La numai 33 de ani are grijă ca bebelușii din județul Covasna să nu ajungă pe masa de operații. Este medic, femeie, mamă, un model demn de urmat. A urmat studii în Ungaria și Irlanda, dar a ales să se întoarcă acasă, în Sfântu Gheorghe, lângă familia ei. Aici se dedică micilor ei pacienți, oricând aceștia au nevoie de ea.
Ce v-a determinat să îmbrățișați o carieră medicală? Ați avut modele în familie?
Mama mea este medic pediatru, tatăl meu este medic veterinar. Fratele meu este chimist, cercetător. Când eu am termint liceul, el fusese deja la universitate la Szeged. De mic copil am vrut să merg în Ungaria pentru a continua studiile postliceale. M-au acceptat, am făcut facultatea de medicină la Szeged, mi-a plăcut foarte mult și după terminarea facultății am început rezidențiatul. Dar nici în Ungaria, deși sistemul medical este puțin mai bun decât în România, niveul asistenței medicale nu ajunge la cel din Occident. Atunci mi-am propus să văd cum e în străinătate, am aplicat și am ajuns în Irlanda.
Ați terminat rezidențiatul în Ungaria și apoi ați plecat în Irlanda. Cum a fost experiența dumneavoastră acolo?
Sistemul de perfecționare e puțin diferit în Ungaria față de cel din România. Faci doi ani de rezidențiat, după aceea încă trei ani ca medic generalist în specialitatea pe care ți-ai propus-o și abia atunci poți să dai examenul de specialitate. După cei doi ani, eu am plecat în Irlanda, prima dată într-un spital orășenesc mic. Acolo am lucrat ca medic rezident pediatru. După aceea, am mers în Cork – un oraș universitar – și am lucrat la clinica universitară șase luni, la nou-născuți. După aceea m-am transferat în Dublin, unde am lucrat aproape trei ani în clinica pediatrică, în diferite supra-specializări: gastro-enterologie, hematologie, oncologie, urgență pediatrică. Practic, în Irlanda am lucrat la o clinică care era un centru pediatric specializat pentru cazurile grave și deosebite.
Ați avut astfel ocazia să vă întâlniți cu cazuri din cele mai diverse și să învățați mai mult decât în alte centre medicale…
Cât am stat în Irlanda, pentru că toată lumea dădea examene de specializare, m-am hotarât să dau și eu examenul pentru a deveni membru în Colegiul Regal de Pediatrie și Sănătate a Copilului (MRCPCH). Colegiul Regal de Pediatrie și Sănătatea Copilului este responsabil pentru formarea medicilor în pediatrie, precum și pentru efectuarea examenelor de aderare la MRCPCH. Candidații care au terminat cu succes toate etapele din examenele MRCPCH sunt eligibili să devină membri ai Colegiului Regal. Această calificare este în principal destinată profesioniștilor din domeniul medical care doresc să intre la nivel de registrator pentru a se antrena în Marea Britanie. (n. red.)
Am fost foarte mândră pentru că dintre candidații care nu urmează studiile încă de la început în Marea Britanie, numai 20% promovează acest examen, din cauza sistemelor diferite de predare și învățare. Examenul a fost foarte greu: a avut cinci etape – patru probe scrise și o probă orală. Proba orală era constituită din alte 10 etape: fiecare examen se dădea într-o încăpere în care era doar candidatul și examinatorii. Pentru fiecare probă aveam câte 10 minute, iar candidații nici măcar nu aveau voie să vorbească între ei pe hol, când se deplasau de la o încăpere la alta. Una dintre probe a fost legată și de comunicarea cu pacienții, pentru că acolo se dă o importanță deosebită acesteia.
Dacă tot ați promovat acel examen care vă dădea dreptul să continuați o carieră frumoasă în Marea Britanie/Irlanda, cum de v-ați întors în România?
Încă la plecarea mea m-am jucat cu gândul de a mă întoarce în țară, unde am rădăcinile și unde vreau să îi ajut pe semenii mei. După ce am rămas însărcinată, am hotărât că este mai bine să venim în România, pentru că vom avea nevoie de ajutorul familiei și am considerat că și în România micii pacienți au nevoie de medicii specializați și în Occident. În Irlanda, concediul maternal este de numai 6 luni, după care te întorci la lucru și muncești de dimineața până seara. Proaspetele mămici nu au program mai scurt, ca în România. Acolo, când ajungeam la spital, dimineața la prima oră, medicul primar era deja prezent, iar când plecam seara acasă, el încă mai rămânea. Așa că mi-am dat seama că nici după rezidențiat nu o să am un program mai ușor.
Ați decis să veniți acasă și să vă dedicați pentru o perioadă familiei…
Am venit acasă, am fost în concediu maternal și în timpul concediului am urmat cursul de ecografie generală în Cluj. Nu mi-a fost ușor pentru că până în acel moment toate studiile le-am făcut în limba maghiară și engleză. Cu toate acestea am terminat pe locul patru din cei 27 de candidați la examen.
De ce ați întrerupt totuși concediul maternal pentru a lucra la Centrul de Diagnostic și Tratament „Pro Vitam”?
Din aprilie am obținut contract cu Casa de Asigurări și acum putem face consultații gratuite pentru copii, cu bilet trimitere de la medicul de familie. Dar dacă un părinte mă sună în afara orelor de program că îi este bolnav copilul, vin la cabinet la orice oră.
Prin Casa de Asigurări putem efectua investigații complete: consultații, ecografii abdominale și transfontanelare examinări de laborator gratuite pentru micii noștri pacienți.
Cum v-a venit ideea să demarati programul de screening gratuit pentru luxația de șold la nou-născuți?
În alte ţări din Europa deja se face prin Casele de Asigurări de Sănătate. Şi aici încercăm să atragem atenţia populației asupra importanței acestei investigaţii, deoarece descoperită la timp, luxaţia de şold poate fi tratată fără operaţie și putem preveni astfel coxartroza la adulți.
Cât de importantă este comunicarea cu pacientul sau cu apropiații acestuia?
Este foarte importantă! Eu, să fiu sinceră, în domeniul public medical nu am lucrat în România, nu știu cum este.
În Irlanda medicul mergea în fiecare zi, stătea cu părinții ore în șir; veneau și la Terapie Intensivă, le arătam radiografiile, le spuneam ce se întâmplă, ce trebuie să facem, ce opțiuni sunt, ce vom încerca…era foarte multă comunicare cu părinții. În România, această comunicare este foarte dificilă, oamenii nu îndrăznesc să întrebe și astfel apar multe neînțelegeri. Pentru comunicare mai bună și continuă eu întotdeauna le dau numărul meu de telefon părinților. Dacă ceva nu e clar, ceva nu este bine, este mai bine să mă sune, să vorbim, decât să apară complicații neprevăzute, destul de frecvente la copii.
Poate influența psihicul starea fizică generală a pacientului? De ce este atât de importantă comunicarea cu pacientul şi aparţinătorii?
Faptul că ei înţeleg ce se petrece, este foarte important. Eu am întâlnit foarte mulți părinți care nu au idee ce diagnostic anterior are copilul. Practic, nu se știe de ce sunt tratați, de ce sunt operați, ce se întâmplă dacă nu se tratează, ce se întâmplă dacă se tratează și ca să decizi bine, trebuie să știi riscurile și beneficiile tratamentului și atunci, comunicarea stă la baza diagnosticului și tratamentului.
Nu ați avut părinți care au venit cu diagnosticul gata pus de pe Internet?
Cum să nu? Dar cu multă răbdare, cu multă comunicare, majoritatea părinților vor acorda mai multă încredere medicului și nu unor informații de mult ori false de pe Internet. Trebuie să pornim de la ideea că părinții, întotdeauna, vor ce e mai bine pentru copil și uneori sunt dezinformați de Internet. Dar dacă noi prezentăm fapte și studii, eu cred că majoritatea pot fi convinși… ca și la vaccinuri.
Chiar așa, ce părere aveți despre vaccinuri? Sunt necesare?
Este o problemă foarte mare… eu nu aș lăsa ca un copil care este nevaccinat să meargă în colectivitate, pentru că prezintă foarte mari riscuri. Practic, prezintă pericol pentru bebelușii care sunt încă nevaccinați și pentru oamenii mai în vârstă care nu mai au anticorpi, pentru că titrul anticorpilor s-au diminuat cu timpul. Părinții care nu vaccinează copilul, nu cunosc bolile astea – difterie, tetanos, poliomielita – pentru că erau, practic, eradicate. Bunicii noștri cunoscând gravitatea acestor boli au făcut totul pentru prevenția acestora. Acum, cred că situația este mai bună, dar din cauza migrării în Occident, cu care ocazie putem întâlni multe persoane nevaccinate, petrecerea vacanțelor în străinătate, prezintă riscuri pentru cei nevaccinați. Dar cred că majoritatea părinților ar putea înțelege aceste lucruri dacă medicii ar avea răbdare să stea cu ei și să le explice.
A consemnat Oana -Mihaela Bărzic
