Primăria Covasna organizează o dezbatere publică vizând un proiect de hotărâre ce prevede aprobarea cumpărării unui teren în vederea extinderii cimitirului orășenesc.

Terenul, în suprafață totală reală măsurată de 2718 mp, este situat în intravilanul orașului Covasna, strada Mikszath Kalman FN și str. Ștefan cel Mare nr. 43.

În raportul de specialitate anexat proiectului de hotărâre se arată că „având în vedere că cimitirul de pe strada Ștefan cel Mare trebuie extins, orașul intenționează să cumpere terenuri lângă cimitir”.

În documentele alăturate hotărârii se precizează și că extinderea continuă a unui cimitir prin achiziționarea de noi parcele va necesita, pentru a fi eficientă, luarea unei serii de măsuri, printre care: adoptarea unui regulament de organizare și funcționare și a unor măsuri privind administrarea cimitirului orășenesc; parcelarea cimitirului etc.

Proiectul se află în dezbatere publică până în data de 8 iulie, au transmis reprezentanții Primăriei Covasna.

„Consiliul Local al oraşului Covasna, în temeiul art. 7 alin. (13) al Legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, anunţă cetăţenii şi asociaţiile legal constituite că sub numerele 2785/21.05.2019 şi 2786/21.05.2019 s-au înregistrat expunerea de motive a primarului oraşului Covasna, şi proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea cumpărării unui teren în vederea extinderii cimitirului orășenesc. Având în vedere această iniţiativă se stabileşte data de 08 iulie 2019 pentru ca cetăţenii şi asociaţiile interesate de această problemă să formuleze, în scris, propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice. Aceste propuneri vor fi comunicate în scris Secretarului oraşului.”- au anunțat reprezentații Primăriei Covasna.

Ana Ciorici COSTACHE

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail