Considerat drept sufletul şcolii româneşti, Spiru C. Haret s-a născut la Iaşi, la 15 februarie 1851. A făcut studiile primare în casa părintească, în Dorohoi, iar ultimele două clase la Iaşi. În 1862, a intrat ca bursier la Liceul „Sf. Sava”. După susţinerea bacalaureatului în 1869, s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti. În anul al doilea de facultate, a obţinut prin concurs postul de profesor de matematică la Seminarul central Nifon din Capitală. S-a înscris, apoi, la concursul de bursă organizat de Titu Maiorescu, ministrul Instrucţiunii Publice, pe care l-a trecut cu brio. A plecat pentru doi ani la Paris, unde şi-a luat, în 1874, licenţa în matematici, iar în luna august a anului următor licenţa în fizică, potrivit lucrării „Dicţionar biografic de istorie a României” (Editura Meronia, 2008).
La 18 ianuarie 1878, a obţinut doctoratul în matematică la Sorbona cu teza „Sur l’invariabilité des grandes axes des orbites planétaires” („Despre invariabilitatea marilor axe ale orbitelor planetare”), devenind primul român doctor în matematici la Sorbona. Teza sa de doctorat este considerată de specialişti drept o tranziţie între vechea mecanică cerească a lui Laplace şi viitoarea teorie a relativităţii, formulată, 40 de ani mai târziu, de Einstein. Eruditul matematician şi astronom Jules Henri Poincare observa: „În 1878, Spiru Haret a dovedit existenţa termenilor seculari de gradul III şi acest rezultat a provocat o mare uimire”. În 1885, teza de doctorat a lui Haret a fost republicată în Analele Observatorului Astronomic din Paris. Şi din nou de savantul Poincare în 1889.
S-a întors în ţară la 1 aprilie 1878, devenind profesor suplinitor la gimnaziul „Mihai Bravul”, apoi profesor la Catedra de Mecanică Raţională de la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti (1878-1910). A predat mecanica raţională la Şcoala de Ofiţeri Artilerie şi de Geniu (1881-1890) şi geometrie analitică la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti (1882-1912).
A ocupat importante funcţii în instituţiile de conducere, organizare şi orientare a şcolilor din ţară: membru în Consiliul permanent de instrucţiune (1882), inspector general al şcolilor (1883) şi secretar general al Ministerului Instrucţiunii Publice (1885), sub ministeriatul lui D.A. Sturdza. Când acesta din urmă a devenit şef al guvernului, Spiru C. Haret a fost numit ministru al Instrucţiunii şi Cultelor (31 mart. 1897-11 apr. 1899; 14 febr. 1901-22 dec. 1904; 12 mart. 1907-29 dec. 1910), fapt ce i-a permis reorganizarea învăţământului dar, mai ales, ameliorarea condiţiilor materiale şi morale ale pedagogilor şi dezvoltarea conştiinţei profesionale a acestora, potrivit volumului „Dicţionarul Membrii Academiei Române, 1866/2003” (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, 2003).
Prin acţiunile sale, Spiru C. Haret a dat demnitatea care i se cuvenea profesiei de învăţător, într-o vreme în care acesta era bănuit a fi instigator. „Haret e o dovadă de ce poate să facă un om când se acordă cu vremea sa, când ştie totuşi să se distanţeze de ea prin ideal şi când are instituţia şi instinctul metodei adevărate”, sublinia filosoful şi eseistul Vasile Băncilă, citat de site-ul oficial al Colegiului „Spiru Haret” din Bucureşti, https://cnshb.ro/personalitatea-lui-spiru-haret.
În timpul mandatelor de ministru al Instrucţiunii Publice, au fost construite 1.980 de şcoli, au fost înfiinţate peste 1.700 de posturi de învăţători, cea mai mare parte în mediul rural. Numărul elevilor înscrişi în şcolile elementare s-a dublat, de la 300.000 la 600.000, astfel că procentul alfabetizaţilor din România a crescut de la 22% la 39%. În 1910, numărul celor care promovau se ridica la 306.123 şi, tot în acelaşi an, numărul şcolilor din mediul rural era de 4.695. A fost supranumit pentru toate aceste realizări „Omul şcolii”. A înfiinţat, de asemenea, grădiniţele, prima fiind deschisă în 1897. În 1909, numărul lor ajunsese la 138, din care doar 13 erau urbane.
A încurajat editarea manualelor şcolare pentru toate disciplinele şi a constituit fonduri pentru ajutorarea copiilor săraci, în vederea achiziţionării de material didactic. A creat şcoli pentru adulţi, având ca scop reducerea analfabetismului în rândul acestora, precum şi cantine şcolare.
În 1904 a fost înfiinţată Şcoala Superioară de Arhitectură şi Comisia Monumentelor Istorice iar în 1910 – Comisia Istorică a României, al cărei obiectiv principal era acela al editării documentelor istorice. „E vorba să se facă o lucrare de ştiinţă, care costă mai nimic, pe lângă însemnătatea ei, dar care trebuia să se facă numaidecât, pentru ca istoria ţării noastre să nu se mai clădească pe lucruri de fantezie, ci pe documente sigure şi neîndoioase.” Proiectul de lege nu a trecut de Parlament, dar Spiru C. Haret nu s-a descurajat şi a înfiinţat comisia prin decizie ministerială, numind ca membri pe I. Bogdan – preşedinte, D. Onciul, I. Bianu, C. Giurescu. D. Russo, Al. Lepedatu – secretar. În ianuarie 1910, proiectul de lege privind înfiinţarea Comisiei a fost votat în Parlament. Comisia a funcţionat până în 1938 şi a editat „Buletinul comisiunii istorice a Romaniei”, potrivit https://cnshb.ro/.
Spiru C. Haret a fondat, în 1905, „Revista Generală a Învăţământului”. În domeniul ştiinţific, a publicat, în 1910, „Mecanica socială”, prin care a pus, pentru prima dată în România, problema introducerii unor metode matematice la studiul fenomenelor vieţii sociale. A încercat o apropiere între mecanică şi sociologie, reprezentarea fenomenelor sociale fiind făcută prin curbe continue, modelarea mecanică adoptând modelul newtonian şi introducând principiul efortului minim în activităţile sociale cu scopul de a se obţine un randament cât mai mare cu un efort cât mai mic. A depus o intensă activitate pentru introducerea noului calendar, pentru realizarea recensământului din 1913 după metode ştiinţifice etc. A avut preocupări şi în domeniul astronomiei: „Despre acceleraţiunea seculară a mişcării medii a Lunii” (1888), „Pata cea mare roşie de pe planeta Jupiter” (1912), potrivit „Dicţionarului Membrii Academiei Române, 1866/2003” (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, 2003).
Pentru meritele sale, Uniunea Internaţională Astronomică a atribuit numele lui Spiru Haret unui crater de pe faţa invizibilă de pe Pământ a Lunii (1976). A fost distins cu „Coroana Italiei” (1903) şi Legiunea de Onoare (1908).
Spiru C. Haret a fost membru corespondent (12 oct. 1879), apoi membru titular (31 mart. 1892) şi vicepreşedinte (12 apr. 1905-18 apr. 1907) al Academiei Române. A încetat din viaţă la 17 decembrie 1912, la Bucureşti.
AGERPRES
