marcate cu codul producătorului şi să provină din centre de ambalare ouă autorizate, în conformitate cu prevederile privind standardele de comercializare aplicabile ouălor; examenul ovoscopic este efectuat de către personalul veterinar din cadrul circumscripţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale pentru ouăle valorificate de către micii producătorii particulari în pieţele agroalimentare şi/ sau târguri autorizate sanitar-veterinar. Este interzisă comercializarea ouălor cu coaja crăpată și/sau lovită, acestea urmând să fie retrase de la comercializare şi ulterior, dirijate către o unitate de neutralizare sau prelucrare tehnică”- a informat conducerea DSVSA Covasna.

Cerințe privind comercializarea laptelui şi a produselor din lapte

În informarea transmisă de conducerea instituției se arată că micii producători, care comercializează lapte şi brânzeturi în pieţele agroalimentare şi târguri, trebuie să fie înregistraţi sanitar-veterinar, conform prevederilor Ordinului ANSVSA nr.111/2008. Laptele crud, care este destinat vânzării directe sau prelucrării în brânzeturi, trebuie să provină de la animale sănătoase, crescute în ferme/exploataţii autorizate/înregistrate sanitar-veterinar și care nu suferă de boli care pot fi transmise la om prin intermediul laptelui și produselor lactate.

O altă condiție este ca micii producători, care vând direct lapte crud şi produse din lapte către consumatorul final în pieţele agroalimentare şi târguri, trebuie să deţină fișe de sănătate pentru animalele de la care provine laptele, conform Ordinului ANSVSA nr.111/2008, a informat DSVSA Covasna.

În ceea ce privește brânzeturile destinate comercializării de către micii producători, acestea trebuie să fie expuse la vânzare în spaţii special amenajate din pieţe agroalimentare şi târguri, în vitrine destinate acestui scop, în recipiente (tăvi) confecţionate din materiale necorodabile, uşor de curăţat şi igienizat (plastic, ceramică, inox, etc.), a precizat conducerea DSVSA Covasna.

„Brânzeturile să fie protejate corespunzător împotriva contaminării pe durata transportului şi a expunerii la vânzare către consumatorul final (de exemplu: în recipiente din material plastic, pungi din plastic etc). În cazul în care, transportul şi păstrarea brânzeturilor, în vederea vânzării directe către consumatorul final, se realizează în recipiente confecţionate tradiţional din lemn (putini), acestea trebuie să fie curate şi identificate corespunzător, pentru asigurarea trasabilităţii produselor şi prevenirea contaminării. Comercializarea brânzeturilor în pieţele agroalimentare şi târguri se va face numai în ambalaje de desfacere corespunzătoare, de unică folosinţă (pungi de plastic alimentare, hârtie cerată alimentară etc.) sau alte tipuri de recipiente curăţate şi igienizate corespunzător.” – a transmis DSVSA Covasna.

Aceeași sursă specifică și faptul că trebuie să fie asigurată trasabilitatea laptelui și brânzeturilor obţinute de micii producători, prin utilizarea unor metode de identificare/etichetare, care să conţină menţiuni referitoare la denumirea produsului, numele producătorului, locul producerii, data obţinerii, cum ar fi: aplicarea pe ambalajul de transport sau desfacere a unor etichete adezive; utilizarea de pungi imprimate; afişarea, în momentul expunerii la vânzare şi pe toată perioada comercializării, a unor informaţii înscrise pe tăbliţe şi/sau panouri aplicate deasupra sau în dreptul produsului prezentat etc.

Cerințe privind comercializarea anumitor produse alimentare tradiţionale. Măsuri ce vor fi luate în cazul nerespectării condițiilor

Cozonaci, prăjituri, produse de panificaţie, etc. se pot comercializa în spaţii amenajate şi înregistrate sau autorizate sanitar-veterinar, aflate sub controlul personalului de specialitate din cadrul DSVSA Covasna, a mai transmis conducerea instituției.

„În cazul în care, cu ocazia controalelor sanitare veterinare, se constată că nu sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în funcţie de gravitatea abaterilor constatate, inspectorii din cadrul DSVSA Covasna, vor suspenda activitatea unităţii respective până la remedierea tuturor deficienţelor, vor aplica sancţiuni contravenționale, vor confisca oficial produsele alimentare, care pot constitui un pericol pentru sănătatea cetăţenilor, dirijându-le către unitățile de neutralizare pe cheltuiala comerciantului.”- a transmis directorul executiv al DSVSA Covasna, dr. Örsi Csaba.

Ana CIORICI COSTACHE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail