Centrul de Transfuzie Sanguină Covasna face un apel urgent către persoanele cu grupele de sânge A+, A- și 0-, după ce instituția a anunțat un deficit grav de sânge pentru aceste grupe.
Cei care îndeplinesc condițiile de donare sunt așteptați la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Covasna, în zilele lucrătoare, între orele 8:00 și 12:00, pentru a contribui la salvarea de vieți.
„Drag donator! În acest moment înregistrăm un deficit grav de sânge pentru grupele A+, A- și 0-. Dacă ai această grupă de sânge, te așteptăm la CTS Covasna pentru a salva o viață!”- au anunțat, miercuri, reprezentanții CTS Covasna.
Potrivit acestora, pot dona sânge persoanele cu vârsta între 18 și 60 de ani, care au o greutate de minimum 50 kg, sunt într-o stare bună de sănătate, nu suferă de boli cronice și nu au urmat tratamente medicamentoase în ultimele două săptămâni. De asemenea, este obligatoriu consumul unui mic dejun ușor și al lichidelor înainte de donare. Consumul de alcool este interzis cu 48 de ore înainte, iar fumatul cu două ore înainte și după donare.
Fiecare donator beneficiază de tichete electronice de masă în valoare de 280 de lei, precum și de un set gratuit de analize de sânge.
„Vă așteptăm în zilele lucrătoare între orele 8-12!
E SIGUR, SIMPLU ȘI RAPID!”- a transmis CTS Covasna.
Ana–Alina Ciorici (Costache)
