Pe frontispiciul templului grecesc de la Delphi stă scrisă maxima pe care a preluat-o, apoi, Socrate, ca punct de plecare al filozofiei sale: „Cunoaşte-te pe tine însuţi!” Urmând acestei maxime, înţeleptul atenian a crezut că a descoperit scopul vieţii în fericire, la care se ajunge, prin cunoaştere şi virtute. Dar, despre cunoaştere, în general, el mărturiseşte sincer: „Ştiu că nu ştiu nimic.”, aşa că taina vieţii a rămas, şi pe mai departe, o enigmă nedezlegată de mintea omenească.

 

*

 

„Fericirea este scopul şi rostul vieţii”, au zis şi hedonicii, cu Epicur în frunte, dar nu acea fericire la care se ajunge – cum zicea Socrate – prin cunoaştere şi virtute, ci aceea, pe care o dă plăcerea satisfăcută. „Edite et bibite post mortem nulla voluptas” suna, pe latineşte, lozinca acestei şcoli filozofice.

 

*

Nici acesta nu poate fi scopul vieţii, pentru că dacă l-am admite, ar însemna că la capătul vieţii stă amăgirea, cea mai cumplită, căci fericirea pe care o gustă cel ce o caută, în satisfacerea plăcerii, este de foarte scurtă durată şi este urmată, întotdeauna şi inevitabil, de scârbă şi dezgust. Paharul plăcerilor are, pe fund, o amărăciune fără seamăn.

*

 

Stimaţi cititori – şi prieteni, la o adică – vă rog să nu mă opriţi, cu lacrimile voastre, ci lasaţi-mă, să plec la Stăpânul meu!

 

*

„Doamne…ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine.”, în biserica din Vâlcele, după fiecare Sfântă Liturghie:

„Coboară, Stăpâne, coboară la mine!

Pe scara cerească ce urcă la Tine,

Întinde-mi o mână şi braţul mi-aţine,

Mă clatin, alunec, povara din mine

Îmi slăbeşte pasul, mă trage, mă ţine,

Coboară, Stăpâne, coboară la mine!”

 

*

Doamne, eu tot timpul mă gândesc la Judecata Ta dumnezeiască. Tot timpul îmi sunt în minte cuvintele: „n-am venit ca să judec lumea, ci ca să mântuiesc lumea” . Cât de fericiţi am fi noi muritorii de rând, dacă ne-ai judeca după bunătatea, nu după dreptatea Ta, dumnezeiască. Cât de aproape am fi de Rai!

 

 

În cei peste 40 de ani de preoţie, m-am străduit, pe cât a fost posibil, să trăiesc, în „Lumina” Sfintei Treimi, pe care am împărtăşit-o şi cu păstoriţii mei.

“Lumina pe care o ofer,

Puţin din ceea ce am,

Puţin din timpul meu,

Puţin din mine însumi,

O las înaintea Domnului,

Înaintea Sfintei Fecioare,

Înaintea tuturor sfinţilor.

Flacăra ei însemnând

Rugăciunea mea,

De care nu mă despart,

NICIODATĂ.”

 

Preot Ioan Tâmaș Delavâlcele

 

 

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail