Începând cu data de 18 martie a.c. vor începe lucrările de reabilitare a dispensarului medical uman din Barcani, termenul de execuție fiind de un an, a anunțat primarul Nicolae Pastor, pe pagina lui de socializare.

Vin și cu o veste bună și cu una rea. Centrul de permanență își va suspenda activitatea pe durata execuției lucrărilor, începând de azi, 6 Martie 2024.

Din păcate DSP Covasna nu a fost de acord cu mutarea centrului în alte spații deoarece nu corespundeau normelor sanitare.

Pentru celelalte cabinete și farmacie, se caută soluții pentru a se muta în alte clădiri. Vă ținem la curent!

Vestea bună e că din data de 18 Martie 2024 vor începe lucrările.

Un proiect prin Fonduri Europene (PNRR), cu cofinanțare de la buget local, câștigat fără consultanță, a fost depus și adus la stadiul de ordin de începere în regie proprie de Anca Baila Hermenean.

Durata execuției este de 1 an, însă, avem speranța că îl vom finaliza în 4/5 luni”, a scris edilul.

Centru de permanență din Barcani a fost deschis la începutul lunii aprilie 2023, în cadrul dispensarului medical uman, la acesta fiind arondate și localitățile  Sita Buzăului, Zagon și Valea Mare.

Acesta este al doilea din județul Covasna, pe lângă cel ce funcționează în zona Baraolt.

Maria Crețu-Graur

Sursa foto: https://www.facebook.com/nicu.pastor.1

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail