Ultimele zile ale lui mai 2019 au adus României două evenimente importante, care au captat atenția tuturor cetățenilor: alegerile europarlamentare plus Referendumul, cu urmările lor nefaste pentru unii, și vizita istorică a Papei Francisc.
Am putut remarca cu toții că, deși țara noastră este preponderent ortodoxă, mesajul transmis de Papă, ca reprezentant al Bisericii Catolice, a fost receptat cu aceeași emoție și înțelepciune de către toți cei care l-au ascultat, pentru că era un îndemn spre pace și bună înțelegere între toți oamenii, indiferent de orientarea lor religioasă, un îndemn la iubire de semeni.
După cum se știe, la început a fost … unitate și în sânul Bisericii creștine, dar apoi au apărut tensiuni între creștinătatea latină și cea greacă, care au culminat cu divizarea Bisericii în două ramuri principale: cea vestică sau occidental-latină, care a format Biserica Catolică condusă de Papa de la Roma, și cea estică sau oriental-creștină, care a format Biserica Ortodoxă condusă de Patriarhul Constantinopolului, între care a început competiția „pentru extinderea ariei de influență și mărirea numărului credincioșilor” (sursa: Wikipedia). Acest eveniment nefericit s-a întâmplat în anul 1504, deci câteva secole după împărțirea Imperiului Roman în două, fapt ce a contribuit la dezbinarea în sânul Bisercii.
Ca în orice situație de acest gen, odată cu pierderea puterii centrale începe lupta pentru supremație. Și astfel Constantinopolul a început să se considere „Noua Romă”, deci avea pretenții mai mari, de aici apărând sămânța discordiei, astfel că de acum (1504) lumea creștină avea două centre spirituale puternice: Roma și Constantinopol, fiecare încercând să-și impună punctul de vedere. Ce a urmat se cunoaște, iar azi s-a ajuns în situația în care creștinătatea se manifestă în lume în mai multe chipuri, adică mai multe Biserici, deși adevăratele centre spirituale au rămas pe mai departe Roma și Constantinopol.
De aceea faptul că Papa Francisc, simbolul creștinismului catolic, a făcut un pelerinaj de trei zile în România – țară majoritar ortodoxă, vizitând cele trei mari provincii românești și întâlnindu-se cu autoritățile politice și bisericești, vizita Sfinției sale poate fi considerată un pas spre reconciliere, nu doar un simplu gest de curtoazie. Nu, nimeni nu se așteaptă la minuni peste noapte, așa cum nimeni nu a crezut că primul pas al omului pe Lună va fi urmat imediat de cucerirea cosmosului. Toate acestea sunt procese îndelungate care țin de evoluția omenirii, însă primul pas întotdeauna semnifică un început.
O altă idee pe care am dori s-o subliniem pentru publicul cititor se referă la sensul figurat al cuvântului catalizator: „spirit catalizator”, având la bază verbul a cataliza, cu sensul figurat de „a produce o reacție prin simpla prezență; a stimula” (NDULR). Și iată, doar simpla prezență a Suveranului Pontif „a electrizat” masele, unindu-le prin simțire, căci mesajul transmis de acesta a fost unul pozitiv, stimulator, de îndemn la unitate.
În comparație cu această entitate spirituală, politicienii noștri sunt „spirite emulative”, emul însemnând (în sensul figurat) „persoană care se străduiește să egaleze sau să întreacă pe cineva într-un domeniu de activitate; concurent, rival” (NDULR). Și în această competiție ei se aruncă în luptă cu toată energia și cu toate armele: promisiuni deșarte, lovituri sub centură, ași din mânecă, valize cu dosare, organizare de proteste cu huiduieli și îmbrânciri, discreditarea „dușmanului” în mass-media, limbaj vulgar și cinic și chiar minciuna sub forma denaturării adevărului, dovedind prin aceasta lipsa de caracter, doar-doar și-or atinge scopul …
Așadar, acest tip de abordare a maselor, pentru a atrage voturi, de la un punct devine imoral, și ceea ce se câștigă, după un timp de erodare, se va și pierde. Este și firesc să fie așa atât timp cât mesajul transmis mulțimilor are un scop distructiv, adică de „distrugere” sau anihilare a adversarului. De aceea ei niciodată nu se vor bucura de audiența Papei, căci mesajul acestuia este unul mobilizator și constructiv, bazat pe credință, respect și iubire față de ființa umană și față de valoarea vieții. Și tocmai de aceea Papa va rămâne mereu un lider spiritual catalizator care poate oricând să fie luat ca model de demnitate, iar politicienii au de învățat de la acesta, dacă nu de la proprii lideri spirituali, cum să atragă inimile concetățenilor și cum să-și folosească puterea pe care o dețin și inteligența pentru a oferi oamenilor un ideal, un scop adevărat pentru care merită să lupte la unison.
Am spune doar că vizita Papei Francisc în România va rămâne încă mult timp întipărită în memoria oamenilor care au înțeles că mai presus de amărăciunile vieții și micimea sufletească a unora dintre concetățenii noștri, indiferent de etnie, orientare politică sau religioasă, există o stare sufletească de înălțare purificatoare, care te face să uiți de răul din tine și să vibrezi pe aceeași lungime de undă cu semenii tăi. Și în plus de această stare trăită de cei care l-au așteptat cu pioșenia cuvenită pe unul dintre principalii „mesageri” spirituali ai creștinătății, Papa de la Roma, rămân și efectele benefice în planul social-politic, fiindcă poporul român a dat dovadă de o mobilizare exemplară în organizarea acestui eveniment memorabil.
Mihai Trifoi