La 18 decembrie 2018 se împlinesc o sută de ani de ani de când Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” a fost transformat în instituţie.

 

Primele încercări de păstrare şi conservare a unor piese cu caracter militar datează din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care a emis un ordin conform căruia obiectele scoase din dotarea armatei urmau să fie adăpostite la Arsenalul Armatei, potrivit http://smap.mapn.ro/muzeumilitar.

În 1893 a fost creat un muzeu al artileriei, după care, în anul 1914, s-a înfiinţat o secţiune militară în cadrul Muzeului Naţional de Istorie. În 1919, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor ceda Ministerului de Război clădirea din Parcul Carol denumită Palatul Artelor, împreună cu alte două clădiri din apropiere, pentru a adăposti expoziţiile şi patrimoniul viitorului muzeu militar. În perioada următoare s-au intensificat eforturile de a aduna şi îmbogăţi colecţiile şi patrimoniul muzeografic, dezvoltat pe baza donaţiilor şi achiziţiilor şi din capturile de război.

 

La 18 decembrie 1923 a fost emis Înaltul Decret nr. 6064 prin care regele Ferdinand a legiferat înfiinţarea, ca instituţie distinctă, a Muzeului Militar Naţional. Primul director al muzeului a fost generalul Constantin Ştefănescu-Amza.

Activitatea muzeului a fost temporar suspendată în urma puternicului incendiu din vara lui 1938. De asemenea, activitatea muzeului avea să fie întreruptă pentru 20 de ani, ca urmare a seismului din noiembrie 1940 şi a declanşării celui de-Al Doilea Război Mondial. Instituţia a fost redeschisă publicului la 9 mai 1957, sub titulatura de Muzeul Militar Central, mai întâi în imobilul din bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 5-7, mai târziu în clădirea fostei şcoli de infanterie şi cavalerie din strada Izvor nr. 137. În 1985, instituţia s-a mutat în actualul sediu din strada Mircea Vulcănescu nr. 125-127, fostă cazarmă a Regimentului de infanterie IV Ilfov nr. 21 şi, mai târziu, sediul Comandamentului trupelor de grăniceri. După evenimentele din decembrie 1989, instituţia a revenit la titulatura de Muzeu Militar Naţional.

Coperta pentru „Albumul armamentului de infanterie şi cavalerie aflat în Muzeul Militar Naţional”, realizat de Andrei Potocki în 1925.

Sursa: Biblioteca Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I

 

În anul 2006, în conformitate cu Raportul Comandamentului Logistic Întrunit Nr. D.R. 1210 din 29.03.2006 şi Rezoluţia ministrului Apărării Naţionale, Muzeul Militar Naţional a primit denumirea onorifică „Regele Ferdinand I”.

În prezent, patrimoniul Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I” este alcătuit din peste 300.000 de obiecte tridimensionale şi materiale documentare, fiind valorificat în modalităţi diverse, atât în expoziţii permanente şi temporare ale muzeului şi filialelor sale (Oradea, Bacău, Constanţa, Cluj-Napoca şi Iaşi), cât şi prin participarea la proiecte culturale comune cu instituţii de profil militar sau civile, din ţară şi străinătate.

 

Patrimoniul muzeului este organizat pe 38 de colecţii, multe dintre acestea unice ca profil în România, menţionează site-ul http://ghidulmuzeelor.cimec.ro. Cele mai reprezentative dintre acestea sunt: armament alb şi de foc (11.600 obiecte); uniforme româneşti şi străine (peste 18.000 obiecte); ordine, medalii, ştampile şi insigne (peste 10.500 obiecte); drapele şi stindarde (peste 10.000 obiecte); picturi, sculpturi şi desene (în jur de 3.200 obiecte); atelaje, harnaşamente şi accesorii de călărie (1.152 obiecte); arheologie veche, medievală şi modernă (circa 5.000 obiecte); artilerie (1.049 obiecte); auto şi blindate (37 obiecte); aviaţie (circa 400 obiecte); transmisiuni (155 obiecte); serviciul sanitar (165 obiecte).

Muzeul prezintă în expoziţia permanentă evoluţia armatei române în contextual istoriei naţionale. Printre cele mai valoroase exponate sunt cele mai vechi arme de foc şi artilerie, medalii şi ordine militare rare, avioane, elicoptere şi tancuri româneşti şi străine, modulul spaţial Soiuz 40, documente medievale.

Colecţia „Armament alb şi de foc” constituie, din punct de vedere al vechimii, una dintre primele colecţii ale Muzeului Militar Naţional. Începuturile sale se datorează unui ordin al domnitorului Alexandru Ioan Cuza din anul 1865 prin care se prevedea păstrarea la Arsenalul Armatei a pieselor ieşite din dotare şi care puteau prezenta interes pentru evocarea trecutului oştirii. De-a lungul timpului, colecţia s-a dezvoltat atât prin preluarea unor piese scoase din dotare, cât şi prin armamentul capturat de armata română în timpul campaniilor la care a participat. O altă sursă de îmbogăţire a colecţiei o constituie schimburile cu instituţii similare şi cu persoane particulare, precum şi donaţiile unor persoane fizice din ţară şi străinătate.

 

Printre cele mai valoroase piese ale colecţiei se află: sabia care a aparţinut lui Constantin Brâncoveanu, domnitor al Ţării Româneşti; sabia de ofiţer de infanterie, model 1895, care a aparţinut regelui Carol I al României; pistolul automatic Mannlicher model 1903, calibrul 7.

Fondul documentar cuprinde mai multe colecţii, printre care Fototecă, Carte rară şi veche, Cultul Eroilor, Stampe, Peceţi, Partituri, Desene, Planuri topo, Hărţi, Albume, Scrisori, Manuscrise, Documente, Fotografii, menţionează www.muzeulmilitar.ro.

Generali şi ofiţeri din Corpul de stat-major, în anul 1860, planşă realizată de Andrei Potocki pentru albumul „Uniformele armatei române. 1830-1930”.

Colecţia de desene a Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”

 

Şi Biblioteca Muzeului Militar Naţional deţine colecţii importante, grupate în carte curentă şi periodice. Colecţia „Carte curentă” are peste 20.000 de titluri însumând 38.000 volume, peste 80% fiind cu tematică militară. Aceasta este alcătuită din lucrări editate începând cu anul 1866 şi până în prezent. Colecţia „Periodice” cuprinde peste 18.000 de titluri, însumând 22.056 volume, între care lucrări unicat pe plan naţional: Monitorul Oastei, perioada 1860-1946, Anuarul Ofiţerilor Armatei Române 1874-1940, ziare apărute în timpul Războiului de Independenţă, Dorobanţul şi Războiul, precum şi reviste ale principalelor arme ale Armatei Române: Revista Armatei, Revista Infanteriei, Revista Cavaleriei, Geniului, Marinei, Artileriei, Medicina Militară, etc. Există şi un fond bogat de reviste străine din perioada Primului şi celui de-al Doilea Război Mondial: L’Illustration, Le Miroire, J’ai vu, Illustrierte Zeitung, Tempo, Signal, Deutchland, Der Arbeit.

Anual, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” organizează expoziţii temporare, fotoexpoziţii, sesiuni de comunicări ştiinţifice.

Conform Legii 346 din 21 iulie 2006, Muzeul Militar Naţional funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi este instituţie de interes naţional.

AGERPRES

Sursa foto: Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I/facebook.com

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail