Filosoful Mircea Florian, membru post-mortem al Academiei Române, s-a născut la București, în ziua de 1 aprilie 1888.
A absolvit aici, în 1911, Facultatea de Litere și Filosofie cu lucrarea „Critica antinomiilor kantiene”, apoi și-a continuat studiile la Universitatea din Greifswald, Germania. Obține doctoratul în filosofie la universitatea germană în 1914, cu teza „Conceptul de timp la Henri Bergson: o cercetare critică” („Der Begriff der Zeit bei Henri Bergson: Eine Kritische Untersuchung”).
În 1916 devine docent în Istoria filosofiei la Facultatea de Filosofie din București, unde va fi profesor până în 1948, cu o scurtă perioadă de întrerupere, în intervalul februarie – iunie 1940, când ține cursuri la Universitatea din Cernăuți. A predat istoria filosofiei, logică și un curs de introducere în filosofie. În paralel cu activitatea didactică, în perioada 1914-1940, a deținut un post de custode în cadrul Bibliotecii Centrale a Fundației Regale Carol I.
Din 1948, când a fost scos din învățământ de regimul comunist, a devenit consilier științific al Secției de Filosofie din cadrul Institutului de Istorie și Filosofie. A tradus din Feuerbach, Descartes, Fr. Bacon și Aristotel.
Este autorul primei istorii a filosofiei universale din cultura română: „Îndrumare în filosofie”, publicată în 1922. Cartea abordează concepții filosofice de la cele ale milesienilor până la pragmatismul englez și american al începutului de secol XX, cu o uvertură despre filosofia indiană, potrivit http://romanian-philosophy.ro.
Printre scrierile sale, se numără: „Știință și raționalism” (București, 1926); „Cosmologia elenă” (București, 1929); „Metafizica și problematica ei” (București, 1932); „Empirio-criticismul și filosofia imanenței” (București, 1938); „Cunoaștere și existență” (București, 1939); „Curs de logică” (București, 1941-1942) și „Reforma logicei” (București, 1942).
Lucrarea „Recesivitatea ca structură a lumii”, apărută postum în două volume (București, 1983, 1987), este considerată un adevărat testament al gânditorului, care propunea o nouă viziune asupra lumii și structurilor ei fundamentale. „Florian propune o regândire a relației dintre filosofie și știință, asemenea unui raport dintre două domenii autonome, iar nu ca o ierarhie. Filosofia clarifică și propune principii generale. Filosofia este definită de Florian drept ˜știința principiilor prin care se totalizează cunoștința și acțiunea, iar științele speciale sunt ajutate să sintetizeze rezultatele lor generale. Misiunea filosofiei constă în a ajuta științele particulare să-și unifice rezultatele. Filosofia clarifică noțiuni specifice unei științe, așa cum este noțiunea de viață, noțiuni pe care le regăsim în mai multe științe, așa cum sunt noțiunile de schimbare, spațiu, timp, evoluție, sau noțiuni folosite de toate științele, așa cum sunt cele de obiect și condiționare”, scrie Constantin Stoenescu în lucrarea „Studii de istorie a filosofiei românești” (Vol. VI, Ed. Academiei Române, 2010).
Mircea Florian s-a stins din viață în București, la data de 31 octombrie 1960.
În anul 1990, a fost ales membru post-mortem al Academiei Române, potrivit acad.ro.
AGERPRES
