Alianța Pentru Dezvoltare Târgu Secuiesc , constituită din șase partide politice românești- PMP, PNL, PPU, ALDE, PSD și ProRomânia, vine în fața alegătorilor din „orașul breslelor” cu două teme de campanie importante pentru întreaga comunitate: DEZVOLTAREA   ȘI BUNA CONVIEȚUIRE. 

Despre acestea ne-a vorbit  președintele Asociației, Constantin Pătru.

Să începem cu proiectele de dezvoltare…

În primul și primul rând dorim să deschidem un HIPODROM  care ar genera  locuri de muncă și o serie de venituri foarte importante pentru oraș. Am luat exemplul celor de la hipodromul din Ploiești, cu care  am discutat,  și  mi-au trimis lista cu toate veniturile care se încasează, care sunt enorme. Pentru cei care nu știu, și Târgu  Secuiesc a avut în anii 90 hipodrom,  pistă cu atelaj.

Unde va fi construit HIPODROMUL?

Ca teren, vorbim de pășunea orașului unde sunt 40-50 de ha,  acolo s-au și ținut competițiile. Această activitate ține de Ministerul Agriculturii, iar la nivel local Primăria poate să facă această investiție, care se poate realiza cu fonduri europene.  Așa a fost făcută și la Ploiești- ei  au două piste de viteză iar la noi va fi doar o pistă- au boxe pentru campat caii, se angajează îngrijitori, directori, personal TESA, se crează  80-100 locuri de muncă, în primă fază,  și venituri. În plus, hipodromul poate fi  o componentă de dezvoltare a turismului;  având această locație atragi și turiști care vin ca spectatori sau ca participanți la competiție.  Cei din Ploiești îmi spuneau că au în jur de 200 de cai  într-o competiție- un cal poartă după el 4-5 persoane, deci te  duci, în total, la aproape 1000 de oameni în Tg Secuiesc, la un sfârșit de săptămână, pe care îi cazezi, îi hrănești, creând astfel plus valoare.

Care este următorul proiect cu care veniți în fața alegătorilor?

Al doilea  proiect de dezvoltare pe care îl susținem, în vederea realizării cu aprobarea viitorului Consiliul Local,  este BĂILE TERMALE, foraj termal, pentru care  există finanțare.  Pe câteva hectare se pot face băi termale cu foraj  geotermal, se introduce apă rece și se scoate apă fierbinte de la 80 de grade în sus, depinde cât de adânc este forajul. Am comparat acest proiect cu cel de la Balotești (THERME) unde  au făcut foraj la 3000 de metri și scot apă la peste 100 de grade. Apa aceea fierbinte se poate folosi pentru băi dar și ca agent termic pentru parcuri industriale, pentru spital, pentru pista de carting, și se pot recupera banii investiți.

Care va fi locația BĂILOR TERMALE?

Băile pot fi construite în zona hipodromului. Pășunea este înconjurată de cele două parcuri industriale, pista de carting, băile termale  și Fortyogo, și atunci s-ar crea un întreg complex.

Următorul proiect?

Este vorba de BĂIE FORTYOGO, proiect  care aparține  societății comerciale în care sunt și eu implicat. E vorba de o investiție privată, însă beneficiile sunt tot pentru oraș: accesul la un strand, la mofetă, la băi. În Tg. Secuiesc există  tradiție din 1986 și vrem să readucem la viață,  ca și activitate curentă, BĂILE FORTYOGO care au fost închise, de Primărie,  în urmă cu 14 ani.

Trebuie făcută o paranteză, și-anume. Dacă mâine dimineață comisia din cadrul Consiliului Local  vrea, poată să se încheie contractual de vânzare- cumpărare, fiindcă există hotărâre judecătorască care îi obligă să ne vândă, au hotărâre judecătorească care a stabilit prețul  la suma de 245.000 euro. Au toate condițiile să încheie acest contract.

Mai mult decât atât, eu am venit cu propunerea, încă de anul trecut, că dacă nu doresc să respecte deciziile instanței și procesul, în acest sens, trenează, să ne încheie un act adițional, plătim chirie, și să deschidem ca până se termină procesele să  funcționeze acest complex  care se degradează pe zi ce trece.

Toate aceste 3 proiecte sunt legate de al patrulea, respectiv  ÎNSCRIEREA MUNCIPIULUI TG. SECUIESC CA STAȚIUNE BALNEO- CLIMATERICĂ. Am văzut și o intenție a Consiliului Județean, a apărut pe pagini de socializare, că ar dori să înscrie mai multe localități din județ pentru a obține această titulatură.

Vorbește-ne, te rog,  despre a doua temă de campanie a Alianței Pentru Dezvoltare Târgu Secuiesc: BUNA COVIEȚUIRE!

Pe partea de bună conviețuire noi vrem să reprezentăm și familiile mixte. În Târgu Secuiesc nimeni nu aduce în discuție acest subiect, niciun partid politic. Venim noi și deschidem acest subiect: CE FACEM CU FAMILIILE MIXTE? Partidele maghiare încearcă să  apere interesele  cetățenilor maghiari, partidele românești la fel. Dar ce facem cu familiile mixte care reprezintă, din punct de vedere politic, un capital? Sunt un număr de luat în considerare. Ori poate chiar din acest motiv noi avem pe listă, pe prima poziție, un candidat care provine dintr-o familie mixtă, pe medicul chirurg Flavius Muntean.

Tu/voi, ca familie mixtă, cum reușiți să rămâneți în echilibru atunci când unii trag într-o parte, alții în altă parte?

Să știți că noi am depășit momentul acesta de mult, noi mergem pe aceeași linie a bunei conviețuiri, a bunei înțelegeri, a progresului. Nu cred că mai există loc, în 2020, de dezbinare, de mers pe două căi paralele?

Zilele trecute, pe facebook, un politician din Ungaria spunea că doar partidele maghiare din România se ocupă de interesele cetățenilor de etnie maghiară din zonă, lucru care nu este adevărat!

Și proiectele noastre pe care vrem să le implementăm sunt pentru toată lumea, nu există interdicție de naționalitate sau religie, sunt pentru OAMENI. Trebuie să lăsăm puțin discursul acesta,  că mergem doar pe o singură direcție sau  că apărăm doar interesele unora sau a altora. Cu toții  trebuie să vorbim de COMUNITATE!

Ce veți face, concret, în acest sens?

Primul nostru pas este că așteptăm, încă, până la începutul săptămânii viitoare, pentru a da susținerea noastră  unuia dintre cei doi candidați  la funcția de primar al municipului Tg. Secuiesc. Noi, Alianța, neavând candidat pentru fotoliul de primar, trebuie să dăm aceste voturi unuia dintre ei. Alegătorii noștri vor pune ștampila pe Alinanță, pentru Consiliul local, dar pentru funcția de primar trebuie să vedem de partea cui ne poziționăm.

Au mai fost discuții, s-a tatonat terenul, dar efectiv nu am stabilit nimic concret. Sunt deschiși, ambii candidați, dar ne trebuie un protocol de colaborare, că așa se face peste tot, în ziua de astăzi, pentru ca să-și asume fiecare, în scris, ceea ce dorește să facă și să susțină. Apoi, intrând în consiuliu, și având susținere politică, să fie introduse pe ordinea de zi inițiativele noastre.

Proiectele noastre au fost salutate de populație,  mai ales că alegătorii au avut posibilitatea să le compare cu cele propuse de ceilalți care sunt pe listele de candidați, și și-au dat seama că sunt proiecte viabile, sunt proiecte mari, într-adevăr, care vor duce la dezvolatarea orașului și a întregii comunități.

Noi mai avem un avantaj de care tebuie să țină toată lumea cont, și-anume că avem în spate niște partide mari care  și-au dar mâna și ne susțin proiectele, astfel încât în momentul în care se dorește implementarea lor, putem să ne ducem să cerem ajutor în ceea ce privește autorizările, cofinanțarea și alte lucruri care țin de implementarea proiectelor.

Ce mesaj le transmiți  alegătorilor din Târgu Secuiesc?

Pe toți cei care au încredere în candidații noștri și  în proiectele noastre îi indemn  să vină la vot, în 27 septembrie,  și să voteze  Alianța Pentru Dezvoltare Târgu Secuiesc!
– Votează pentru dezvoltatea municipiului Târgu Secuiesc!
– Votează pentru ca și copilul tău să lucreze acasă!
– Votează pentru dezvoltare! Votează pentru bună conviețuire!

Maria CREȚU-GRAUR

 

 

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail