A XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu” – 2013
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, organizaţia succesoare a Societăţii Compozitorilor Români, a fost înfiinţată la 21 octombrie 1949, după ce s-a votat un nou statut şi s-a ales un nou comitet care l-a desemnat preşedinte pe Matei Socor.
Potrivit statului, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România este o organizaţie profesională apolitică, funcţionând ca persoană juridică de drept privat, asociaţie fără scop patrimonial, de utilitate publică, în conformitate cu dispoziţiile Decretului 271/1950, ale Decretului nr. 27/1990 şi ale OG nr. 26/2000, cu modificările şi completările ulterioare, aşa cum arată www.ucmr.org.ro. şi ucmr-ada.ro.
Societatea Compozitorilor Români a fost înfiinţată la 2 noiembrie 1920, ca un organism profesional care să apere şi să garanteze priorităţile fundamentale ale creatorilor de muzică. Astfel, la sediul Conservatorului bucureştean s-a materializat iniţiativa compozitorului Constantin Brăiloiu, cu girul moral şi sprijinul total al compozitorului George Enescu şi prin aportul celor dintâi membri semnatari ai actului de naştere al organizaţiei, între care s-au numărat Alfred Alessandrescu, Mihail Andricu, Ion Borgovan, Nicolae Caravia, Alfonso Castaldi, Dimitrie Cuclin, George Enacovici, George Enescu, Victor Gheorghiu, Mihail Jora, Dumitru G. Kiriac, Filip Lazăr, Constantin C. Nottara, Ion Nonna Otescu.
Tot atunci a fost ales primul Comitet de conducere şi a fost adoptat Programul care prevedea „să ajute dezvoltarea producţiunii muzicale româneşti”, să promoveze tiparul şi execuţia lucrărilor, să apere drepturile de autor ale membrilor societăţii şi în final „să se ocupe de orice chestiune care ar atinge muzica sau muzicanţii români”. Primul preşedinte al Societăţii Compozitorilor Români a fost George Enescu.
Imediat au început să fie derulate diferite proiecte, dintre care amintim: reglementarea drepturilor de autor (prin Legea asupra proprietăţii literare şi artistice din 28 iunie 1923), instituirea unui premiu de folclor (5 februarie 1925), aderarea la Societatea Internaţională de Muzică (1926), fondarea Arhivei de folclor (la iniţiativa lui Constantin Brăiloiu, 1928), sprijinirea tipăriturilor muzicale, în perspectiva înfiinţării unei Societăţi de editură (care s-a materializat în anul 1941).
În anul 1949 Societatea Compozitorilor Români şi-a schimbat titulatura în Uniunea Compozitorilor din România, în urma Conferinţei pe ţară a Partidul Muncitoresc Român, desfăşurată în zilele de 21-22 octombrie.
Cu ocazia reînscrierii membrilor Societăţii Compozitorilor Români în nou-înfiinţata uniune, anumite personalităţi au fost omise, precum George Enescu, Constantin Brăiloiu, Ionel Perlea, Marel Mihailovici, Stan Golestan, Dinu Lipatti (aflaţi în străinătate), Mihail Jora, Tiberiu Brediceanu şi Dimitrie Cuclin, care se aflau în ţară, dar erau priviţi ca exponenţi ai ”spiritului burghez, retrograd”.
În anul 1950, Uniunea a fost recunoscută ca persoană juridică şi tot atunci a reapărut Revista Muzica. Un an mai târziu, în 1952 a avut loc deschiderea magazinului ”Muzica”, situat pe Calea Victoriei, unde se află şi în prezent.
După moartea compozitorului George Enescu, în 1955, s-a hotărât înfiinţarea muzeului ”George Enescu”, în incinta Palatului Cantacuzino de pe Calea Victoriei, imobil care a devenit şi sediul Uniunii. În 1977, Uniunea Compozitorilor a fost mutată la Ateneul Român.
În 1957, Uniunea a înfiinţat Editura Muzicală, singura editură de profil din ţara noastră până în anii de după 1990 care publica partituri şi cărţi de muzicologie, monografii ale compozitorilor români şi străini. Aici au fost tipărite partiturile enesciene, printre care s-a numărat şi partitura tragediei lirice „Oedip”, tipărită în condiţii de excepţie, sub formă de facsimil după manuscrisul autograf.
În anul 1969, la două decenii de la înfiinţarea Uniunii ca urmaşă a Societăţii Compozitorilor Români, instituţia se afla la apogeul organizării şi activităţii ei. În afara sediului central din Bucureşti, Uniunea avea filiale la Cluj, Iaşi, Timişoara şi cenacluri la Braşov, Târgu-Mureş, Craiova. Existau inspectorate teritoriale pentru perceperea drepturilor de autor în toată ţara.
După 1990, prima Adunare generală a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România a avut loc în zilele de 29-31 ianuarie 1990, în sala ”George Enescu” a Conservatorului din Bucureşti. S-au identificat priorităţile Uniunii, în noile condiţii de totală autonomie acordată Uniunilor de creatori prin Decretul Lege 27/1990 şi s-au conturat direcţiile de recuperare a tezaurului muzical şi muzicologic, începând cu muzica religioasă şi terminând cu opusurile unor autori contemporani rămase în afara sălilor de concert sau cu încorporarea în patrimoniul creaţiei a operelor aparţinând compozitorilor români din exil, potrivit www.ucmr.org.ro. şi ucmr-ada.ro.
A fost votat noul statut, a fost ales secretariatul Uniunii, cu următoarea componenţă: Pascal Bentoiu – preşedinte; Adrian Iorgulescu şi Cornel Taranu – vicepreşedinţi; Ştefan Niculescu, Irina Odăgescu, Octavian Lazar Cosma, Gheorghe Firca şi Horia Moculescu – secretari. De asemenea, a fost anunţată editarea publicaţiilor Muzica şi Actualitatea muzicală.
Anul 1992 a marcat readerarea Uniunii la Consiliul Internaţional al Societăţilor de Drepturi de Autor (CISAC), la care Societatea Română a Compozitorilor aderase încă din 1929. Tot în 1992, în urma demisiei lui Pascal Bentoiu, Adrian Iorgulescu a devenit presedinte, reales în 1994, funcţie pe care o deţine şi în prezent.
În martie 1996, a apărut Legea Drepturilor de Autor şi a Drepturilor Conexe 8/1996 şi s-a constituit Asociaţia pentru Drepturi de Autor a UCMR având ca obiect de activitate gestiunea colectivă a drepturilor de autor in domeniul muzical.
În prezent, UCMR numără circa 400 de membri, care constituie elita componisticii şi muzicologiei naţionale. Ei acţionează în secţii ce corespund principalelor domenii de creaţie: muzică instrumentală, de fanfară, jazz-popp, muzică didactică, muzicologie.
AGERPRES
