Gabriel Ţepelea – istoric literar, scriitor şi om politic – s-a născut la 6 februarie 1916, în comuna Borod, judeţul Bihor.
Şi-a făcut studiile liceale la Oradea, după care a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie, Secţia Filologie romanică, la Cluj, absolvind în 1937, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003). Şi-a continuat specializarea în limbă franceză şi filologie romanică în Franţa (1938), iar în 1947 a devenit doctor ”magna cum laude” în filologie al Universităţii din Bucureşti, potrivit lucrării „Protagonişti ai vieţii publice”, editată de Agenţia Naţională de Presă ROMPRES (Bucureşti, 1995).
Între 1947-1949, a fost asistent universitar la Cluj şi profesor secundar la Bucureşti. După anii de detenţie politică a lucrat, o perioadă, ca muncitor necalificat (1955-1957), apoi a fost bibliotecar şcolar şi profesor secundar (1957-1960), după care a fost din nou scos din învăţământ. Reintegrat în învăţământ în 1962, a fost lector, apoi conferenţiar la Facultatea de Filologie din Timişoara, apoi, din 1964, la Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic din Piteşti, unde a promovat ulterior până la gradul de profesor universitar şi unde a fost şi decan (1971-1974). Tot de aici s-a şi pensionat, în anul 1981, după cum indică lucrarea „Protagonişti ai vieţii publice” (Bucureşti, 1995). A fost şi profesor universitar consultant al Universităţii din Bucureşti, iar între 1965-1969 a fost preşedinte al Filialei Bucureşti a Societăţii de Ştiinţe Istorice şi Filologice. În calitate de cadru didactic a realizat patru cursuri universitare publicate în limba română şi trei cursuri în limba franceză.
În perioada interbelică, Gabriel Ţepelea a desfăşurat şi o intensă activitate politică, în calitate de membru al Partidului Naţional Ţărănesc (din 1933), motiv pentru care în perioada de început a dictaturii comuniste a fost arestat, anchetat şi condamnat la şase ani de închisoare şi confiscarea averii, fiind deţinut la Jilava, Aiud, Oradea şi la Canalul Dunăre-Marea Neagră.
După 1989, profesorul Gabriel Ţepelea a devenit unul dintre liderii Partidului Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat (PNŢCD), fiind vicepreşedinte, apoi prim-vicepreşedinte al partidului. A fost deputat de Bihor, din partea PNŢCD, în trei legislaturi (1990-1992, 1992-1996, 1996-2000), preşedinte al Comisiei de Cultură, Arte şi Mijloace de Informare în Masă a Camerei Deputaţilor (1992-1996 şi 1996-2000) şi vicepreşedinte al Uniunii Europene Creştin Democrate (1997 – 1999). În anul 2000 s-a retras din viaţa politică.
A fost, de asemenea, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, la care a participat pe ambele fronturi.
.jpg)
Încă din tinereţe a desfăşurat o bogată activitate publicistică, începând să publice, de la sfârşitul anilor ’30, sub nume propriu sau sub diverse pseudonime, în presa vremii (”Ardealul”, ”Argeş”, ”Familia”, ”Limba Română”, ”Luceafărul”, ”Orizont”, ”România Literară”, „Universul”, „Tribuna Transilvaniei” ş.a.).
Scriitor, eseist, memorialist, Gabriel Ţepelea este autorul a numeroase volume, dintre care amintim: ”Instantanee” (1937), ”Plugari condeieri din Banat” (1943), ”Drum spre ţară” (1943), ”Nuvele” (1944), ”Ţara Bihariei” (1945), „Problema omului în societatea românească” (1947), „Argeşul în lumina toponimiei” (1969), „Opţiuni şi retrospective” (1989), „Anii nimănui” (1992), „Iuliu Maniu în faţa istoriei” (1993), ”Amintiri şi evocări” (1994), „Ion Mihalache în faţa istoriei” (1994), „Corneliu Coposu în faţa istoriei” (1996), ”Cântece de galeră” (1995), ”Însemnări de taină” (1997), ”Călătorii interioare. Memorii” (1999), „Libertate sub semnul răspunderii” (coordonator şi autor, 2000), „Pe acelaşi drum” (coordonator şi autor, 2000) ş.a.
În 2006, Gabriel Ţepelea şi-a lansat, la Bucureşti, cartea ”Credinţă şi speranţă” (Editura Casa Radio), reunind ”Pagini de publicistică radiofonică în perioada 1943-2004”. ”O carte a unui om de cultură, îndrăgostit de cultură, care a trăit şi a biruit prin cultură”, spunea, la evenimentul de lansare a cărţii, criticul şi istoricul literar Valeriu Râpeanu.
A adus importante contribuţii la studierea istoriei limbii şi literaturii române, în lucrări precum ”Studii de istorie şi limbă literară” (1970), ”Corelaţia limbă-literatură” (1971), ”Momente din evoluţia limbii române literare” (1973, în colaborare), „Pentru o nouă istorie a literaturii şi culturii române vechi” (1994), aplecându-se, totodată, asupra creaţiilor semnate de Perpessicius, Al. Piru, G. Călinescu, Şerban Cioculescu ş.a.
A fost membru al Asociaţiei Scriitorilor Români din Ardeal, al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic, al Uniunii Scriitorilor (din 1999). Ca o recunoaştere a valorii operelor sale, la 12 noiembrie 1993 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. A primit titlul de Doctor Honoris Causa al universităţilor din Piteşti, Oradea şi Arad, indică dicţionarul „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003). A fost distins cu Ordinul Naţional ”Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, iar în 2001 a devenit ofiţer al Legiunii de Onoare a Franţei.
Academia Română l-a sărbătorit, la 6 februarie 2006, pe profesorul Gabriel Ţepelea, la împlinirea vârstei de 90 de ani, în cadrul unei şedinţe aniversare, desfăşurată în amfiteatrul ”Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române. L-au omagiat, cu acest prilej, între alţii, academicienii Eugen Simion, Marius Sala şi Gheorghe Mihăilă.
Gabriel Ţepelea a încetat din viaţă la 12 aprilie 2012.
AGERPRES
* Explicaţie foto din deschidere: Sărbătorirea profesorului Gabriel Ţepelea, membru corespondent al Academiei Române, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani.(Bucureşti, 6 febr. 2006)
