Omul de nădejde la locul potrivit de Domnul, părintele Dumitru Trofin, paroh la Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Mărtănușul Covasnei, a reușit performanța de a aduna în Noaptea de Înviere, a.c., aproximativ două sute de creștini, deși comunitatea românească este cu mult sub o sută de suflete. „Când omul sfințește locul” se vede cu ochiul liber. Creștinii se anunță unii pe alții și vin și din alte localități spre a se bucura de minunatele daruri cu care a fost înzestrat preotul căruia i s-a dus vestea pentru vocea extraordinară, pentru râvna cu care slujește, pentru dragostea, răbdarea și dăruirea cu care se jertfește în numele Domnului.
Pentru a fi alături de comunitatea de creștini din Mărtănuș, părintele este nevoit să străbată împreună cu familia, care nu lipsește niciodată de la slujbe, 50 de km de la Sfântu Gheorghe, oraș unde și-a încheiat anul trecut cariera militară ca angajat al U.M 01048. Deși poate exista asemănări între vocația de preot și cariera de militar, cum ar fi dragostea de a sluji cu credință și devotament, este neobișnuit ca un militar să aleagă după pensionare să fie slujitor în altar.
Pentru a afla secretul și ce anume l-a determinat să aleagă această „misiune” binecuvântată, am stat de vorbă cu părintele Dumitru Trofin care a avut amabilitatea să-mi răspundă cu seriozitatea care-l caracterizează. Am aflat lucruri interesante pe care vă invit să le citiți.
*
Preacucernice părinte, Dumitru Trofin, sunteți preot de jumătate de an la Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Mărtănuș. În urmă cu 6 luni, pe 7 nov. 2021 a avut loc târnosirea bisericii după amplu proiect de restaurare prin care a trecut, prilej cu care ați fost „hirotonit întru preot pe seama Parohiei Mărtănuș”, de către P.S Andrei – Episcopul Covasnei și Harghitei, după ce ani de zile ați fost diacon la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe – Paraclis Episcopal și la Biserica Ortodoxă din Chilieni unde ați slujit alături de P.C.pr. Cucu Ioan Costin, pr. mil. al Garnizoanei din Sfântu Gheorghe.
Ce sentimente vă încearcă acum? Ce sentimente v-au încercat atunci?
Cât de grea a fost trecerea de la cariera militară la cea de preot? Există asemănări, diferențe? E clar că disciplina este una dintre caracteristicile comune.
Aș putea spune că sentimentele pe care le-am trăit atunci, le trăiesc și în prezent, deoarece acest foc al credinței și al dragostei pentru Dumnezeu nu se va stinge odată cu primirea Tainei Preoţiei ci dimpotrivă, conștient fiind că atunci când mi-a fost încredintat Trupul Lui HRISTOS mi-a fost dată o responsabilitate cu totul aparte, iar de fiecare dată când săvârşesc Sfânta Liturghie trăiesc plenar aceleaşi sentimente de bucurie şi de împlinire duhovnicească.
Trecerea de la cariera militară la vocația de preot nu pot spune că a fost grea! De mic copil mi-am dorit să-L slujesc pe Dumnezeu și iată că acum o pot face cu toată ființa mea în locul cel mai sfânt. Când faci un lucru să-l faci ca pentru Dumnezeu şi nu ţi se va părea greu. Dacă în cariera militară se foloseşte cuvântul de subordonare față de şefii ierarhici, iată că în vocaţia de preot avem ascultarea faţă de ierarhul locului, de Episcop și de Administraţia Eparhială precum şi de pr. Protopop. Deci aș putea spune că între cariera militară şi vocaţia de preot există o relaţie de complementaritate şi nu de antagonism.
Sunteți printre puținii preoți care ați ales după o viață în slujba țării ca militar, să vă puneți în slujba Domnului. Trebuie să fie o taină, o chemare, ceva care se întâmplă dincolo de înțelegerea noastră. Ce va determinat ca după ieșirea la pensie să luați calea, deloc ușoară, a preoției? Cum a fost drumul parcurs până aici? Cine sau ce va influențat?
Râvna casei Tale mă mistuie pe mine Doamne! Preoția este atârnată de bolțile cele mai înalte ale cerului, intră fară împiedicare în însăşi cerurile cerurilor şi merge strălucit şi lesnicios prin mijlocul îngerilor şi al puterilor cerești. Stă de vorbă cu Însuşi Stăpânul îngerilor, cu Ziditorul şi dătătorul de lumină. (Sf. Efrem Sirul) Blândețea firii şi umilinţa inimii să-l caracterizeze pe preot.(Sfântul Vasile cel Mare) Credinţa ca act personal de primire a adevărului lui Dumnezeu şi de trăire a acestui adevăr în totală comuniune cu Dumnezeu, născută din propovăduirea Evangheliei de către Biserică, are ca şi conţinut Revelaţia dumnezeiască ce culminează în Iisus Hristos. De aceea, ,,cuvântul adevărului (2 Tim. 2,15)” , transmiterea nealterată a acestei Revelaţii sau a dreptei credinţe constitue a doua exigentă a misiunii creştine. Fiecare dintre noi suntem chemaţi în această lume prin voia Lui Dumnezeu şi avem o misiune de îndeplinit.
Această chemare am simţit-o încă de copil când mergeam cu părinţii în Sfânta Biserică iar în cadrul Sfintei Liturghii rosteam Crezul sau Simbolul de credință iar acest lucru m-a făcut să aprofundez cu mai multă râvnă tainele credinţei şi chemarea Divină. După terminarea şcolii şi satisfacerea stagiului militar, Bunul Dumnezeu mi-a călăuzit paşii spre cariera militară, iar timp de 24 de ani am slujit ţara şi pe Dumnezeu în cadrul Garnizoanei din Sfântu Gheorghe alături de P.C.pr. mil.Cucu Ioan Costin. După ce am încheiat această misiune, Bunul Dumnezeu m-a chemat şi mi-a încredinţat o nouă misiune mult mai nobilă şi cu o responsabilitate mult mai mare, aceea de a fi păstor de suflete, fiindu-mi încredinţată turma cea de Dumnezeu cuvântatoare din Parohia Ortodoxă Mărtănus, jud. Covasna. Nădăjduiesc la Bunul Dumnezeu că mă va ajuta şi în această misiune pentru această comunitate euharistică, pentru a-i călăuzi pe toţi pe calea mântuirii în Împărăţia Lui Dumnezeu.
Aș vrea să ne povestiți puțin despre comunitatea românească din Mărtănuș. Este o comunitate care în ultimii trei ani a cam fost încercată. Cu perioade când nu au avut preot în sat, cu lucrările de restaurare a bisericii. A fost și perioada covidului cu izolarea în case, cu decesele unor apropiați. Nu le-a fost ușor. Și-au cam pierdut încrederea, nu și credința.Cum v-au primit? Cum i-ați găsit din punct de vedere spiritual? Cu ce probleme v-ați confruntat? Cu ce probleme se confruntă comunitatea? Ce nevoi stringente au și cum ar putea fi ajutați, având în vedere că sunt sub 100 de suflete, iar o biserică cu cheltuieli mari se ține?
Comunitatea Bisericii din Mărtănuș m-a primit cu bucurie când au auzit că voi fi păstorul lor sufletesc. Pe unii dintre enoriași cunoscându-i și cu alte ocazii iar cu unii dintre ei am fost colegi de serviciu la unitatea militară. Întreaga comunitate este prezentă la sfintele slujbe, păstrează cu sfințenie valorile spirituale și morale ale credinței ortodoxe precum și tradiția locului. Până acum nu pot spune că m-am confruntat cu probleme, chiar nu am avut, dar din punct de vedere al comunității, ar fi plecarea tinerilor din parohie, unii la studii iar alții cu serviciul în diferite locuri departe de casă și de țară. Aceasta ar fi marea problemă cu care se confruntă întreaga comunitate, mai ales și pentru toți cei care locuiesc în mediul rural.
O altă problemă ar fi încălzirea Sfintei Biserici pe timpul iernii, lucru care a devenit foarte costisitor, mai ales că prețul la energia electrică aproape s-a dublat în ultima perioadă, iar singura modalitate de a sluji în condiții optime este mutarea pe timpul iernii în Paraclisul de iarnă situat în perimetrul Bisericii.
Pentru a-i cunoaște ați fost în casele lor cu Nașterea Domnului și cu Boboteaza, așa cum cere tradiția. Ați putea, cu aproximație, să ne spuneți câte ceva despre comunitate românească: Câte familii de români mai sunt în Mărtănuș? Câte au rămas doar cu un singur membru? Câte familii mixte? Câți copii sunt până 18 ani? Câți bătrâni? Câte suflete păstoriți, părinte?
Da. Este o comunitate așezată cu oameni harnici si săritori mai ales când trebuie afectuată vreo activitate ce necesită mai multă forță de lucru, fiind foarte receptivi. De sfintele sărbatori ale Nașterii Domnului și de Bobotează am fost cu sfințirea caselor în parohie moment în care am putut să-i cunosc pe toți credincioșii parohiei de la prunci până la cei mai în vârstă. Nu a fost casă în care am intrat și să nu stau de vorba cel puțin 20 de minute cu familia. Erau încântați și dornici să mă cunoască și să avem un dialog spiritual. Mi s-a comunicat că acum cel putin 30 de ani Parohia Ortodoxă Mărtănuș număra peste 60 de familii de credincioși. Acum Parohia Ortodoxă Mărtănuș are în evidență doar 23 de familii complete, 4 familii mixte, tineri peste 18 ani, 12 la număr,10 femei văduve și 4 bărbați văduvi și 2 cazuri sociale, deci aproximativ 65/ 70 de suflete. Mulți dintre ei locuind și în mediul urban la Târgu Secuiesc sau Sfântu Gheorghe.
Din câte am observant în scurtele mele vizite, oamenii vă iubesc mult. Vorbesc foarte frumos despre d-voastră. Și despre familia d-voastră. Sunt foarte bucuroși, mândri și mulțumiți sufletește că vă au preot în parohie. Am auzit pe cineva spunând: „Nu meritam noi un asemenea preot.” Eu le-am spus că, din contră, chiar merită. Rădăcina lor străbună este una creștină, evlavioasă, mărinimoasă față de cele sfinte. Se cunosc jertfele lor către muntele Athos, chiar legăturile lor. Se spune chiar că doi preoți slujitori pe munte, ar fi fost din Mărtănuș. Cum ați caracteriza d-voastră comunitatea românească din Mărtănuș având în vedere că este o localitate mixtă unde ei sunt minoritati? Istoricul locului are răni nevindecate sau sunt împăcați cu soarta? Se deosebesc ei cu ceva față de alte comunități românești rămase să țină flacăra credinței aprinsă prin cine știe ce cătune, neștiuți de nimeni? Cum vedeți viitorul acestei comunități îmbătrânite, cu tineri care iau calea orașelor mari sau chiar calea străinătății?
Această comunitate ortodoxă este unită și bine închegată cu oameni credincioși, patrioți și hotărâți iar legătura lor cu cei de etnie maghiară, am observat că este una fructuoasă și armonioasă. Din scurtele mele vizite pastorale pe la credincioșii din parohie mi s-a spus că acel loc, acea comunitate a fost răvășită de-a lungul anilor (celor două războaie mondiale) ajungând ca părinții și bunicii lor să-și părăsească casa și satul pentru a scăpa cu viață din calea inamicului iar unii au rămas acolo neînfricați. Aș putea spune că sunt adevarați luptători. Credința și curajul i-au făcut neînfricați și statornici ținând aprinsă flacăra credinței în această parte de țară. Nădăjduim ca tinerii care au plecat din această comunitate la studii sau în străinătate se vor întoarce și vor continua cu mai mult elan ceea ce părinții și bunicii lor le-au dăruit, credința, patriotismul, tradiția, portul și limba.
Adevărat, este nevoie să se păstreze și să se transmită din genereție în generație, cele mai importante repere identitare ale noastre, mai ales în acest spațiu geografic. Există vreo întrebare la care v-ați fi dorit să răspundeți și nu v-am adresat-o? Dacă da, vă rog să ne povestiți.
Vă mulțumesc mult pentru amabilitatea, sprijinul și coeziunea cu această comunitate și ajutorul pe care îl dați, prin a face cunoscut tuturor că această comunitate mică din punct de vedere numeric, este dinamică și cu multă râvnă față de cele sfinte. Cam acestea ar fi concluziile pe care le-am putut deduce față de comunitatea Parohială Ortodoxă din Mărtănuș.
Noi cei din breasla scriitoricească avem cumva obligația morală de a promova ceea ce este frumos, ceea ce ne reprezintă ca popor creștin-ortodox, iar mărtășuneii au fost din cele mai vechi timpuri un model de credință, vrednici păstrători și susținători ai valorilor tradiționale moștenite din străbuni. A fost o binecuvântare să dau de acest pâlc de creștini care ne oferă cea mai autentică lecție despre credință și românism.
Preacucernice părinte Dumitru Trofin vă mulțumesc la rândul meu pentru amabilitatea de a-mi răspunde la aceste întrebări prin care doresc să evidențiez starea comunității românești din Ardeal – ca flacără vie a creștinismului, chiar dacă din punct de vedere social și financiar nu stau foarte bine, chiar dacă din punct de vedere numeric sunt minoritari. Și nu în ultimul rând, să aducem la cunoștință importanța majoră a unui preot paroh în cadrul unei astfel de comunități care doar în Dumnezeu mai are nădejde; cât și nevoia implicarii bisericii în a susține odată cu creștinismul și românismul, această vatră a spiritualității și perenității din județul Covasna care de-a lungul istoriei zbuciumate din acest spațiu geografic doar lângă streașina bisericii a rezistat.
***
Părintele Dumitru TROFIN, domiciliat în Sfântu Gheorghe este unul dintre acei oameni peste care harul Domnului a coborât din belșug îmbogățindu-l spiritual, la fel și pe cei pe care cu toată atenția și dragostea îi înconjoară. Ca o confirmare a celor scrise mai sus, în ceea ce privește înclinarea părintelui către cele sfinte încă din copilărie, atașez CV –un impresionant (selectiv) care îl recomandă ca un teolog de înaltă clasă. Îl felicităm pentru aceste notabile reușite și îi dorim viață lungă cu sănătate și binecuvântări la tot pasul.
– Absolvent al Școlii de cântăreți bisericești din cadrul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântu Gheorgeh”, promoția 1992, Roman.
– Cântăreț bisericesc la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe, 1994- 1996
– Cântăreț Bisericesc la parohiile ortodoxe din Micherechi, Jaka, Vecherd și Darvas din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, 2001- 2004.
– Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion Felea”, specializare didactică, Arad, 2005-2008.
– Facultatea de Teologie Ortodoxă, specilizare pastorală din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” , Arad, 2007-2010.
– Master Facultatea de teologie Arad, din cadrul aceleiași Universități, 2017-2019
– 15 august 2017 hirotonit în treapta de diacon la Mănăstirea „Izvorul Mureșului” pe seama catedralei Ortodoxe române din Sfântu Gheorghe (Paraclis Episcopal)
– 7 Noiembrie 2021 hirotonit preot pe seama Parohiei din Mărtănuș
Închei cu un citat al Sfântului Paisie Aghioritul care i se potrivește foarte mult părintelui Trofin, „Oamenii care au dragoste și bunătate se aseamănă cu îngerii care transmit bucurie și veselie, oriunde s-ar afla.”
Mihaela Aionesei, Târgu Secuiesc
