Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sfântu Gheorghe și-a îmbogățit palamesul cu încă două medalii de aur obținute de Stanciuleasa Adrian Claudiu la „Cupa Ronin de Ju-Jitsu” desfășurată la Târgu Mureș, în probele de Ju-Jitsu ne-waza gi si Ju-Jitsu ne-waza no-gi.
Acesta a fost sigurul reprezentat al CSM Sfântu Gheorghe prezent la competiția care s-a desfășuirat în perioada 9-11 mai a.c., în cadrul căreia au concurat peste 350 sportivi din întreaga țară, sportivi de valoare cu rezultate bune naționale și internaționale, mai precis campioni europeni și campioni mondiale de Ju-Jitsu.
Potrivit antrenorului CSM, Petru Oltean, Cupa Ronin de Ju-Jitsu este una dintre cele mai puternice competiții de Ju-Jitsu din România, competiție Ranching List, mai precis competiție la care se acordă puncte sportivilor în clasamentul din Lotul României de Ju-Jitsu. Acesta a precizat că în funcție de punctajul din Reinking Listă, sportivii din Lotul României de Ju-Jitsu pot fi selecționați să reprezinte Romînia la competițiile internaționale.
„Mulțumim pe această cale tuturor celor care au contribuit la obținerea acestor rezultate deosebit de bune, în mod special părinților care se implică activ în pregătirea sportivului atât financiar, susțin pregătirea sportivului la standarde superioare și mai ales deplasările la competiții”, a transmis antrenorul CSM Sfântu Gheorghe, Petru Oltean.
M.C.G.
Sursa foto: Petru Oltean