Auzim mereu cuvântul „democrație”, dar oare suntem cu adevărat pătrunși de sensul acestuia? Conform Noului Dicționar Universal al Limbii Române, din 2007, democrația este „o formă de guvernământ în care poporul este suveran; formă de guvernare a statului, bazată pe separarea puterilor și pe votul universal”.
Acum, după 35 de ani scurși de la Revoluția din ’89, uneori ne întrebăm dacă România chiar este un stat democratic în care „poporul este suveran” sau mai există încă devieri de la calea democratică?
Drumul spre democrație înseamnă drumul spre viitor, un drum ales de cetățenii români pentru a ajunge la un trai mai bun, o viață mai împlinită, însă astăzi, când societatea s-a polarizat în bogați și săraci, când din cauza unor politici neadecvate realităților țara a ajuns în zona austerității iar oamenii de rând își văd visele spulberate, când unii duc o viață de nabab iar alții una de cerșetor, te întrebi care este adevărul?! De ce trebuie să plătească generații întregi pentru greșelile celor care ne conduc? Oare calea spre democrație înseamnă să treci de la bine cunoscuta lozincă postdecembristă „Nu ne vindem țara” la tristul adevăr de astăzi: „țara este vândută bucată cu bucată”, „suntem datori vânduți”, încât trăim din împrumuturi greu de returnat, trebuie să plătim dobândă la dobândă și altele de genul acesta și, ca de obicei, tot greul cade pe amărâții vremii și pe urmașii lor?!
În această situație, unii spun: „Să plătească vinovații”, adică cei care „și-au asumat răspunderea”. Care vinovați?! Când se acoperă unii pe alții, unde să-i găsești? E ca în expresia „Prinde orbul, scoate-i ochii”. Și totuși, adevărații vinovați rămân cei care iau decizii „în numele poporului”, decizii a căror efecte se răsfrâng asupra societății. Aici vorbim despre decizii greșite, din cauza incompetenței, reavoinței, presiunii unor factori externi etc., dar care mai devreme sau mai târziu duc la eșec.
Dacă ar fi să exemplificăm, ar trebui să facem o listă cu eșecuri și succese. Astfel, în partea eșecurilor de după revoluția din ’89, am putea menționa: mineriada, dezindustrializarea, parțial perioada retrocedărilor, neînceperea construirii autostrăzilor și modernizării infrastructurii, modul cum s-au desființat CAP-urile, exodul românilor, ciorovăiala politică interminabilă și fără sens, care a dus de fapt la „marea dezbinare” ce continuă și azi, maniera în care s-au desfășurat ultimele alegeri prezidențiale și inclusiv anularea lor etc. Toate acestea au dus la situația în care am ajuns astăzi, adică la „austeritate”, ceea ce înseamnă eșec sau regres.
Pe partea cealaltă ar fi de menționat la succese: intrarea în UE, în NATO, în Spațiul Schengen; reindustrializarea țării, construirea de drumuri, autostrăzi, școli și spitale etc., ceea ce a contribuit la un progres accelerat al României și o reală creștere a nivelului de trai, după cum reiese dintr-un raport Eurostat referitor la ultimii 20 de ani (sursa: stiripesurse.ro), în care se menționează faptul că progresul României a fost cel mai rapid din UE, 134%, în comparație cu alte țări, cum ar fi, la polul opus, Grecia (cu -5%) și Italia (cu -4%).
Ce concluzii am putea trage de aici? În primul rând, faptul că dezvoltarea României n-a urmat o linie dreaptă, ci una oscilantă, și că progresul sau regresul țării depinde de fiecare dintre noi în parte, dar mai ales de conștiința, competența și moralitatea celor care ne conduc și iau decizii în numele nostru, pentru că i-am votat și i-am sprijinit să ajungă în vârful piramidei puterii.
În al doilea rând, am spune că în ciuda șocurilor economice, factorilor imprevizibili (pandemia, schimbările climatice, efectele războiului ruso-ucrainean etc.), România are potențialul necesar de a-și reveni și a-și continua accelerat progresul, având ca țintă apropierea de țările europene evoluate, însă acest lucru nu se poate face fără o educație sănătoasă și fără ridicarea nivelului de trai al locuitorilor.
Ne rămâne speranța că în cele din urmă vom găsi conducătorii potriviți și calea adevărată pentru atingerea acestui scop: dezvoltarea României și bunăstarea cetățenilor ei.
Mihai Trifoi
