. . 
Mi-o amintesc cu drag. Era o pătură moale, în carouri, cu un tiv întărit cu o cusătură dublă. Pentru multă vreme, în copilărie, a fost pătura mea preferată. O întindeam până în dreptul bărbiei și-mi dădea întotdeauna un straniu sentiment de siguranță. În noaptea aceea m-am acoperit complet cu ea, până deasupra capului, și preț de câteva clipe am stat nemișcat, până m-am obișnuit cu întunericul. Apoi am strecurat mână sub pernă, am scos cartea și o lanternă mică. Era o lanternă lunguiață de dimensiunile unui stilou și verde la un capăt. Nu știu de ce zâmbeam mereu când vedeam cercul acela luminos proiectat pe pătură, de parcă puteam cuprinde în el, cu privirea mea de copil, întregul univers. Îmi era bine. Am deschis cartea la pagina 7. Cuvintele se desprindeau din pagină asemenea unor personaje de basm. Îmi păreau protectoare, îmi păreau hrană, îmi păreau chei care deschideau zăvoare ferecate. Cuvintele! Am știut de atunci că nu mă vor părăsi niciodată, am știut de atunci că mă vor însoți în călătoria aceasta ce mi-a fost hărăzită, cu loialitate, până la capăt, asemeni unei umbre veritabile. Îmi imaginam că se vor transforma în timp într-o cheie magică, strălucitoare, universală. Îmi imaginam că doar ele vor spune despre mine mai multe decât poate spune inima mea. N-a fost chiar așa… Aveam să aflu mai târziu că însăși inima mea e o carte.
Inima mea e o carte cu o singură pagină. Da, e adevărat. Iar pagina inimii mele este însemnată cu cifra 7.
Paul Arva – „Mina de gânduri”
(Cartea poate fi cumpărată de la Redacția „ Mesagerul de Covasna”)
