Se pare că tinerii din ziua de azi  ştiu destul de multe despre personajul occidental sărbătorit de  Valentine’s Day, dar  mult mai puţine legate de eroul neaoș numit Dragobete.

Ne referim, desigur,  la legenda referitoare la  legendarul ocrotitor al sentimentelor sincere de iubire la români. Pe data 24 februarie se cinstește, în popor, Zeul Iubirii numit Dragobetele, echivalentul românesc al mult mai celebrilor Eros sau Cupidon, zi în care se se spune că se „logodesc” păsările Cerului, prevestind venirea primăverii.  Este, de asemenea, o replică  românească a occidentalului „Valentine’s Day” din 14 februarie, care după Revoluţie a intrat masiv şi în preferințele multor tineri de  la noi.              

 Dragobetele  însemna pentru mulţi dintre bunicii, dar mai ales…străbunicii noştri de la ţară, începutul primăverii calendaristice. Fiindcă adevărata primăvară (cea astronomică) soseşte abia pe 20 martie, de Echinocţiu. După amintita dată iarna trebuie să plece, natura se trezeşte din nou la viaţă, urşii ies din bârloguri, păsările îşi fac cuiburi. Iar oamenii satelor se bucură de venirea celui mai frumos sezon.

Entitate magică din Carpați până la Dunăre,  chipeșul Dragobete se zice că  era un bărbat neasemuit de frumos, un tip năvalnic, care sucea minţile junelor. Dar și a femeilor măritate, care îl visau noaptea.Acest personaj de poveste își avea sorgintea hăt, în legendele dacilor, fiind un fel de peţitor al  celor ce se iubeau, dar şi protector al necuvântătoarelor, în special al înaripatelor sălbatice.

Înaintaşii noştri au transfigurat în felurite moduri mitul, dându-i puteri magice, numindu-l în chip poetic un…  protector al dragostei. Flăcăii şi fetele care se plăceau, credeau că dacă se  sărută chiar pe 24 februarie, vor avea parte de iubire ce  va ţine tot anul. Iar mai târziu, cine știe?, se vor căsători…

 „Dragobetele sărută fetele”

Odinioară satele româneşti răsunau de veselia tinerilor pe 24 februarie, când  zicala „Dragobetele sărută fetele” era pusă în practică. Sunt multe credinţele populare cu referire la Erosul acestor locuri, despre care am discutat de-a lungul anilor cu vechi cunoştinţe din  localităţi ale „Ţării Buzaielor”, dar şi din Ariuşd, Lunca Mărcuş ori Valea Mare.  Astfel,  rmaşii uncheşilor spun că pe vremuri cine participa la sărbătoarea din sat avea să fie ferit de boli tot anul.

     Se credea că  Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an cu recolte bune. Îmbrăcaţi „de duminică”, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci ghiocei. Sărutul tinerilor în această zi specială semnifica logodna celor doi pentru un an sau chiar pentru mai mult.

Nici oamenii mai în vârstă nu stăteau degeaba, fiind ziua în care trebuiau să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului. Pe vremuri, în 24 februarie, nu se sacrificau animale, pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Fetele mari strângeau de cu seara ultimile rămăşiţe de omăt, numit „Zăpada zânelor”, iar apa topită era folosită pentru diferite descântece de dragoste.

     …Să-l cinstim astăzi în chip simbolic pe miticul chipeş cu nume ciudat – Dragobete –  bucurându-ne că avem şi noi un  băștinaș  „Zeu al Iubirii”!     

        Horia C. Deliu