George Călinescu a fost o personalitate enciclopedică a culturii şi literaturii române, critic, istoric literar, scriitor, publicist, membru titular activ al Academiei Române.
S-a născut la 19 iunie 1899, în Bucureşti, ca fiu al Mariei Vişan şi al funcţionarului Tache Căpitănescu. A fost adoptat de familia lui Constantin Călinescu din Iaşi. Astfel, George Călinescu (născut Gheorghe) şi-a petrecut copilăria la Iaşi, unde a urmat şcoala primară „Carol I” (1906-1907), continuată la Bucureşti, la „Cuibul cu barză” (1908-19010). A urmat apoi, gimnaziul şi liceul la „Dimitrie Cantemir”, „Gheorghe Lazăr” (1910-1916) şi „Mihai Viteazul” (1917) din Bucureşti, potrivit volumelor „Dicţionarul General al Literaturii Române” (Ed. Univers Enciclopedic, 2004), „Membrii Academiei Române/Dicţionar” (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, 2003), „Dicţionarul Scriitorilor Români (Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1995)”.
A făcut studii de filologie şi paleografie (descifrarea, autentificarea şi datarea documentelor vechi) la Facultatea de Litere din Bucureşti (1919-1923). Încă din primul an al facultăţii, a avut diverse colaborări la reviste literare. A debutat în „Sburătorul”, cu versuri şi aforisme (1919). În timpul studenţiei, a fost custode la biblioteca facultăţii şi paleograf la Arhivele Statului.
În 1921, a călătorit în Italia, cu prilejul editării revistei „Roma”, al cărei singur redactor va deveni ulterior. Între 1923-1928, a fost bursier al statului la Şcoala Română din Roma, unde, la recomandarea lui Vasile Pârvan şi Ramiro Ortiz, a studiat documente referitoare la propaganda catolică din Ţările Române. Cercetările sale arhivistice se concretizează în două studii în limba italiană (1925, 1930).
Revenit în ţară, între 1928-1935 s-a dedicat activităţii didactice, ca profesor de filosofie şi limba italiană la licee din Timişoara şi Bucureşti. În acelaşi timp, a colaborat la o serie de reviste culturale sau s-a ocupat cu editarea unor periodice precum „Sinteza” (1927) şi „Capricorn” (1930). Timp de doi ani, între 1933-1935, a fost redactor principal al revistei „Viaţa Românească”, alături de Mihail Ralea.
Odată cu doctoratul în Litere luat la Universitatea din Iaşi (1936), cu o lucrare pe tema operei eminesciene, a început cariera sa universitară: conferenţiar la Catedra de estetică şi critică literară din Iaşi. În 1942, a devenit profesor titular. Tot la Iaşi, alături de activitatea profesorală, s-a implicat în publicistica literară, editând prima serie a săptămânalului „Jurnalul literar” (1939). Transferat la Bucureşti ca şef al Catedrei de literatură română modernă, la Facultatea de Litere (1945), a continuat activitatea de editor, conducând periodicele „Tribuna poporului” (1944), „Lumea” (1945) şi „Naţiunea” (1946).
Din 1949, a preluat conducerea Institutului de Istorie literară şi folclor, al cărui director a rămas până la sfârşitul vieţii. În 1952, a iniţiat revista Institutului, intitulată „Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor”. În ultimii ani ai vieţii, a publicat săptămânal „Cronica mizantropului” (începută în „Adevărul literar”, în 1937, şi continuată în „Jurnalul literar” din 1939), rubrică de mini-eseuri de artă şi literatură, găzduită de „Contemporanul”. A fost profesor onorific la Facultatea de Filologie din Bucureşti.
Scriitorul George Călinescu, ţinând un discurs la centenarul naşterii lui Ion Luca Caragiale, 09.02.1952.
Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL /Arhiva istorică AGERPRES
A fost ales, în 1946, deputat de Botoşani în primul parlament de după război, mandatul său fiind reînnoit pentru toate legislaturile următoare până la sfârşitul vieţii.
Debutul editorial îl reprezintă monografia „Viaţa lui Mihai Eminescu” (1932), lucrare apreciată de critici literari precum Garabet Ibrăileanu şi care l-a impus ca pe un nume în rândul exegeţilor eminescologi. Seria monografiilor continuă cu „Opera lui Mihai Eminescu” (în cinci volume, 1934-1936), „Viaţa lui Ion Creangă” (1938), „Nicolae Filimon” (1959) şi „Gr. M. Alexandrescu” (1962).
Opera sa fundamentală este monumentala lucrare „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (1941). Incursiune impresionantă, prin volum şi aport critic, istoria literaturii române în viziunea călinesciană se impune prin unitate, puterea de sinteză şi prin originalitatea scriiturii. Alături de monografiile anterioare, acest grandios studiu este întregit de consideraţii de critică, estetică şi teorie despre ideologiile literare apărute de-a lungul timpului.
Criticul şi istoricul literar George Călinescu s-a dovedit a fi şi un talentat romancier, manifestând predilecţie pentru mediul citadin. Romanele „Cartea nunţii” (1933), „Enigma Otiliei” (1938), „Bietul Ioanide” (1953) şi „Scrinul negru” (1960) atestă virtuţile unui prozator de excepţie, cu vocaţie de caracterolog, punând în practică propriile idealuri estetice şi idei de critică literară. De altfel, căutările sale estetice, deşi manifestate nesistematic, s-au regăsit în volume ca „Principii de estetică” (1939), „Estetica basmului” (1965) sau „Istoria literară ca ştiinţă inefabilă şi sinteză epică” (1946-1947). Dramaturgia lui Călinescu este ilustrată de piese ca „Şun sau Calea netulburată. Mit mongol” (1943) sau de cele reunite în volumul de „Teatru” (1965).
George Călinescu a publicat şi volume de versuri („Poezii”, 1937 şi „Lauda lucrurilor”, 1963). A tradus integral poezia lui Horaţiu şi versiuni din literatura străină („Un om sfârşit” de Giovanni Papini, etc.).
A fost membru titular activ al Academiei Române, ales la 29 mai 1948.
Foto: (c) ERNEST ANDONE/AGERPRES FOTO
George Călinescu s-a stins din viaţă la 12 martie 1965, la Bucureşti.
Institutul de Istorie şi Teorie Literară din Bucureşti îi poartă numele.
Casa memorială George Călinescu se află în zona cartierului Floreasca, pe strada George Călinescu, la numărul 53. Proiectul casei îi aparţine chiar scriitorului, cel care s-a ocupat şi de amenajarea grădinii. În faţa casei, se află bustul în granit al criticului, realizat de Onofrei Paciurea.
Printre punctele de atracţie ale casei memoriale se numără mobila în stil Aubusson şi Empire, covoarele orientale, obiecte de artă din China, icoanele pe sticlă, potrivit http://ghidulmuzeelor.cimec.ro. Vizitatorul poate admira tablouri pictate de Ioan Andreescu, Ştefan Luchian, Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Iosif Iser, Alexandru Ciucurencu, o bibliotecă de mare valoare, biroul decorat după procedeul marchetăriei, acoperit cu cristal, precum şi mulajul în ghips al mâinii drepte al scriitorului.
Casa Memorială George Călinescu din Bucureşti; interior.
Foto: (c) MIHAI ALEXE/Arhiva istorică AGERPRES
În camera de birou se află piese de mobilă Biedermeier, pe masa de scris a rămas stiloul deschis, alături de câteva rânduri din ”Cronica optimistului”. Biblioteca din casa memorială George Călinescu este o adevărată enciclopedie, cu numeroase exemplare din literatura universală. Este expusă şi o colecţie de autografe primite de George Călinescu. Pe peretele din hol, se află o fotografie care îl reprezintă pe George Călinescu profesor la curs, în amfiteatrul Odobescu.
AGERPRES
* Explicaţie foto din deschidere: Şedinţa comemorativă, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu, susţinută la Academia Republicii Populare Române. În imagine: scriitorul George Călinescu, 24.06.1949 .
